Consiliul Local Ghimbav a făcut primul pas către Transportul Metropolitan Brașov

Consiliul Local Ghimbav a făcut primul pas către Transportul Metropolitan Brașov

0 215

Ghimbavul face parte alături de alte localități din apropierea Brașovului din programul pilot prin care autobuzele regiei de transport public vor efectua curse și în zona meropolitană începând cu 1 ianuarie 2019

Aleşii au aprobat mandatarea Asociației Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Brașov pentru delegarea gestiunii serviciului de transport din localitate și elaborarea documentației Ghimbavul face parte alături de alte localități din apropierea Brașovului din programul pilot prin care autobuzele regiei de transport public vor efectua curse și în zona meropolitană începând cu 1 ianuarie 2019.

Traseul propus pentru circulația autobuzelor este diferit de cel operat în prezent de un privat. Linia spre Ghimbav va pleca de la stadionul Municipal va avea ca prima stație intrarea în Ghimbav.

Potrivit viceprimarului Ionel Fliunda, traseul ales va asigura pentru toți cetățenii Ghimbavului confortul de a coborî în apropierea locuințelor lor.Programul este unul pilot urmând a se dezvolta începând cu 1 iulie 2019.

Autoritățile vor acorda mai multe facilități localnicilor așa cum fac și alte primării din țară.
Până la punerea în funcțiune a noilor trasee din zona metropolitană mai sunt necesare mai multe analize financiare, tehnice și de personal.

Primele 4 localități imde se va circula cu mijloacele de transport în comun sunt Cristian, Bod, Sânpetru și Ghimbav.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.