Cerbul de aur ar putea fi organizat la începutul lunii septembrie

Cerbul de aur ar putea fi organizat la începutul lunii septembrie

0 238

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” este organizată la 50 de ani de la prima ediţie şi face parte din evenimentele culturale incluse de Ministerul Culturii în Anul Centenarului. Autorităţile locale au avut vineri o primă întâlnire cu reprezentanţii TVR

Perioada de organizare a festivalului a fost unul din subiectele discuţiilor purtate de conducerea Primăriei Braşov cu preşedintele director general al TVR şi cu managerul proiectului „Cerbul de Aur” 2018. Un proiect mai detaliat ar putea fi prezentat până la sfârşitul lunii aprilie când reprezentanţii TVR sunt aşteptaţi să revină la Braşov.

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” este organizată la 50 de ani de la prima ediţie şi face parte din evenimentele culturale incluse de Ministerul Culturii în Anul Centenarului. Autorităţile locale au avut vineri o primă întâlnire cu reprezentanţii TVR.

Primăria Braşov va contribui aşa cum a făcut-o şi la celelalte ediţii ale festivalului, atât din punct de vedere logistic, cât şi cu o parte din cazare şi protocol. Sumele cu care Primăria Braşov va susţine Cerbul de Aur se vor stabili într-o viitoare şedinţă de consiliu local, spune viceprimarul Mihai Costel.
Prima ediţie a festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” a avut loc în 1968 la actualul Teatru Sică Alexandrescu din Braşov. După patru ediţii festivalul a fost oprit, dar reluat 20 de ani mai târziu în Piaţa Sfatului.

Ultimul an în care s-a organizat festivalul a fost 2009. Printre artiştii străini care au urcat pe scena din Piaţa Sfatului de-a lungul timpului s-au numărat Kyle Minouge,Toto Cutugno, Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Sheryl Crow, Tom Jones, Vaya con Dios, Coolio, Christina Aguilera, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Pink, Scorpions şi Patricia Kaas.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.