Precizări privind creșterea plafonului de venituri pentru persoanele care beneficiază în această perioadă de ajutorul pentru încălzirea locuinţei, în sezonul rece 2020 –2021
Începând de astăzi intră în vigoare modificarea OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Astfel, Guvernul a majorat plafonul veniturilor minime pentru persoanele care beneficiază de ajutorul de încălzire de la 750 la 800 de lei. Reamintim că, ajutorul pentru încălzirea locuinţei se acordă familiilor… citeste mai mult
Se redeschid creșele din Brașov
Viceprimarul Flavia Boghiu a anunțat că a propus Comitetului Local pentru Situații de Urgență redeschiderea creșelor din municipiul Brașov începând cu data de 9 decembrie. În acest moment propunerea este în dezbaterea CLSU, după ce, în prealabil, a obținut acordul Grupului de suport tehnic pentru asistență medicală de urgență în… citeste mai mult
DNA A TRECUT LA ARESTĂRI ÎN DOSARUL ȘPĂGILOR DIN SĂNĂTATE
Comunicat al DNA-Serviciul Teritorial Brașov, cu privire la presupusa atribuire frauduloasă a unor contracte de achiziție publică la spitale din județele Brașov și Harghita... În completarea comunicatelor nr. 824 și 826 ambele din data de 3 decembrie 2020, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:,,Procurorii din… citeste mai mult
Baschet : Olimpia CSU Brașov, încă două victorii
Al doilea turneu al Ligii Naționale de baschet feminin, a adus echipei brașovene Olimpia CSU Brașov încă două victorii. Acestea se adaugă celor două din primul turneu, unde echipa Brașovului a cedat doar în fața formației campioane, Sepsi Sf. Gheorghe. Olimpia CSU Brașov - Phoenix CSU Simona Halep Constanța 82… citeste mai mult
Eleva brașoveană Musea Elena Teodora, de la Liceul vocațional de arte plastice H. Mattis – Teutsch, s-a clasat pe Locul 1, la prima ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate
Elevi de toate vârstele, din toate colțurile țării s-au înscris, prin bibliotecile comunale, orășenești, județene și școlare, la prima ediție a Olimpiadei de Benzi Desenate. Sute de benzi desenate s-au înscris în concurs, zeci de planșe au ajuns în finală, povești inspirate de tema concursului: 100 de ani de la… citeste mai mult
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov a fost montat încă un echipament Real-Time PCR, în cadrul nou înfiinţatului Compartiment de biologie moleculară
La Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov a fost amenajat un Compartiment de biologie moleculară dotat cu toate echipamentele necesare efectuării de teste pentru depistarea infectării cu noul coronavirus. La echipamentul Real-Time PCR funcţional încă din luna iunie s-a adăugat încă unul, astfel că în perioada următoare aici vor… citeste mai mult
Război total între Coliban și Scripcaru, între actualul și fostul primar
Ieșirea lui Alen Coliban pe facebook după conferința de presă nu face decât să ilustreze adevărata paradigmă în care va fi condusă Primăria Brașov de acum înainte și anume fără Scripcaru pe holurile ei. Falsul descoperit de primarul în funcție referitor la un contract cu o firmă din Hărman pe… citeste mai mult
Adio împăcare între hoț și păgubit, adio prescripția faptei de trafic de persoane
În aceste zile s-a corectat o anomalie legislativă în codul penal și anume posibilitatea împăcării părților în urma infracțiunii de furt calificat. Se ajunsese la situația aberantă că organele judiciare cercetau fapta timp de câțiva ani și părțile, hoțul și păgubitul, se împăcau și se ștergea tot, se anula tot… citeste mai mult
Sasul Cristian Macedonschi nu-l uită pe vechiul său „prieten” George Scripcaru
Într-o postare pe facebook fostul consilier Cristian Macedonschi s-a declarat îngrijorat de situția financiară dificilă în care se găsește fostul primar George Scripcaru. După ce pierdut salariul de 13.142 lei pe lună ca primar, Scripcaru mai are și un credit bancar de 355.000 de rambursat în 25 de ani, pentru… citeste mai mult
Jefuirea banului public în spitalele brașovene! Dosare și percheziţii DNA în ultima săptămâna de campanioe electorală
Direcției Naționale Anticorupție, inactiv o perioadă, prin Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada decembrie 2019 – prezent.În completarea comunicatului nr. 824/VIII/3 din data de 3 decembrie 2020, Biroul de Informare și Relații… citeste mai mult
Covid 19 : peste 200 de decese în România, în ultimele 24 de ore
Până joi, 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.661 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu… citeste mai mult
Braşovenii au la dispoziţie un nou punct de recoltare a probelor biologice pentru diagnosticarea COVID-19
Acesta a fost amenajat în clădirea Căminului de bătrâni de la Noua, situat pe strada Gladiolelor nr. 8, în baza unui protocol încheiat între Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Braşov şi Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) a Primăriei. Săptămâna trecută, punctul de recoltare a primit autorizaţia de funcţionare din partea Direcţiei… citeste mai mult
La Ludovic Orban sintagma „Vă vorbește un brașovean” este de fapt „Vă minte un brașovean”!
Prezent  la inaugurarea electorală a 17 kilometri din ocolitoarea Bacăului- tronsonul A7- premierul Ludovic Orban s-a lansat din nou în diatribe la adresa PSD pe care l-a acuzat că nu a construit decât 25 % din această ocolitoare. A făcut-o într-o ilustră companie, cea a președintelui țării și a incompetentului… citeste mai mult
În ședința de Consiliu Local reduceri pentru HORECA și nu prea
Ieri s- a desfășurat în regim de urgență ședința de CL online pentru reluarea ciorovăielii asupra facilităților care ar trebui acordate celor de la HORECA pe ocuparea clădirilor și spațiilor publice. Ieri expira și ordonanța de urgență 181 de adoptare a facilităților de către autoritățile locale. Evident PNL-ul nu a… citeste mai mult
Scăderea numărului de cazuri COVID nu este reală spune Rafila
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila a avertizat că o scădere intenționată a ritmului testărilor înainte de alegeri este o inconștiență care se va vedea peste 10 zile. „Scăderea nu este reală. Trebuie să corelăm situația epidemiologică nu cu ceea ce ne imaginăm noi. Ce se întâmplă în spitale este… citeste mai mult
Numarul: 7335 | Data: 2024-05-18


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT