Se redeschid creșele din Brașov

Se redeschid creșele din Brașov

0 37

Viceprimarul Flavia Boghiu a anunțat că a propus Comitetului Local pentru Situații de Urgență redeschiderea creșelor din municipiul Brașov începând cu data de 9 decembrie. În acest moment propunerea este în dezbaterea CLSU, după ce, în prealabil, a obținut acordul Grupului de suport tehnic pentru asistență medicală de urgență în caz de epidemii. Deja primele voturi exprimate sunt pentru  redeschiderea creșelor.

„În urma unei discuții pe care am avut-o cu reprezentanții Serviciului de Administrare Creșe, cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și cu Direcția de Asistență Socială și având în vedere trendul descrescător al ratei de incidență, precum și faptul că am reușit să gestionăm testarea în masă a angajaților cu testarea rapidă antigen, am luat decizia de a propune Comitetului Local de Situații de Urgență redeschiderea creșelor. Acest lucru se va întâmpla de miercuri, când părinții vor putea aduce copiii la creșe, pentru că de luni vom testa în masă toți angajații creșelor și vom face dezinfecția spațiilor”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Testarea angajaților se va face cu teste rapide antigen, care oferă rezultate în maxim 15 minute și au o acuratețe de peste 95%. După începerea cursurilor, în cazul în care sunt angajați care au simptome specifice infecției cu COVI-19, aceștia sunt izolați și li se va face testarea antigen. Pe toată perioada activității, angajații vor purta măști de protecție, indiferent dacă intră sau nu în contact direct cu copii.

Programul de funcționare al creșelor va fi de luni până vineri, între orele 8.00-16.00. În municipiul Brașov sunt funcționale 8 creșe, iar începând cu data de 9 decembrie, toți cei 514 copii care au frecventat cursurile până în data de 27 octombrie, se vor putea reîntoarce în aceste creșe.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.