Adio împăcare între hoț și păgubit, adio prescripția faptei de trafic de...

Adio împăcare între hoț și păgubit, adio prescripția faptei de trafic de persoane

1 268

În aceste zile s-a corectat o anomalie legislativă în codul penal și anume posibilitatea împăcării părților în urma infracțiunii de furt calificat. Se ajunsese la situația aberantă că organele judiciare cercetau fapta timp de câțiva ani și părțile, hoțul și păgubitul, se împăcau și se ștergea tot, se anula tot efortul investigatorilor, chiar dacă fapta penală în esențialitatea ei rămânea consemnată ca atare. Practic fapta penală nu mai era pedepsită. Mulți păgubiți erau amenințați de infractori sau plătiți pentru a-și retrage plângerea penală, sau pentru a se împăca, în ambele cazuri înregistrându-se de fapt alte fapte penale, de tăinuire a unor amenințări respectiv de favorizare a infractorului. Care era liber astfel să comită noi infracțiuni, știind că are mereu la îndemână posibilitatea de a scăpa prin împăcare cu păgubașul. Unele rețele de hoți bine organizate aveau chiar prevăzut un buget destinat împăcării cu victimele, ca în B.D.în alertă- Clubul tinerelor văduve.

Se elimină prescripția specială a faptelor de trafic de persoane și de minori

 Deputatul brașovean Gabriel Andronache, membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, a lucrat la această lege fiind coinițiator și a reușit s-o treacă prin Parlament, astăzi  fiind și promulgată.
,,Zilele trecute  a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr.274/2020 prin care se elimină posibilitatea împăcării părților în cazul infracțiunii de furt calificat. Prin aceeași lege a fost eliminată și prescriptibilitatea infracțiunilor de trafic de persoane sau de minori.
Publicarea legii reprezintă rezultatul final al unui demers legislativ la care subsemnatul  a contribuit fiind coinițiator al legii cât și autor al unor amendamente la conținutul legii.
Prin consultări cu societatea civilă am reușit să eliminăm din dispozițiile legale în vigoare acele prevederi care împiedicau organele judiciare să efectueze cercetările și să le finalizeze în cazul unor infracțiuni grave cum ar fi cea de furt calificat (prin împăcarea părților) sau prin prescripție în cazul infracțiunii de trafic de persoane. Este o reușită a tuturor grupurilor parlamentare care va contribui la întărirea capacității statului de a răspunde cât mai bine fenomenului infracțional național sau transfrontalier.
„afirmă deputatul brașovean.

Caracalul a contat în final pentru înăsprirea legislației penale aplicată traficanților de persoane
 Această modificare a legislației penale în cazul infracțiunilor de trafic de persoane și minori a fost în special cerută de opinia publică în timpul tragediei de la Caracal, când se constatase posibilitatea rețelelor de traficanți de a scăpa prin anumite lacune legislative și printr-o blândețe nefirească a legii penale în aceste cazuri.
România deține  primul loc în Europa la infracțiunile de trafic de persoane, aspect semnalat și de Ambasada S.U.A. la București.

Libiu Mateescu

COMENTARII

  1. Un pas mic dar încurajator. Trebuie făcută ordine în judecătorii și procurorii din Rrrumânistan. Să răspundă pentru greșeli, tergiversări, amânări, sau chiar rea voință, că geme „justiția” rrrumânistaneză de asttfel de cazuri.

    Trebuie desființate „prescripțiile” și condamnările „fără executare”. NU, TATI, CU EXECUTARE IAR PEDEPSELE TREBUIE CUMLATE!!!

    Asta penru nceput

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.