Câinii jandarmilor au pătruns pe Tărâmul Minunilor din Piaţa Sfatului

Câinii jandarmilor au pătruns pe Tărâmul Minunilor din Piaţa Sfatului

Lili, o căţeluşă de 2 ani şi jumătate, este un ajutor de nădejde al jandarmilor braşoveni. Braşovenii au putut să vadă la lucru câinii jandarmilor la exerciţiile demonstrative din Piaţa Sfatului organizate în cadrul spectacolului maraton „Vivat copilăria pe Tărâmul Minunilor”, ajuns la a XVI a ediţie

Lili, o căţeluşă de 2 ani şi jumătate, este un ajutor de nădejde al jandarmilor braşoveni. Braşovenii au putut să vadă la lucru câinii jandarmilor la exerciţiile demonstrative din Piaţa Sfatului organizate în cadrul spectacolului maraton „Vivat copilăria pe Tărâmul Minunilor”, ajuns la a XVI a ediţie.
Siza alias Lili, Ara, Oscar şi Afra sunt cei patru câini ai jandarmilor braşoveni care au atras toate privirile astăzi în Piaţa Sfatului. Singura care s-a lăsat însă mângâiată 27.35 de toţi doritorii a fost Lili, un labrador pregătit de jandarmi câteva ore pe zi pentru exerciţii de căutare salvare.
Spectaculoase au fost însă exerciţiile demonstrative cu câinii care participă la misiunile curente ale jandarmilor. Partenerii canini le-au arătat spectatorilor diferite mişcări pe care le-au învăţat la dresaj dar mai ales cum acţionează la comandă.
În Piaţa Sfatului, jandarmii au adus cu ei şi o parte din tehnica din dotare, pe care copiii au fost foarte nerăbdători să o încerce.
În ajunul zilei de 1 iunie Piaţa Sfatului a găzduit cea de-a XVI-a ediţie a spectacolului Vivat copilăria pe Tărâmul Minunilor. Cei mai talentaţi copii au urcat pe scena pentru a sărbători împreună cea mai frumoasă vârstă.
Până la lăsarea serii au fost multe jocuri interactive, ateliere de creaţie, face painting şi concursuri cu premii. Punct de atracţie a fost şi toboganul gigantic amplasat în Piaţa Sfatului.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.