Bilanț la Ambulanța – de două ori mai multe intervenții de Revelion

Bilanț la Ambulanța – de două ori mai multe intervenții de Revelion

0 180

Mai mulți pacienți au prezentat simptome de colici biliare, intoxicații alcoolice dar au fost și mulți accidentați de petarde și artificii.

Zilele de sărbătoare pentru majoritatea dintre noi au fost pline pentru cei de la ambulanță. Numărul intervențiilor a crescut în perioada Crăciunului și a Anului Nou. Mai mulți pacienți au prezentat simptome de colici biliare, intoxicații alcoolice dar au fostși mulți accidentați de petarde și artificii.
Au fost aproape 800 de intervenții ale medicilor și asistenților de la Ambulanță în perioada Crăciunului și cam tot atâtea de Anul Nou.

Mulți au sunat la 112 când au început să se simtă rău după mesele copioase de sărbători.Potrivit lui David Levente, managerul Serviciului de Ambulanță Brașov, numărul intoxicațiilor cu alcool este mai mare de sărbătorile de iarnă. Dacă într-o zi normală se constată unul două cazuri de intoxicații cu alcool in perioada aceasta s-au înregistrat între 7 și 10 intoxicații cu alcool, spune Levente.

Cele mai multe intervenții au avut loc în Noaptea de Revelion.
Dacă într-o zi obișnuită au loc 200-220 de intervenții în noaptea dintre an ambulanțele au fost solicitate la 380 de cazuri.
În câteva cazuri a fost vorba de persoane accidentate de petarde și artificii.
Mulți brașoveni au cerut ajutorul medicilor și pentru că au avut sindrom febril, vărsături sau hipertensiune arterială.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.