Trei primari au semnat, la Brașov, Actul constitutiv și Statutul Asociației ,,Axa...

Trei primari au semnat, la Brașov, Actul constitutiv și Statutul Asociației ,,Axa de dezvoltare Brașov-București-Constanța”

0 230

Trei primari au semnat astăzi, la Brașov, Actul constitutiv și Statutul Asociației ,,Axa de dezvoltare Brașov-București-Constanța”: primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, primarul Brașovului, George Scripcaru și primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.
Memorandumul privind înființarea Asociației a fost semnat la București, pe 7 iunie, de către cei trei primari. Înființarea Asociației este rezultatul raportului Băncii Mondiale – Orașe competitive – și este o structură instituțională menită să asigure implementarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României.
„Axa de Dezvoltare Braşov-Bucureşti-Constanţa” are ca scop dezvoltarea durabilă a unităților administrativ-teritoriale care alcătuiesc asociația și a întregii zone limitrofe acestora, prin realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional și prin furnizarea în comun a unor servicii publice. Asociația urmărește și creșterea capacității de asigurare a unui randament ridicat al investițiilor în aceste zone, precum și de a stabili o ierarhie a proiectelor de infrastructură de interconectare regională. Totodată, prin această Asociere, cele trei municipii pot accesa mai ușor fonduri europene. La întâlnire au participat și reprezentanții Băncii Mondiale
Pe parcursul verii am semnat, împreună cu primarii Braşovului şi Constanţei, memorandumul, iar astăzi am făcut, practic, cel mai important pas, cel de semnare a documentelor notariale de Statul şi pentru Actul Constitutiv de înfiinţare a Asociaţiei.
Împreună vom putea accesa fonduri europene, nerambursabile, în mai multe domenii de activitate, cele mai importante fiind dezvoltarea infrastructurii turistice, dezvoltarea unor centre energetice de cogenerare, a unor centre sociale, colaborarea pentru schimb de bune practici şi schimb de personal.
De asemenea, foarte importantă va fi promovarea comună a turismului din cele trei zone. Chiar dacă nu vom putea finanţa unii de la ceilalţi pentru anumite investiţii, de exemplu în sensul ca Braşovul să beneficieze de fondurile Bucureştiului sau ale Constanţei, dar împreună, prin Asociaţie, vom obţine fonduri europene, nu doar în interes local, ci şi regional, chiar naţional aş putea spune, în relaţia cu Guvernul
”, a declarat Gabriela Firea.

Este evident că la Braşov ne dorim îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. Cum noi suntem o ancoră pentru Bucureşti şi Constanţa, va trebui să fim consultaţi şi cu privire la realizarea autostrăzii despre care se tot vorbeşte de ani buni.
untem un oraş în centrul ţării, deci pe la Braşov treci şi dacă nu ai treabă aici, iar noi trebuie să fructificăm acest aspect. În fapt, această Axă, Braşov-Bucureşti-Constanţa, este foarte foarte improtantă la nivel naţional. Totodată, promovarea comună, adică să vorbim unii pentru alţii, este un alt aspect benefic. Iar dacă se va reuşi realizarea aeroportului, şi acest obiectiv va trebui făcut cunoscut.
Componenta de mediu este iar un aspect care trebuie luat în considerare, mai ales că se spune despre Braşov şi Bucureşti că sunt oraşe poluate. În concluzie, noi trei putem fi un exemplu de bună practică pentru alte parteneriate care s-ar putea face în ţară
”, a spus și primarul George Scripcaru.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.