Un nou hotel gratis pentru patronul Kronwell, prietenul lui Scripcaru, ex-pedelistul Popescu

Un nou hotel gratis pentru patronul Kronwell, prietenul lui Scripcaru, ex-pedelistul Popescu

1 3259

O afacere extrem de dubioasă a fost demascată de fostul șef al BCCOA Brașov, comisarul-șef Gabriel Florescu pe pagina personală de Facebook. Este vorba despre un hotel construit de Cristina Kasper în Coresi și pe care aceasta intenționează să-l dea în administrare lui Daniel Popescu, patronul hotelului Kronwell de la Gară, acuză colegul meu de stiridebraşov.
Daniel Popescu ar urma să plătească hotelul din administrarea acestuia. O afacere incredibil de avantajoasă la care oricine ar visa. Cine nu și-ar dori să primească un hotel care se plătește singur. Și atunci se naște fireasca întrebare: Ce are acest Popescu de a fost ales să primească o asemenea „pleașcă”?

Atât de avantajoasă încât gurile rele spun că ar fi vorba despre „un dar de recunoștință” față de acest Daniel Popescu, care deja administrează hotelul Kronwell, care potrivit acelorași guri rele ar aparține de fapt lui George Scripcaru și Elenei Udrea. Se naște atunci fireasca întrebare, acest dar mascat este pentru Daniel Popescu sau pentru unul dintre cei a căror afaceri le administrează acesta.
Indiferent de beneficiarul aceste afaceri, treaba este cam încurcată și deloc legală, pentru că, potrivit Legii 31/1990, articolul 272 interzice folosirea activelor societății de către administrator în folos propriu sau în folosul unei alte persoane. O afacere ciudată în orice caz și care ridică multe semne de întrebare, dacă așa stau lucrurile.

„De la lume adunate…Vorbeam cu cineva despre faptul că dna Kasper a construit un hotel in zona Coresi și intenționează să-l dea sub administrare d-lui Popescu patron al hotelului Kronwell. Acesta l-ar cumpăra cu sumele încasate chiar din administrarea hotelului. Dacă este adevărat, as dori și eu (și cred că nu numai eu) să primesc o asemenea ofertă. Mă întreb chiar atât de competent o fi dl Popescu încât să cumpere hotelul doar cu banii din administrarea lui ?! Dacă acest lucru este adevărat, atunci va propun dragi prieteni sa vedem ce condiții trebuiesc îndeplinite pentru o asemenea oportunitate”, a scris Gabriel Florescu pe pagina de Facebook.

Legat de acest subiect iată ce scriam la 20 decembrie 2012 în BZB: Hotel care nu prea l-a costat nimic: făcut aproape gratis, cu 3,6 mil de euro trimiși de la Guvern

Hotelul Kronwell are o istorie romanțată, beneficiind de un ajutor de stat de 3,6 milioane de euro pentru crearea de noi locuri de muncă. Investiția anunțată de Daniel Popescu, directorul general al companiei Iporo Com SRL, unul dintre tinerii membri PDL, era de zece milioane de euro. Popescu declara anul trecut că a propus câteva soluții inovatoare, cum ar fi aplicarea panourilor radiante pentru încălzire, precum și mărirea suprafeței camerelor de la 22 la 37 de metri pătrați.
Oamenii de afaceri susțin, însă, că pentru construcția unei astfel de hotel nu e nevoie de o sumă atât de mare. Potrivit tânărului PDL-ist de atunci, hotelul urma să fie unul de patru stele, să fie operat sub un brand propriu, pentru că brandurile internaționale impun prețuri mari, cu 81 de camere pe zece etaje, un nivel alocat relaxării, precum și un restaurant de patru stele. Dacă Guvernul Boc nu ar fi căzut, probabil că ar mai fi ajutat niște trepăduși democrat-liberali cu diverse ajutoare pe care le plătea din buzunarele noastre. Potrivit datelor cu care se lauda atunci Guvernul, Iporo Com SRL este o firmă de calibrul Automobile Dacia, Premium Aerotec sau Bosch. Sună aiuritor, dar în perioada 2009 – 2012, s-au acordat 21 de ajutoare de stat pe schema „asigurarea dezvoltării economice durabile”, printre companii de renume din domeniul industrial, care chiar voiau să creeze ceva locuri de muncă, cum ar fi Contitech, Lufkin Industries, Delphi Diesel Systems, Honeywell, fiind introdusă, ca și când ar fi un mare producător de ceva, și Iporo.

Doar că „marele grup de firme” Iporo Com a avut în 2010, potrivit datelor Ministerului de Finanțe, un număr mediu de 25 de angajați și un profit de peste un milion de lei, la fel ca în 2009. Asta după ce în 2008, an electoral, firma raporta o pierdere de 1,648 milioane de lei.

„Acestei companii i s-a acordat un ajutor de stat în valoare de aproximativ 3,6 milioane de euro, în urma cererii de finanțare pe care a depus-o, împreună cu planul de afaceri, la Secretariatul General al Ministerului de Finanțe. Conform legislației, toate societățile care își fac un plan de afaceri și vor să beneficieze de un ajutor de stat merg pe principiul «primul venit, primul servit». Această societate are ca obiect de activitate secundar turismul, iar ajutorul i-a fost acordat pentru construcția de turism, cu dotările necesare. Inițial, a fost vorba de 81 de locuri de muncă, pe parcurs colegii mei din București, de la Direcția Generală Ajutor de Stat, Practici Neloiale și Prețuri Reglementate, verificând dosarul, verificând facturile, costurile eligibile, toate investițiile pe care le-a făcut societatea, probabil că această sumă va crește. Decizia va fi luată în funcție de raportul pe care îl va face responsabilul de dosar din București. Din acest ajutor, până acum au fost plătiți aproximativ trei milioane de euro. Restul banilor urmează să fie plătiți în funcție de facturile prezentate de societate. Facturi care, bineînțeles, trebuie să reprezinte costuri eligibile. (Legat de cine anume și pe ce criterii a selectat Iporo pentru acordarea ajutorului de stat).

Societatea, depunând dosarul și luând un număr de înregistrare de la Secretariatul General al Finanțelor Publice, din București, procedura merge în continuare, pe principiul «primul venit, primul servit», în funcție de numărul de înregistrare”, a declarat Carmen Toderașcu, Compartimentul Ajutor de Stat, Practici Neloiale și Preturi Reglementate, din cadrul DGFP Brașov. Popescu tot nu vorbește În ciuda faptului că toată presa a încercat să ia legătura cu el, Daniel Popescu, directorul general Iporo Com SRL, a refuzat orice dialog, deși situația este grea nu numai pentru el, ci și pentru cei peste 150 de angajați ai chiriașilor My Place, dar și pentru companiile care au închiriat spații în complexul comercial.

Iulian Rinder

COMENTARII

  1. […] directă de la Primăria Scripcaru SA”, hoteluri gratis pentru prietenii de partid, vedeţi ,, Un nou hotel gratis pentru patronul Kronwell, prietenul lui Scripcaru, ex-pedelistul Popescu”, pentru un nou sens giratoriu 2,55 milioane de lei, vedeţi ,,De la SC Primăria Scripcaru SRL: […]

Dă-i un răspuns lui Infobrasov.net - Ziarul brasovenilor de pretutindeni Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.