Studenții încep, oficial, cursurile anului universitar 2019-2020

Studenții încep, oficial, cursurile anului universitar 2019-2020

0 285

Studenții din toată țara încep oficial, marți, 1 octombrie, cursurile din anul universitar 2019-2020, însă unele universități organizează festivități încă de luni.
Potrivit calendarului, studenții programelor de licență și masterat vor avea, pe 21 decembrie, vacanța de iarnă. Potrivit calendarului pentru anul universitar 2019-2020, studenții încep cursurile, oficial, pe 1 octombrie.

Chiar dacă anul universitar începe pe data de 1 octombrie, unele facultăți au ales să organizeze festivitățile de deschidere mai devreme.
De exemplu, cei 30.000 de studenți de la Politehnica București au început cursurile săptămâna trecută, iar cei de la Academia de Studii Economice București participă luni, 30 septembrie, la ora 12:00, la deschiderea anului, potrivit Mediafax.

Și Universitatea București își deschide porțile tot luni, pentru cei 34.000 de studenți. Peste 22.000 de studenți (6.500 la anul I) vor urma cursurile de licență și masterat la ASE.
Semestrul I – Studenții vor avea, în perioada 21 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020, vacanța de iarnă, iar sesiunea de examene pentru semestrul I este programată să înceapă pe data de 19 ianuarie.
Semestrul II începe pe data de 17 februarie și se va încheia pe 28 iunie 2020, cu sesiunea de vară de examene.

Deschiderea anului universitar la Brașov va avea loc mâine
La Universitatea Transilvania, deschiderea anului 2019-2020 va avea loc marți, 1 octombrie 2019, la Aula Universității „Sergiu T. Chiriacescu” aflat pe strada Iuliu Maniu nr. 41A începând cu ora 09:30.
Programul complet al festivităților de deschidere la facultățile Universității Transilvania poate fi consultat în tabelul de mai jos și link-ul:

Iulian Rinder

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.