Spitalul Regional Braşov la STOP! Veştea şi Scripcaru se întâlnesc cu ministrul...

Spitalul Regional Braşov la STOP! Veştea şi Scripcaru se întâlnesc cu ministrul Sănătăţii, Victor Costache

0 315


Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, şi primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, se vor întâlni astăzi la Bucureşti, cu ministrul Sănătăţii, Victor Costache. „Invitaţia a fost lansată de ministrul Sănătăţii. Vom discuta situaţia spitalelor din Braşov.
De asemenea, vom avea o discuţie referitoare la ordinul de ministru referitor la Spitalul Regional Braşov, prin care acestei unităţi îi sunt arondate judeţele Covasna şi Harghita”, a declarat Adrian Veştea.

Reamintim că, la începutul lunii noiembrie, pe site-ul Ministerului Sănătăţii a fost lansat în dezbatere publică ordinului Ministrului Sănătăţii prin care Spitalului Clinic Regional de Urgenţă Braşov îi erau arondate judeţele Covasna şi Harghita, însă documentul a fost retras după învestirea noului Guvern din rațiuni… liberale. O eplicație, care se lipește ca nuca de perete, o dă premierul brașovean Orban.

Aflat la Braşov în 15 noiembrie, premierul României, Ludovic Orban, a explicat că, odată cu acest proiect, au fost scoase de pe site-uri toate proiectele de acte normative lansate în dezbatere publică de fostul Executiv. „Decizia luată la nivelul Guvernului a fost ca toate proiectele de ordine, de hotărâri de Guvern sau cele legislative iniţiate de Executiv şi aflate în dezbatere publică să fie reanalizate de miniştri. Asta se întâmplă de fiecare dată atunci când se schimbă Guvernul. Acesta este motivul pentru care unele proiecte lansate în dezbatere publică au fost retrase. Evident, toate proiectele pe care le vom considera benefice şi utile, le vom retransmite pentru dezbatere publică”, a declarat la momentul respectiv Orban.
I.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.