S-au pus în vânzare abonamentele la FC Braşov; fostele glorii au la...

S-au pus în vânzare abonamentele la FC Braşov; fostele glorii au la dispoziție abonamente gratuite

0 449

Fanii FC Brașov au la dispoziție, începând de astăzi, abonamentele valabile pentru turul ediției de campionat 2016-2017 și pentru meciurile pe care „stegarii” le vor disputa în Cupa României. Prețul unui abonament este de 50 de lei la Tribuna I și Tribuna II, 80 de lei la Sectoarele S și T (acoperite), respectiv 250 de lei la Tribuna VIP. Comenzile pentru abonamente se pot face la sediul clubului (Strada Poienelor, nr. 5) sau la numărul de telefon 0744306588 (director sportiv – Florin Ghimbășan).
Totodată, FC Brașov pune la dispoziția fostelor glorii ale clubului abonamente gratuite pentru actuala ediție de campionat și meciurile din Cupa României (foto) Acestea pot fi ridicate de la sediul clubului (Strada Poienelor, nr. 5), de luni până vineri, între orele 9.00 și 15.00 sau înaintea jocurilor de pe teren propriu, de la Stadionul Tineretului.

Sabrin Sburlea e bun de joc

În altă ordine de idei, atacantul Sabrin Sburlea, care a semnat zilele trecute cu FC Brașov, ar putea fi utilizat duminică, în partida cu Juventus București. Cartea verde a jucătorului a sosit astăzi din Germania, iar jucătorul a fost legitimat

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.