Reabilitare cu soluţii inteligente româno-elveţiene în două şcoli din Braşov

Reabilitare cu soluţii inteligente româno-elveţiene în două şcoli din Braşov

0 342

Ca să permită deschiderea şantierelor, elevii şcolii nr. 4 vor fi mutaţi la Grădiniţa Martinică şi la Liceul de Arte Plastice “Hans Mattis Teutsch”. Liceenii de la Colegiul “Grigore Moisil”, în schimb, nu vor părăsi instituţia pe perioada lucrărilor. La final, costurile de încălzire vor scădea cu 40%, iar consumul de energie electrică se va reduce cu 29%

Ca să permită deschiderea şantierelor, elevii şcolii nr. 4 vor fi mutaţi la Grădiniţa Martinică şi la Liceul de Arte Plastice “Hans Mattis Teutsch”. Liceenii de la Colegiul “Grigore Moisil”, în schimb, nu vor părăsi instituţia pe perioada lucrărilor. La final, costurile de încălzire vor scădea cu 40%, iar consumul de energie electrică se va reduce cu 29%.
Primăria Braşov a semnat încă de acum doi ani împreună cu Ambasada Elveţiei şi Unitatea Naţională de Coordonare a Programului şi Organismului Intermediar acordul de proiect şi de implementare pentru o investiţie prin programul de cooperare româno-elveţian.
Este vorba de proiectul de reabilitare cu soluţii inteligente a două unităţi şcolare, Colegiul de Informatică “Grigore Moisil” şi Şcoala Gimnazială 4. Dacă liceenii rămân în clădire eliberând pe rând doar spaţiile în care se va lucra, în cazul elevilor care frecventează şcoala gimnazială nr. 4 s-a luat altă decizie. Viceprimarul Mihai Costel spune că, împreună cu Inspectoratul Şcolar, a fost identificată soluţia de a muta activitatea şcolară pe perioada când vor fi efectuate aceste lucrări la alte unităţi de învăţământ.
Consilierii locali au aprobat în şedinţa de vineri o suplimentare de 50.000 de lei din fondul de rezervă al municipalităţii pentru lucrările de la Grădiniţa „Martinică”. Din estimările făcute de specialişti, economiile care se vor face prin implementarea tehnologiilor de reabilitare termică şi energetică inteligentă vor fi consistente.
Costurile de încălzire vor fi reduse cu aproape 40%, cele aferente consumului de energie electrică cu 29%. Termenul maxim până la care trebuie să se facă mutarea din şcoala 4 este de 1 octombrie.
De alfel, în această perioadă au loc lucrări în multe alte unităţi de învăţământ din oraş. Autorităţile promit însă ca deschiderea anului şcolar nu se va face în şantier.
În aceeaşi şedinţă de vineri consilierii locali au aprobat tot din fondul de rezervă al municipalităţii suma de 85.000 de lei necesară finalizării lucrărilor de la Liceul Johannes Honterus. Anul acesta municipalitatea a bugetat pentru lucrări de reparaţii şi igienizări la unităţile de învăţământ 2,912 milioane de lei însă aproape că nu a existat lună să nu existe rectificări pentru a răspunde solicitărilor şcolilor şi grădiniţelor din municipiu.

Vifor Rotar

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.