Noutăți la Tronsonul de autostradă Predeal – Cristian, s-a stabilit cine va...

Noutăți la Tronsonul de autostradă Predeal – Cristian, s-a stabilit cine va face supevizarea lucrărilor

1 619

Încă un anunț așteptat de luni de zile din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), s-a stabilit numele firmei care va superviza lucrările pe un nou tronson al Autostrăzii București–Brașov, Lot 2: Sector Predeal-Cristian.

Contractul a fost atribuit unei firme din București. Printre ceilalți participanți la licitație s-au numărat firme sau asocieri de firme din Franța, Spania, Croația și Italia. În cadrul deciziei de desemnare a câștigătorului licitației, componenta financiară a avut o pondere de 40 la sută, experiența personalului 30 la sută, iar planificarea și gestionarea activităților
30 la sută.

Contractul denumit „Supervizare Autostrada București-Brașov, Lot 2: Sector Predeal-Cristian, km 162+300 – km 168+600 și Drum de legătură” este în valoare de circa 4,64 milioane de lei (fără TVA), care vor fi plătiți de la bugetul de stat.

Contractul de supervizare a fost atribuit la data de 27 februarie 2019 și are o durată totală “de implementare” de 78 de luni (șase ani și jumătate), dintre care primele 24 de luni reprezintă perioada de proiectare și execuție a lucrărilor.
Dacă acest calendar va fi respectat vom putea merge pe Tronsonul de autostradă dintre Predeal și Cristian, cel mai probabil în 2025. Garanția lucrărilor, după finalizarea execuției, va fi de 48 de luni.

Este de precizat că acești bani acoperă doar serviciile de supervizare și numai pentru sectorul Predeal–Cristian, întrucât costul total de execuție a viitoarei autostrăzi București–Brașov se apropie de 1,5 miliarde de euro.

COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Ionel Popescu Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.