Un artist și un general, noii cetățeni de onoare ai Brașovului

Un artist și un general, noii cetățeni de onoare ai Brașovului

0 298

Pictoriţa Aurelia Stoie Mărginean şi generalul de brigadă Ion Petrescu au devenit „Cetăţeni de onoare” ai municipiului Braşov

Pictoriţa Aurelia Stoie Mărginean şi generalul de brigadă Ion Petrescu au devenit „Cetăţeni de onoare” ai municipiului Braşov.

Artistul plastic Aurelia Stoie Marginean s-a născut la Târgu Mureş, în 1940. A absolvit Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu” – Cluj-Napoca, este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România şi membră a Asociației internaționale de Artă Plastică UNESCO.
A fost profesoară de pictură și grafică la Școala de Arte – Brașov, până în 2004. A avut peste 55 de expoziţii personale în ţară şi străinătate, iar lucrările sale se găsesc în colecţii de stat şi particulare din ţară şi de peste hotare.

Onorat cu titlul de Cetăţean de Onoare a fost şi generalul de brigadă Ion Petrescu. A absolvit în 1848 Școala de Ofițeri de Jandarmi. În 1972 a primit titlul de doctor în științe economice, iar în 1976 pe cel de doctor în științe psihologice.
Este întemeietorul Şcolii de Management din Brașov şi al Școlii Doctorale de Management la Universitatea ,,Lucian Blaga’’ din Sibiu.
Este autor sau coautor a 118 cărți, cursuri, monografii, publicând de asemenea și peste 200 de articole Din 2004 este și cercetător științific gradul I al Institutului Național de Cercetări Economice al Academiei Române.
A primit Medalia de Aur pentru România din partea Insitutului de Biografii al Statelor Unite ale Americii, Diploma ,,OM al Mileniului’’ din partea Institutului Internațional de Biografii de la Cambridge pentru serviciile aduse în domeniul managementului.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.