România va intra în zona euro pe la începutul deceniului viitor

România va intra în zona euro pe la începutul deceniului viitor

0 316

Este opinia academicianului Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Reputatul economist care s-a aflat ieri la Braşov, pentru a le vorbi studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor despre „Drumul spre zona euro”

Este opinia academicianului Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Reputatul economist care s-a aflat ieri la Braşov, pentru a le vorbi studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor despre „Drumul spre zona euro”. Studenţilor, care sunt mai sceptici, li se pare că abia ne descurcăm cu moneda naţională, iar trecerea la euro este departe.
Pentru a ajunge în zona euro, sunt două precondiţii, spune economistul Daniel Dăianu. Prima este să ai o economie robustă, care să facă faţă şocurilor din interiorul zonei euro, divizată economic între nord şi sud.
Economia României nu e pregătită să adere la zona euro, şi din pricina dezechilibrului dintre ce producem şi ce consumăm. În condiţiile exodului de forţă de muncă din România din cauza salariilor proaste, Daniel Dăianu consideră că salariile trebuie să crească, dar nu oricum. Academicianul spune că este nevoie de combinaţie de politici economice pentru a avea câştiguri de productivitate.
Studenţii sunt mult mai pesimişti în privinţa aderării şi a intrării României în zona euro. „Mie nu mi se pare că România va reuşi vreodată, să ajungă acolo, când abia se descurcă cu moneda naţională; ar fi un pas prea mare şi nu cred că am avea şanse să ne descurcăm”, a spus unul din studenţii care au asistat la conferinţă.
Daniel Dăianu a fost ministru al finanțelor şi europarlamentar; este profesor universitar, academician, președinte al Societății Române de Economie (SOREC), membru al American Economic Association, membru în Societatea Academică Română. Din 2014 este membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.