Lecţii de prim ajutor de Ziua Crucii Roşii

Lecţii de prim ajutor de Ziua Crucii Roşii

De aproape 160 de ani, ziua de 8 mai reprezintă Ziua mondială a Crucii Roşii, declarată în 1859 de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie s-a născut la iniţiativa unui om de afaceri elveţian

Mai mulţi voluntari au marcat în Piaţa Sfatului Ziua Mondială a Crucii Roşii cu informări şi lecţii de prim ajutor.
De aproape 160 de ani, ziua de 8 mai reprezintă Ziua mondială a Crucii Roşii, declarată în 1859 de către Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.
Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie s-a născut la iniţiativa unui om de afaceri elveţian, după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino, care a făcut 40.000 de victime. Impresionat profund de imaginea oribilă de după bătălie, Henry Dunant a adunat oameni din satul învecinat şi a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniţii.
Vorbele sale „Suntem cu toţii fraţi” au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici şi compatrioţi. De atunci voluntari din întreaga lume acţionează pentru prevenirea şi alinarea suferinţelor. La Braşov, ziua a fost marcată în Piaţa Sfatului unde voluntarii au instalat un cort unde au oferit lecţii de prim ajutor.
Voluntarii Crucii Roşii Braşov au împărţit pliante trecătorilor şi le-au povestit despre activităţile pe care le desfăşoară în cadrul organizaţiei.
Una dintre ele este Banca de alimente prin care strâng alimente greu perisabile pe care le donează familiilor nevoiaşe.
Ziua de 8 mai este sărbătorită 17 milioane de voluntari şi de aproape o jumătate de milioane de angajaţi din întreagă lume ai Crucii Roşii şi Semilunii Roşii.
Cele 190 de Societăţi Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie existente la nivel mondial, salvează vieţile a milioane de oameni aflaţi în situaţie de conflict, afectaţi de criză sau de dezastre naturale.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.