Tăriceanu crede că armată română e …molicică!

Tăriceanu crede că armată română e …molicică!

1 318

Preşedintele Senatului s-a îndoit de capacitatea României de a fabrica şi elicopterele de atac Viper ale companiei americane Bell Helicopter şi aparatele de zbor ale francezilor de la Airbus Helicopter

Călin Popescu Tăriceanu, a vizitat, marţi, fabrica de elicoptere de la Ghimbav. Preşedintele Senatului s-a îndoit de capacitatea României de a fabrica şi elicopterele de atac Viper ale companiei americane Bell Helicopter şi aparatele de zbor ale francezilor de la Airbus Helicopter.

„Trebuie să fim realişti – n-o să putem în România să avem fabrici de elicoptere de la mai multe firme, care să aprovizioneze armata, pentru că Armata Română, totuşi, nu are această dimensiune”, spunea marţi co-preşedintele coaliţiei de la guvernare.

Tăriceanu a fost contrazis de directorul IAR Ghimbav. Neculai Banea a mai explicat o dată, cum a mai făcut-o şi în alte rânduri, că fiecare din elicoptere are un anumit rol, astfel că nu contează cât de extinsă este o armată pentru a fi nevoie de ambele tipuri de aparate: „Pentru elicopterul de clasa mediu-greu, IAR are o exclusivitate semnată cu Airbus, pe care IAR o va respecta în totalitate.
Pentru elicopterul de atac, dacă România va avea nevoie, este cu totul un alt program. Elicopterul de atac este un elicopter de două persoane, pilot şi trăgător, un aparat nu intră în partea de exclusivitate”,
a spus Banea.

La vizita de marţi pe platforma aeronautică de la Ghimbav a participat şi ambasadorul Franţei în România. Excelenţa Sa Michelle Ramis s-a arătat încrezătoare în viitorul colaborării dintre Airbus şi fabrica braşoveană, dar şi în statutul de actor puternic al României pe piaţa industriei de apărare.

Firma braşoveană are un acord cu francezii de la Airbus Helicopters pentru fabricarea în România a elicopterelor multirol H215M şi negociază cu americanii de la Bell Helicopters achiziţionarea a 45 de elicoptere de atac, din care cea mai mare pare să se monteze tot la Ghimbav.

Vifor Rotar

COMENTARII

  1. Nu stiu daca Tariceanu este inginer sau daca are notiuni economice dar cu siguranta nu trebuie sa denigreze capacitatea Romaniei de a produce aceste elicoptere in fata ambasadorului francez.
    Nu este politic si in plus prin fabricarea elicopterelor romanii vor avea urmatoarele avantaje:
    1) Se vor crea locuri de munca
    2) Romanii vor avea aces la tehnologie pe care o vor invata si o vor folosi in continuare.
    3) Aceste elicoptere pot fi vandute si in alte tari.
    4) Ar fi bine daca IAR obtine licenta pentru tehnologie si sa fie singura companie producatoare din europa dupa Franta sau US

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.