Vom fi striviți de ipocrizie, suficiență și aroganță”

Vom fi striviți de ipocrizie, suficiență și aroganță”

0 291

Președinta Tribunalului Timiș, judecătorul Adriana Stoicescu a postat pe pagina sa de socializare un mesaj extrem de acid la adresa colegilor magistrați:

La fel stau lucrurile și cu legea… Din anii 90 s-au obișnuit să râdă de omul în uniformă. Garcea i-a învățat. Apoi, alți băieți le-au spus că e mult mai haios să îl scuipe pe polițist. Azi îl taie cu sabia pentru că, nu-i așa, suntem în democrație. Disprețul lor față de uniformă este disprețul față de lege.
De fapt, noi toti disprețuim legea. Doar ipocrizia ne oprește să recunoaștem că nu ne plac regulile.
Desigur, suntem apărători înfocați ai legii, când e vorba de … fețe care nu ne plac. Atunci devenim justițiari și vrem sânge, dăm sentințe definitive și apoi plecăm la culcare cu conștiința împăcată. Dar, cum ne oprește polițistul de la rutieră în trafic, primul gest e să sunăm un prieten sau să facem bășcălie de polițist, doar, doar îl înduplecăm.
Suntem plini de avânt justițiar când e vorba să îi pedepsim pe alții, dar devenim brusc înțelegători când e vorba de propria persoană...
Vrem justiție, dar de ce atâta grabă când suntem noi cu musca pe căciulă?
Condițiile din instanțe sunt, în mare parte, aceleași de 10 ani. Și e normal să fie așa când bugetul instanțelor este limitat; nu avem bani macar să zugrăvim și nici să dotăm sălile de judecată cu aparate de aer condiționat.
Sunt grefieri care stau câte 6 într-un birou de 2. Sau judecători care stau în birouri fără lumină naturală… Cei care ar fi trebuit să se ocupe de asta, au stabilit, cu profesionalism și preocupare pentru… starea justițieiînălțimea podiumului judecătorului și, mai ales, al procurorului…Apoi au plecat.
Dar… nu am văzut pe nimeni să solicite renunțarea la privilegii. Nu am văzut pe nimeni dintre noi indignat că un magistrat cu salariul de 10.000 lei își decontează cu sârg algocalminul și picăturile de nasDoar îi permite legea, nu-i așa?
Nu ne deranjează pensiile mai mari decât salariile celor care lucrează, intrând cu 100 de dosare pe termen.
Nu am văzut pe nimeni să ceară modificarea legii astfel încât să nu ne mai decontăm transportul de la instanța spre casă, când locuim la 2 km de oraș…Doar, nu-i așa, e altă localitate și legea ne permite…
Nu putem fi drepți decât cu plombe decontate de Stat?
Asta în timp ce învățătoarea nu își poate permite un laptop, iar medicul rezident are de ales între a-și cumpăra o carte de specialitate sau o pereche de blugi mai de Doamne-ajută.
Pe noi nu ne va ucide corupția. Nu va apuca.
Vom fi striviți de ipocrizie, suficiență și aroganță.
Iar pe unii îi va ucide prostia”.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.