CLOSE
Tags Posts tagged with "Titlurile saptamanii"

Titlurile saptamanii

0 1541

Pelasgia, leagănul civilizației românești
Cât de bine cunoaștem trecutul îndepărtat al țării noastre? Nu atât de bine pe cât am fi tentați să credem. Rădăcinile noastre pe aceste meleaguri par să fie mult mai adânci decât am învățat la școală. Nenumărate dovezi arheologice atestă existența unei civilizații foarte vechi – în urmă cu aproximativ 10.000 de ani înaintea erei noastre – care își avea zona de origine pe pământurile actualei Românii. Patrimoniul românesc abundă de monumente, opere de artă, artefacte, documente vechi ce sunt mărturii ale unei epoci pline de glorie, cu o civilizație foarte înaintată față de cea a altor populații ce existau pe pământ în acele vremuri.
Majoritatea istoricilor consideră că primele civilizații de pe glob s-au născut în Mesopotamia, Egipt, valea Indusului, Shang (Valea fluviului Galben) și Mezoamerica și Anzii sud-americani. Însă civilizația pelasgă, care s-a format în jurul bazinului Dunării, pare să fie cu mult anterioară tuturor civilizațiilor care au înflorit în aceste cinci zone geografice.

Vechea Civilizație Europeană
Una dintre cele mai vechi civilizaţii ale lumii, dacă nu chiar cea mai veche – după unii cercetători – este civilizaţia pelasgă, sau dacogetică. Ea ar fi apărut între anii 10.000 – 8.000 î.e.n., și s-a întins de-a lungul mai multor milenii, până în anul 106 e.n., transformându-se ulterior în civilizaţia daco-românească. Civilizaţia dacogetică înregistează trei perioade distincte, numite: arhaică (aprox. 8.000 î.e.n – aprox. 3.500 î.e.n.), medie (aprox. 3.500 î.e.n. – aprox. 1.600 î.e.n.) şi zalmoxiană (aprox. 1.600 î.e.n. – 106 e.n.).

Pelasgia (Dacogeția) și-a aflat originea în zona bazinului fluviului Dunăre, expansionându-se și cuprinzând în aria sa ținuturi ce aparțin în zilele noastre Ucrainei (cele din dreapta Niprului), Basarabiei (Moldovei dintre Prut şi Nistru), României, Bulgariei, Serbiei, Macedoniei, Muntenegrului, Herţegovinei şi Bosniei, Croaţiei, Sloveniei, Albaniei, Greciei, Turciei, Ungariei, Austriei, Cehiei, Slovaciei, Elveţiei (partea răsăriteană), Italiei, Germaniei (partea sud-estică), Poloniei, extremitatea sudică fiind marcată de insulele Sicilia, Creta, Cipru etc., dar şi de părţile anatoliano-egeiene, de la vestul Ankarei.

Marija Gimbutas (1921-1994), profesor de arheologie europeană la Universitatea californiană din Los Angeles (UCLA), a fost prima care a enunțat ideea de Vechea Civilizație Europeanăsau „Vechea Europă”. Gimbutas desemna prin aceasta complexul cultural european din neolitic şi epoca cuprului înainte de infiltrarea vorbitorilor de idiomuri indo-europene dinspre stepa eurasiatică, începând cu cca. 4.200 şi până la 2.800 î.e.n. Alături de Romulus Vulcănescu, a fost unul dintre cei mai perseverenţi cercetători ai civilizaţiei europene de dinaintea venirii indo-europenilor. Vom cita deseori în acest articol din scrierile doamnei Marija Gimbutas, deoarece sunt lucrări de referință în acest domeniu.
Cultul „mirabilei semințe”

România actuală își are originile în perioada Vechii Civilizații Europene. Această entitate culturală, cuprinsă între anii 6.500 şi 3.500 î.e.n., a avut o structură socială bine consolidată, chiar „civilizată”, în care rolul predominant în societate îl avea femeia. „Absenţa reprezentărilor privind o societate războinică sau condusă de bărbaţi reflectă o structură socială în care femeile aveau rolul principal şi în care atât bărbaţii, cât şi femeile activau în mod egal întru binele comun. A fost o perioadă de reală armonie, în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.” susține Marija Gimbutas.

Unele dintre caracteristicile esenţiale ale acestei civilizaţii străvechi sunt: egalitatea membrilor săi, spiritul paşnic, organizarea societăţii în comunităţi, dezvoltarea tehnologiei pentru producerea ceramicii şi a prelucrării metalului, credinţe religioase ce se bazau pe adorarea divinităţilor feminine cosmice, dezvoltarea scrierii. Toate acestea au pus bazele unui centru european dezvoltat şi complex. „A devenit evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană”, afirmă Marija Gimbutas. Tot ea scoate în evidență rolul predominant al femeii, ce era de tip religios, sacru, principiul feminin fiind considerat creator și etern în civilizația pelasgă.
În acea perioadă au fost ridicate temple pe pereții cărora erau pictate forme spiralate și simboluri sacre străvechi, așa cum se poate vedea la templul de la Căscioarele, jud. Călărași, o așezare insulară pe un lac din apropierea Dunării. Pe insula din mijlocul lacului, numită Ostrovelul, au fost descoperite vestigii foarte vechi: un medalion de lut ars pe care era gravată o spirală roșie; o coloană cu înălțimea de doi metri pe care erau gravate 22 de linii verticale paralele, de-a lungul cărora erau șapte rânduri orizontale a câte șapte perechi de triunghiuri.

Templele din această perioadă erau închinate unor divinități feminine, centrate în jurul Zeiței Mamă. Divinitățile erau venerate ca fiind creatoare ale vieții, și nu în ipostaza de contrapărți ale zeităților masculine. Din această cauză, întreaga organizare a vieții era direcționată spre bunăstare, atât materială, cât și spirituală, spre dezvoltarea agriculturii, a olăritului și a prelucrării metalelor, dacogeții ducând o viață liniștită, în comuniune cu natura. Civilizația era paşnică, ţărănească, democratică. Pelasgii dispuneau de bogate zăcăminte minerale, păduri, peșteri și câmpuri agricole.
În Dacogeția s-a dezvoltat de timpuriu o civilizație autohtonă, care a iradiat, influențând populațiile din jur.

Invaziile și migrațiile
Începând cu anul 4400 î.e.n., Vechea Europă a început să fie invadată de populația kurgan (cunoscută și sub denumirea de populația indo-europeană), în trei valuri succesive. Poporul kurgan era un popor de războinici violenți, ce venerau zei ai cerului și ai războiului.

Prima invazie indo-europeană a avut un impact foarte puternic asupra locuitorilor așezărilor civilizate pelasge. O parte din populație a migrat în Peninsula Italică și dincolo de Alpi, în Europa Occidentală. Cu toate acestea, civilizația dacogetică a supraviețuit datorită caracterului compact al comunităților din care era constituită, primul val de kurganieni fiind asimilați în poporul dacogetic.
Populația kurganiană avea o ideologie de castă, unde rolul predominant în societate îl avea bărbatul. Această influență s-a răsfrânt și asupra populației dacogetice, producându-se o amalgamare treptată a celor două componente ideologice, cea autohtonă și cea indo-europeană, ducând progresiv la cristalizarea civilizației europene. Această nouă civilizație a dat naștere unui nou popor, gata să-și apere ținuturile în fața unor eventuale invazii.

A doua invazie a apărut la aproape o mie de ani după prima, aproximativ în anul 3.400 î.e.n., tot din stepele nord-pontice. Al doilea val al populației kurgan a fost urmat la scurtă vreme de un al treilea val de invazie, de data aceasta al populației Iamna, în jurului anului 3000 î.e.n. În urma impactului cu aceste două invazii ale popoarelor migratoare, o parte a populației pelasge a cunoscut exodul, ajungând în zona Peninsulei Italice dincolo de Alpi și dincolo de Pirinei.
După al treilea val, toate aceste popoare migratoare au fost și ele asimilate de imensul popor dacogetic, de la Nipru până la Alpi, ori chiar dincolo de lanţul Alpilor şi Pirineilor, de la Marea Baltică până la Marea Mediterană şi Marea Neagră.
Spațiul civilizației pelasge se dezintegrează treptat, iar „așezările urbane ale Vechii Europe, cu templele lor, cu altare rafinate, vase rituale, trepiede şi sculpturi (figurine) au dispărut”, afirmă Marija Gimbutas. Odată cu apariția acestor popoare războinice pe teritoriile dacogetice are loc și răspândirea metalurgiei bronzului, în special a armelor de luptă (pumnale, halebarde, securi, buzdugane etc.).

Sfârșitul civilizației Vechii Europe
Dezintegrarea Vechii Europe a început după anul 3.500 î.e.n, exceptând zona de munte și de coastă, a insulelor din Marea Egee și Marea Adriatică. Apogeul acestei dezagregări a avut loc în jurul anului 2.200 î.e.n. În toată această perioadă au apărut foarte multe modificări în structura religioasă, socială și culturală a civilizației nou create. Dacă Vechea Civilizație Europeană era mai degrabă sedentară, bazată pe agricultură și horticultură, fiind egalitari și pașnici, având o ideologie axată pe aspectele creației, ale morții și regenerării, centrate în jurul Zeiței Mamă (Mater Creatrix), simbolizând principiul feminin, civilizația kurganiană era mobilă, având o structură războinică, cuceritoare.
Ei erau patriarhali, iar ideologia culturală era axată pe forța virilă, pe zei războinici, eroi ai cerului senin și ai tunetului. Dacă populația dacogetică folosea calul și căruța pentru îndeplinirea îndeletnicirilor lor, odată cu venirea kurganienilor, calul și carul devin elemente esențiale în organizarea militară și, de asemenea, se inițiază ritualurile de sacrificiu animal și uman. „Calul, carul, jugul, pumnalul şi lancea, patriarhatul, precum şi noi zei şi imagini mitice – tipice mitologiilor indo-europene – au fost introduse ori s-au impus. Vechea Europă a fost transformată, dar nu exterminată.” (Marija Gimbutas)

Poporul dacogetic
Herodot descrie în lucrarea sa Istoriile că poporul dacoget era „cel mai mare dintre toate popoarele” Europei și că vorbea o limbă unică în toată aria sa, dacogetica sau tracogetica, purtând „multe nume, fiecare după ţinutul în care locuieşte, dar toţi au, în toate, obiceiuri asemănătoare”, de la cele religioase până la cele războinice.

În cadrul unui Congres în 1980, profesorul Iosif Constantin Drăgan a prezentat rezultatele cercetărilor sale, conform cărora poporul trac (dacogetic) s-a dezvoltat în jurul Dunării Carpatice și a avut centrul în „Corona montium” (Transilvania actuală), fiind cel mai numeros popor din antichitate. Generalul N. Portocală, în lucrarea Din preistoria Daciei și a vechilor civilizații, ajunge la concluzia că ,,prima civilizație a primului mare popor al lumii s-a întemeiat în Dacia”. Ion Pachia Tatomirescu scrie în cartea sa Mihai Eminescu și mitul etnogenezei dacoromâneștidespre organizarea administrativ-teritorială a imensului popor daco-getic, ce era împărțit în provincii, fiecare având un conducător de arme. Aceste provincii împreună cu conducătorii lor erau subordonate centrului administrativ-religios aflat la Sarmizegetusa sau, după vechea denumire, Cogaion. Acolo își avea reședința regele-zeu și tămăduitor Zalmoxis, cunoscut și sub numele de Salumos, Salmos sau Zalmos, Zalmoxe. Acest rege-zeu era considerat ca fiind Mesagerul Celest, care se afla în legătură tainică cu Tatăl-Cer și avea cele mai mari puteri de pe pământ și care era nemuritor. Tot el, Zalmoxis, „dirija puternicele confrerii războinic-religioase ale lupachilor – din aria cucuteniană (moldoveană), ale gaeţilor – din Câmpia Nord-Dunăreană de Jos, ale moesilor (moşilor) – din Câmpia Sud-Dunăreană, de la nord de Balcani, ale ursinilor – din Ardeal, din cel mai important şi dezvoltat centru metalurgic al Europei Antice, ale daoilor (dacilor) – din Panonia (Hercinia), ale sighinilor – din Dalmaţia (Illyricum), ale maramarisienilor, ale masagaeților etc., bineînţeles, în acţiuni de apărare a teritoriilor cu sanctuarele supremului zeu Salumos”.

Așa cum am arătat anterior, odată cu apariția popoarelor migratoare, în Dacogeția încep să apară tendințele politeiste, fiind venerați zei, precum Tatăl-Cer și Soarele-Războinic (Sol-Ares), fiul Tatălui-Cer. Apar totodată confreriile războinice, se dezvoltă producția de arme, apar construcții de fortificare plasate în cercuri concentrice, de jur-împrejurul Sarmizegetusei. Aceste organizații au dublu rol, atât războinic, cât și religios, ducând la apariția primei religii monoteiste din istoria spiritualității universale, denumită zalmoxianism, în jurul anului 1600 î.e.n. Această nouă religie aduce un suflu cu totul nou, creând o adevărată revoluție religioasă în lumea antică, prin care ființa umană s-a eliberat de frica morții inevitabile, inițiată fiind în știința de a deveni nemuritoare.

Fundamentul doctrinei zalmoxianismului rezidă „în armonizarea Părţii în Întregul Sacru”, așa cum afirmă Ion Pachia Tatomirescu în Mihai Eminescu și mitul etnogenezei dacoromânești. Această nouă religie s-a impus în întregul bazin al Dunării, de la Alpi la Marea Neagră şi la Nipru; de la nordul Carpaţilor, de la izvoarele Vistulei, până la sudul lanţului muntos Balcanic-Dinaric. Un aspect foarte important în cadrul acestei renașteri culturale l-a constituit evoluția scrierii arhaice spre alfabetul dacogetic de 23 de litere, dar numai în cadru inițiatic, așa cum se arată în Cosmografia lui Aethicus Dunăreanu (aprox. 370 – 435 e.n).

În cartea Dacia preistorică, Nicolae Densușianu vorbește despre străvechea civilizație pelasgă care, în viziunea sa, a dat naștere întregii civilizații europene.

„Înainte de civilizaţiunea gracă şi egipteană, o civilizaţiune mult mai veche se revarsă asupra Europei. Aceasta a fost civilizaţiunea morală şi materială a rasei pelasge şi care a deschis un vast câmp de activitate a genului omenesc. (…) Influenţele acestor trei culturi pelasge au fost decisive, pentru soarta muritorilor de pe acest pământ. (…) Pelasgii au fost adevăraţii fondatori ai stării noastre actuale (…) Pelasgii ne apar după vechile tradiţiuni istorice ca una şi aceeaşi populaţie cu neoliticii, cari introduc în Europa cele dintâi elemente ale civilizaţiunii, animale domestice, cultura cerealelor şi o artă industrială mai progresată.”

„Pelasgii ne apar în fruntea tuturor tradițiunilor istorice, nu numai în Elada și în Italia, dar și în regiunile din nordul Dunării și ale Mării Negre, în Asia Mică, în Asyria și în Egipet. Ei reprezintă tipul originar al popoarelor așa numite arice, care a introdus în Europa cele dintâi beneficii ale civilizațiunii.

Pentru poporul grecesc, pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pământ. Rasa lor li se părea atât de arhaică, atât de superioară în concepțiuni, puternică în voință și în fapte, atât de nobilă în moravuri încât tradițiunile și poemele grecești atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de «divini», dioi, adecă oameni cu calități supranaturale, asemenea zeilor, un nume, ce ei întru adevăr l-au meritat prin darurile lor fizice și morale.
Grecii își perduse de mult tradițiunea, când, cum, și de unde au venit ei în ținuturile Eladei; însă, ei aveau o tradițiune ca înainte de dânșii, a domnit peste pământul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlaștinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi râurilor, a tăiat munții, a împreunat mările, a arat șesurile, a întemeiat orașe, sate și cetăți, a avut o religiune înălțătoare, a ridicat altare și temple zeilor și că aceștia au fost pelasgii.
Arcazii, popor pastoral și viteaz, cei mai vechi locuitori în Elada, povesteau, după cum ne spune Pausania, că cel dintâi om născut pe Pământ a fost Pelasg, un bărbat care se distingea prin mărimea, prin puterea și frumusețea figurei sale și care întrecea pe toți ceilalți muritori prin facultățile spiritului său.”

Înafara istoricilor și cerecetătorilor menționați mai sus, și alți autori au făcut referiri în scrierile lor la vechea civilizație pelasgă, care s-a dezvoltat pe teritoriul țării noastre.

„Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc.” – W. Schiller, arheolog american

„Eu sunt Pelasg, fiul lui Palaechtin (Marte), născut din Terra (Gaea), domnul acestei țări, și după mine regele său s-a numit cu drept cuvânt, gintea pelasgilor ce stăpânește acest pământ.” – Eschil, Supplices

„Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât acesta, Dacia, nu se află, în toţi câţi sunt istorici.” – M. Costin, De neamul Moldovenil

Daciana Matei

0 386

Guvernul a abrogat Ordonanța din 2017 privind plata defalcată a TVA, conform unei Ordonanțe de Urgență publicată în Monitorul Oficial. Aceasta va intra în vigoare pe data de întâi a celei de-a doua luni următoare publicării acestei Ordonanțe, ceea ce înseamnă că de la 1 februarie 2020.

Conform documentului, începând din acest moment, organele fiscale nu mai operează înscrieri în Registrul persoanelor care aplică taxa defalcată a TVA. Contul de TVA poate fi executat silit de către orice creditor, indiferent de natura creanței.

Decizia a trebuit luată ca urmare a scrisorii Comisiei Europene de punere în întârziere în cauza 2017/2180 – având ca obiect incompatibilitatea cu dreptul UE a actualului sistem de plată defalcată a TVA.
Acest mecanism a fost introdus de Ionuț Mișa.

1 357

PSD are o problemă pe care trebuie să și-o limpezească. Ce doctrină are? Ce strategie are, în afară de aceea de a se pune bine cu Sistemul, să nu-i aresteze pe toți?

Social democrația are probleme. Nu doar în România, ci mai peste tot. Principala temă a social democrației a fost, de la apariția acestui curent politic acum aproximativ 150 de ani, una legată de resursele materiale. Cum se distribuie plus valoarea creată în societate. Social democrația a apărat dintotdeauna drepturile și interesele celor care nu au în fața celor care au.
Pe termen lung, după al doilea război mondial încoace, social democrația s-a confruntat treptat cu o scădere a reacției electoratului său la aceste teme ce țin de resursele materiale: sărăcie, redistribuire, taxe, locuri de muncă, drepturile sindicale. Motivul a fost unul simplu: creșterea generală a bunăstării. Aceasta s-a datorat progreselor tehnologice, îndeosebi automatizării.

Mașinile, roboții, în variatele lor forme, de la banala mașină de spălat pînă la liniile complexe de producere a medicamentelor, hranei, bunurilor de folosință îndelungată, au creat posibilitatea unei vieți mai bune pentru marea majoritate a oamenilor.
De-a lungul a cîtorva generații, nivelul general de trai a cunoscut creșteri semnificative. Din ce în ce mai multe părți ale societății au ieșit din sărăcia absolută, din penurie, din foamete. Sărăcia absolută a lăsat locul sărăciei relative. Inevitabil unii sînt mai săraci decît alții, dar nu într-atît de săraci încît să fie în primejdie să nu aibă chiar de nici unele, să moară de foame.
În consecință, sensibilitatea electoratului la mesajele ce țin de accesul la resursele materiale a scăzut. Nu a dispărut de tot, doar și-a pierdut din elasticitatea de răspuns. Piramida trebuințelor, vestita piramidă a lui Maslow, ne spune că pe măsură ce nevoie de bază, cele materiale, sînt îndeplinite, oamenii aspiră din ce în ce mai mult la satisfacerea unor nevoi superioare, post-materiale, simbolice.

Evoluția ideologică a social democrației a oglindit această schimbare structurală socială. Ca discurs ideologic, social democrația a fost nevoită să-și completeze din ce în ce mai mult discursul privind apărarea celor fără de resurse materiale cu cel privind apărarea resurselor simbolice. De la solidaritate la respect. De la taxarea bogaților la demnitate. De la lupta sindicală la apărarea drepturilor omului și la protejarea minorităților. De la conflictul privind tensiunile de clasă la corectitudinea politică.

În momentul de față, sunt două mari curente ideologice care completează discursul inițial preponderent materialist al social-democrației.
* Progresismul, pe de o parte.
* Conservatorismul, pe de altă parte.
În unele țări, progresismul reprezintă tema dominantă grefată la social-democrația reformată, prin incorporarea unui anume tip de discurs privind apărarea unor anume resurse simbolice, unor anume valori dezirabile. În alte țări, în schimb, teme conservatoare au contribuit din ce în ce mai mult la discursul ideologic al social-democrației. Alte resurse simbolice de apărat. Alte valori considerate dezirabile.

De regulă, progresismul face casă bună cu social-democrația în țările dezvoltate, în timp ce conservatorismul s-a altoit pe social democrație în țările în curs de dezvoltare. În Uniunea Europeană avem clar acest exemplu de centrifugare ideologică între țările Vechii Europe și cele post-comuniste, ale Noii Europe. În Franța, Anglia, Spania, Italia, Germania, social-democrația merge sub flamura din ce în ce mai radicală a postmodernismului simbolic.

Drepturile minorităților etnice sau sexuale au ajuns să fie o temă mai importantă ideologic decît protejarea locurilor de muncă, de exemplu. În schimb, în Polonia, Ungaria, Cehia, social-democrația capătă accente din ce în ce mai bine definite de conservatorism, de suveranism.
În țările post-comuniste, discursul critic privind avuția individuală, tensiunea dintre săraci și bogați în interiorul unei țări, este din ce în ce mai evident completat de critica privind avuția colectivă, a societăților. De tensiunea dintre țările centrului și cele ale periferiei. De critica neocolonialismului mascat sub egida globalismului. De negocierea tensionată dintre societățile sărace și cele bogate. De apărarea națiunii în fața tăvălugului nediferențiator al multinaționalelor.

Social democrația românească trece în momentul de față printr-o cumpănă ideologică. Așa cum spunea și fostul președinte Iliescu, social-democrația românească se bazează din ce în ce mai puțin pe o coerență doctrinară și devine din ce în ce mai mult doar un meschin joc de putere lipsit de coerență.
Consecința acestei îmbîcseli ideologice o reprezintă scăderea atracției la public. Electoratul PSD devine din ce în ce mai confuzionat de desele schimbări de discurs ale partidului. De la doctrina de dezvoltare etatistă Năstase la doctrina „bleagă” Geoană la doctrina reformistă Ponta la doctrina agresiv suveranistă Dragnea la brusca schimbare de pe o zi pe alta la 180% a discursului în scurta perioadă Dăncilă. Dintr-o parte în alta, în mod aiuritor.

PSD este în momentul de față hăbăuc din punct de vedere doctrinar. Face flic flacuri bruște între exagerarea de tip Dragnea și exagerarea de tip Birchall.  Cînd se înfoaie și vrea să o ia pe calea Ungariei și Poloniei, de-și pune în cap toate structurile de forță ale statului român, clar reticente în a-și pierde influența într-o asemenea situație de resetare brutală a puterii. Cînd își lasă fustele jos și se oferă mironosiță entuziastă precum Birchall la stăpîni. Și atunci capătă binecuvîntarea sistemică, însă își pune în cap structura electorală, activul de partid și simpatizanții care disprețuiesc o asemenea abordare slugarnică.

E clar că PSD trebuie să-și limpezească ideologia. E clar că are de ales între o abordare progresistă și una conservatoare. Care e calea?
Dacă îmbrățișează valorile progresiste din ziua de azi, clar diferite de progresismul de acum 100 de ani, riscă să-și dezamăgească electoratul preponderent conservator. O reformă de tip Remus Cernea, cu iubitul delfinilor, al elgebeteilor, cu încorsetarea dezvoltării industriale pentru a opri încălzirea globală și cu ajutarea multinaționalelor să-și mențină poziția dominantă în România ar transforma partidul într-o fantoșă mică, de sub 10%, numa bună să se joace generalii cu ea cum se joacă mîțele cu motoceii la sobă.
Dacă îmbrățișează în schimb valorile conservatoare, de apărare a națiunii, a tradițiilor și suveranității economice, de încurajare a întreprinzătorilor băștinași, își atrage furia Uniunii Europene, care nu acceptă asemenea exemple de autonomie locală în fața hegemoniei centrului germano-francez. PSD este ușor de demonizat prin mijloace specifice, cu ajutorul propagandei unităților civile de presă. Că ar vinde țara la ruși și la chinezi și că e corupt și că vrea să scoată România din Uniunea Europeană.

Tensiunea dintre boierii locali și imperiu este una constantă de-a lungul istoriei. În momentul de față, tendința centripetă imperială este puternică în România, spre deosebire de țările vecine: Ungaria, Polonia, Serbia. Însă faptul că tentația oferită de binefacerile imperiului e puternică în momentul de față în mințile multor români nu absolvă PSD-ul de la nevoia de limpezire ideologică.
Ce va alege acest partid? Soluția Remus Cernea? Metoda Ana Birchall? Sau varianta Lia Olguța Vasilescu, că Dragnea e deocamdată arestat și nu mai are o voce publică? Vor conviețui oare cele două abordări, cele două tabere și vor găsi un compromis? Sau se va rupe partidul? Vor continua mermeleala oarbă de putere, fără cap și fără direcție, ca o găină cu gîtul tăiat? Sau vor găsi într-al treișpelea ceas puterea să discute idei, nu oameni?

Cît din aripa reformisto – „civilo”-birchalliană va fi culeasă de Ponta, care pîndește convenabil pe margini să ciugulească partidul de resturi? Cum va reacționa electoratul PSD la o asemenea cronicizare de lipsă de direcție? Inima electorală a PSD bate într-un fel preponderent conservator. Respect. Apărarea drepturilor celor fără drepturi. Suveranitate. Relație demnă cu celelalte țări. Apărarea interesului național. România über alles.

Creierul electoral al PSD, în schimb, nu știe cu cine ține. Nu știe ce hotărîre să ia. Confuzia e la modă. De ce să gîndim, cînd putem să ne certăm între noi? Activiștii de partid simt asta. Și se simt debusolați și dezamăgiți. Nu le mai vine să tragă pentru o conducere care dă semne că e fleașcă. Și electoratul PSD simte asta și el la rîndul său. Și el se simte debusolat și dezamăgit. Nu-i mai vine să voteze cu unii care își schimbă discursul mai des decît își schimbă Elena Udrea pantofii.

Una ne-ați zis acum șase ani. Alta ne-ați zis acum doi ani. Alta ne-ați zis anul ăsta. Vă hotărîți odată ce și cum? Că zău dacă noi mai înțelegem ceva din PSD-ul ăsta, în afară de lupta pentru un ciolan din ce în ce mai precar. PSD trece în momentul de față printr-o problemă de lipsă de strategie. Speră ca asta să fie estompată pe termen scurt de discursul eminamente personalizat care domină alegerile locale, cînd se votează oameni, nu idei.

Dar, pe termen mediu, PSD are o problemă de definire ideologică. Pe care trebuie să și-o limpezească. Ce doctrină are? Ce strategie are, în afară de aceea de a se pune bine cu Sistemul, să nu-i aresteze pe toți? Știm cu toții că lipsa de strategie este și ea tot o strategie. Cea mai proastă strategie posibilă.
Hai, să gîndiți bine! Pentru țară, nu pentru voi…

Autor: Mirel Palada
Sursa: Mirel Palada Faceboo

1 550

Un important judecător din România a venit recent cu o dură reacţie la adresa parlamentarilor din România, punând accentul pe o serie de probleme grave ale Justiţiei din ţară. Aceasta ia apărarea tagmei judecătorilor, însă recunoaşte că există şi persoane care nu fac mândrie acestei bresle.

Judecătoarea Adriana Stoicescu, președintele Tribunalului Timiș, a postat recent un nou mesaj pe pagina sa de Facebook, în care vorbește despre problemele din domeniul justiției. Aceasta își începe postarea spunând că „nu suntem speciali, nu sunt perfecți. Suntem, în ochii voştri, aroganţi şi suficienţi. Suntem când corupţi, când nepregătiţi. Deciziile noastre sunt în ochii celor care pierd, întotdeauna, nedrepte. Dar nu suntem toţi aşa”.

Astfel, președintele Tribunalului Timiș îi îndeamnă pe cetățeni să nu-i mai pună pe toți judecătorii în aceeași oală, chiar dacă greșesc, dând vina pe volumul mare de muncă.
„Greşim? Da. Zilnic, probabil. Pentru că intrăm în sală cu zeci de dosare. Pentru că legile se schimbă de dimineaţă până seara de 3 ori. Pentru că înalţii legiuitori nu răspund niciodată pentru legile proaste pe care vă aşteptaţi să le aplicăm şi să facem dreptate. Politicieni de doi bani, fără soluţii şi fără responsabilitate, care ne transformă tot timpul în ţinte şi pretexte, bucuroşi că au la îndemână un ţap ispăşitor.
Cu complicitatea unora dintre noi, papagali vorbitori ce se cred vulturi maiestuoşi, răcnind despre independenţă după ce au fost ţuţări pe lângă politicieni. Cu complicitatea unora dintre noi, veşnic respinşi sau refuzaţi, complexaţi şi frustraţi, avizi de atenţie şi preamărire, gata oricând să arunce în aer sistemul doar-doar se văd pe la vreo televiziune sau citesc babele din sat despre ei într-o fiţuica anostă”, explică Adriana Stoicescu.

Mai mult, judecătoril amintește care sunt greșelile făcute de magistrați, printre care aceea că nu ies în stradă pentru a se apăra de dosare la comandă.

0 318

Recent, comentând gestul prezidențial – primitiv, provincial și chiar ilegal – prin care i s-a retras Ordinul „Steaua României”, fostul prim ministru Adrian Năstase s-a întrebat dacă și regimul comunist aflat sub control sovietic, care l-a trimis în închisoare și, practic, la moarte, pe un alt fost prim ministru, Iuliu Maniu, i-a retras acestuia decorațiile primite anterior pentru meritele sale, printre care contribuția esențială la făurirea României Mari. Se pare că nu.
Aceasta și numai această remarcă a trezit un imens val de furie în rândul batalioanelor de asalt ale actualului regim de la București, cu capitala la Hermannstadt. Cum îndrăznește „coruptul Năstase” să se compare cu eroul național Maniu?! Celelalte cugetări și critici, foarte precise și cu mult mai directe, nu au fost băgate în seamă.Ori este evident că domnul Năstase nu s-a gândit nici o clipă să pună semnul egalității între domnia sa și Maniu. Ar fi fost imposibil. Cei doi aparțin unor epoci diferite, au o istorie personală diferită, au fost adepții unor ideologii diferite, au avut un stil diferit de a face politică etc. etc.

Singurul lucru pe care, evident, a dorit să îl sublinieze Adrian Năstase a fost faptul că bolșevicii de ieri erau mai serioși decât urmașii de azi ai Grupului Etnic German: aceia schimbau regimul, nu istoria; se băteau cu adversarii, iar nu cu stafiile; nu le păsa de trecutul adversarilor lor și nu se ocupau să îl reevalueze, luându-le decorațiile, ci de rezistența efectivă a acestora devenită obstacol în calea ambițiilor lor prezente. Chiar și atunci când încercau să pună stăpânire pe trecut, o făceau numai pentru ca astfel să stăpânească viitorul, iar nu pentru răfuieli meschine cu foști lideri care, acum căzuți, îi deranjau doar întrucât păstrau vie umilitoarea amintire a superiorității lor intelectuale sau morale. O observație care poate fi discutată, dar care nu are de ce provoca paroxistice crize de nervi.

Ceea ce a deranjat cumplit a fost, însă, nu o eventuală sugestie privind similitudinea meritelor celor doi în istoria României, ci împrejurarea că referirea la Iuliu Maniu implica faptul că amândoi – Maniu și Năstase – au fost, sunt și vor rămâne condamnați și deținuți politici. Or, regimul care l-a întemnițat pe Năstase și pe mulți alții ca el, cărora li se adaugă cei achitați după ani de umilințe și privațiuni materiale (defilări cu cătușe în fața camerelor de luat vederi, luni grele de arest preventiv, oprobiu public, distrugerea familiilor, pierderea locurilor de muncă, irosirea agoniselii de o viață etc.), tocmai asta nu poate admite: că în România „guvernatorilor” Băsescu (Petrov) și Iohannis (?) există persecuții și condamnări politice care, atunci când nu s-a ajuns la asasinatul fizic (ca în cazul judecătorului Stan Mustață), au urmărit asasinatul moral. Orice aluzie la acest adevăr, în fiecare zi tot mai vizibil și mai greu de contestat, dă naștere unei reacții isterice.

Fenomenul își găsește explicația profundă în teamă. O teamă vecină cu disperarea. Acea teamă care transformă disperarea în ură. Cei care îi urăsc pe persecutații politic (în loc ca aceștia să îi urască pe ei, călăii și autorii asasinatelor morale) o fac de teamă. Nu teama de răzbunare, ci teama de dreptate. Și nu dreptatea pe care și-ar face-o victimele, ci dreptatea istorică, Dumnezeiască, imanentă și de aceea inevitabilă.

Dreptatea de care simt că nu vor scăpa și de care vor să uite sau pe care vor să o amâne susținând cu glas sonor că actualul regim (inclusiv justiția politizată) nu a săvârșit crime politice și că cei care astăzi se consideră a fi victime politice ar fi de fapt „corupți dovediți”, „penali” infami și „pușcăriași” eterni, nedemni nu numai de respectul actual, ci și de omagiile trecute. (Nu m-aș mira să citim în curând un comunicat de presă al administrației prezidențiale care să anunțe că „șeful statului român” s-a înțeles telefonic cu omologul său francez – cel cu care a aranjat ilegal desemnarea Codruței Koveși în funcția de procuror european – să retragă, în virtutea parteneriatului strategic cu România, chiar dacă acum este foarte ocupat cu „gazarea” concetățenilor săi, și Legiunea de Onoare acordată de Republica franceză lui Adrian Năstase.)

Desigur, fiecare este liber să îl evalueze pe omul politic sau pur și simplu pe cetățeanul Năstase după cum apreciază a fi corect. Este om și, deci, supus greșelii. Eu însumi, la rândul meu, l-am criticat în timp pe diferite motive. Nu toate politicile pe care le-a promovat sunt de natură să ne placă. Nu tuturor deciziilor luate de el le datorăm adeziunea noastră. Nu toate inițiativele, atitudinile și abordările lui merită entuziasmul și admirația noastră. Iar noi, cei care judecăm, suntem tot oameni și tot nevaccinați împotriva păcatului.Un fapt este însă cert: Adrian Năstase a fost hărțuit politic, a fost persecutat politic, a fost condamnat politic și a fost deținut politic. Independent de meritele și erorile lui. Ba, aș spune, că a ajuns în această situație mai ales din cauza meritelor (sic!) iar nu a erorilor. Și această convingere – în cazul său ca și în toate cazurile similare, teribil de multe – se adâncește în conștiința publică (națională și internațională) cu atât mai mult cu cât adevărul este negat mai vehement.

A ajuns să mă amuze (trist, desigur) formula, repetată într-una, „infractor dovedit”. Dovedit de cine? De instanțele ilegal constituite (inclusiv CCR a constatat-o prin decizii definitive și general obligatorii) care au judecat cu încălcarea principiului aflării adevărului (așa cum chiar unii judecători ai ÎCCJ au admis-o). Dovedit în ce fel? Cu martori mincinoși și mărturii smulse prin amenințare? Cu înregistrări și interceptări contrafăcute, a căror expertizare a fost refuzată? Cu rapoarte de evaluare a presupuselor pagube întocmite chiar de către acuzatori, în așa fel încât să le susțină acuzația? Cu probe furnizate de serviciile secrete, obținute prin încălcarea drepturilor omului și necomunicate acuzaților? Dovedit pe ce bază? Pe baza deducțiilor „logico-juridice”? Adică prin speculații fără nici un alt temei decât ilogica perversă a unor magistrați angajați politic sau subordonați serviciilor secrete.

După reproșul că nu acceptăm concluzia unor procese inechitabile, al doilea motiv de nemulțumire și indignare este acela că… vorbim. Un „infractor dovedit” și un „pușcăriaș” nu are dreptul la opinie și, cu atât mai puțin, dreptul la libera exprimare a opiniilor, la a vorbi. Este limpede că suprimarea libertății de expresie este caracteristica dictaturilor, dar asta nu mai contează. Ceea ce deranjează cel mai tare este, evident, nu faptul că „deținuții politici” vorbesc, ci că în vorbele lor trăiește adevărul. Or, rostirea adevărului este o crimă (sic!).Noi însă vom vorbi. Cel care se știe condamnat politic va vorbi, oricâte spume vor face la gură cei care urăsc adevărul întrucât se tem de el și care vor să pună căluș gândirii, cu speranța că astfel vor ascunde lumii minciuna și ticăloșia lor. Vom vorbi chiar și de dincolo de mormânt.

Nici comuniștii nu au acceptat că Maniu este condamnat politic. El lucrase, chipurile, la subminarea ordinii de stat din țara pe care o smulsese dominației străine, pentru a face servicii străinilor. (!) Nici regimul de apartheid nu a recunoscut că Mandela este deținut politic. Nici URSS nu a admis că Saharov sau Bukovski sunt persecutați politic.

Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu, alți deținuți politici, au primit reabilitarea în timpul vieții și eu unul sunt în poziția de a ști că i-au iertat pe cei care le-au curmat nedrept și brutal zborul tinereții. La rândul meu, creștin convins fiind, îi iert, după îndemnul evanghelic, pe toți românii care m-au supus condamnării politice. Pentru transformarea României într-o colonie cu statut de stat polițienesc, îl las pe Dumnezeu să îi ierte; dacă o vrea și o putea.Dar tocmai pentru că sunt creștin, nu pot uita cuvintele lui Isus, care a spus că nu a venit să strice legea, ci să o împlinească. De aceea le reamintesc furioșilor vinovați de crime politice sau de susținerea ori mușamalizarea acestora, că din lege face parte și Vechiul Testament, în care aflăm că pedeapsa aplicată de divinitate se face „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, pentru păcatele părinților plătind și urmașii lor până la a doua și a treia generație.

Și tot de aceea victimele primesc senine sudălmile sau alte lovituri morale și fizice care se abat necontenit asupra lor. Noi știm că oricât de lungă va fi noaptea, ziua îi va urma. Cu fiecare minut care trece această zi se apropie. Cu fiecare minut care trece se apropie și judecata cea dreaptă. De aceea, noi suntem liniștiți în cele mai cumplite ore ale vieții noastre și ne simțim liberi chiar fiind încătușați și încarcerați, în timp ce opresorii noștri sunt învinși în chiar ora în care își serbează triumful.”

Adrian Severin

NOTA
Fotografia cu care s-a ilustrat articolul lui Adrian Severin este a lui Felix Dzerjinski alături de Stalin, creatorul NKVD si un mare „admirator” al prezumtiei de nevinovătie. Cel care a afirmat „Nu există oameni nevinovati. Există doar persoane de care nu ne-am ocupat suficient”.

1 367

Oare mai avem o ţară a noastră? Nu cumva suntem chiriaşii unui mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem ? Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Cineva, mai stăpân pe sine şi mai detaşat de metodele enoriaşilor lui Stalin, şi-a amintit de o glumă veche pe care, actualizând-o, îl întreabă pe un contribuabil: ce are de fuge atât de disperat, dar aflând care era motivul fricii acestuia, izbucneşte în râs: „Fugi degeaba omule , doar ştii că la tine nu-i cazul, ai şi tu … „două”, ca oricare alt bărbat!“ „Da, ai dreptate, atâta doar că ăştia mai întâi le taie şi abia pe urmă le numără!…“ Aşa şi la noi, în ultima vreme: Beciul Domnesc a devenit un loc în care se face numărătoarea de cojones , după tăiere. Privită  prin lentilele procurorilor, ţara însăşi este un „grup infracţional organizat“, deşi, dacă inversăm termenii, cred că n-am fi atât de departe de adevăr. 

Lui Basescu i-a iesit: procurorii şi-au dovedit eficienţa în lupta politică. Klaus, alt stăpân, aceleaşi metode. Acum ei înclină balanţa în Parlament, în Guvernul României, în viaţa socială.
Puterea lor destructivă este uriaşă. Ei îi pot da şi îi vor da preşedintelui nu numai „guvernul Lui “, ci şi ţara sa, adică, mai pe româneşte, moşia sa… Oricum, din Beciul Domnesc nimeni nu iese… nepătat şi nimeni nu-şi mai poate continua cariera… ca inainte. Sigur, mulţi şi-au meritat şederea pe acolo, dar peste ei şi peste milioanele furate s-a aşternut liniştea, căci fără acele hoţii, unele funcţii, chiar cele mai înalte, n-ar fi fost posibile.Inscripţia de la intrarea în „Infernul“ lui Băsescu şi al lui Iohannis merită o alta, cu specific naţional, (sa zicem: ce-am avut si ce-am pierdut!) care să ne oblige pe toţi să ne amintim de anii în care ne-am dovedit laşi, incapabili să ne merităm libertatea dobândită de alţii, cu mult prea mult sânge.

Câteva luni crezusem că domnul Klaus Iohannis s-a rătăcit pe drumul cel bun, dar s-a grăbit să nu ne lase prea mult timp pentru iluzii şi a optat pentru drumul cel mai bătut cu putinţă, al înaintaşului său. Care i-a lăsat moştenire o echipă de oameni rodată, ascultătoare,  cu vechi şi justificate abonamente la Beciul Domnesc. 
Dacă aceştia au folosit bani necuraţi pentru a-i câştiga victoria în alegeri lui Băsescu, au devenit ei cinstiţi şi curaţi în campania pentru alegerea actualului preşedinte? Cunoscători ai tuturor dedesubturilor, oameni cu o înaltă calificare la acest capitol, mai pot fi ei acuzaţi fără riscul de a zgudui tot lanţul de relaţii? 
După ce vor rezolva… in forță cu PSD-ul şi cu guvernul „nelegitim“, procurorii vor găsi alte priorităţi: poate că unii nu sunt destul de blonzi sau de înalţi, de exemplu, poate că planul de arestări al „Europei civilizate“ n-a fost îndeplinit…Oricum, în acest „ritm”, exista si riscul autosufocării!

Fără îndoială, există şi explicaţii ale cedării şi laşităţii generale în faţa ţuţărilor dictatorilor băştinaşi. Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“… Acum se bate iar cu degetul… la stelele de pe umăr, iar cei mai îndrăzneţi, „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile au inceput sa se număre în altă parte. 
Este clar, sunt membrii unui obscur sinod diplomatic care dau firmane, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara! Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă. Si fără conducători (leaderi)… Dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă.

Pentru mulţi acesta este şi o ciudată sursă de energie şi încredere. Asediul brutal, imediat după ultimul război, dar şi după Revoluţie asupra valorilor naţionale şi a tradiţiilor ar ocupa un loc „de cinste” chiar şi într-o Istorie universală a prostiei. Măcelărirea cailor odată cu apariţia primelor tractoare este un exemplu, luat la întâmplare. Numirea în funcţii de răspundere a ignoranţilor şi taraţilor. „Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti“? se întreba Arghezi.

 Astăzi, după nişte zeci de ani, am ajuns să fim din nou raiul diletanţilor, activiştilor, învârtiţilor şi veleitarilor care au infestat, incredibil de repede, apele curate ale Revoluţiei  şi, fireşte, libertatea a îmbrăcat foarte repede uniforma lor.
Explicaţii? Nu ştim să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată. Moise şi-a ţinut poporul în pustie până au murit toţi cei care au fost robi în Egipt. La noi, cei ce au fost robi în comunism nu mai au importanţă, dar ne înspăimântă urmaşii lor pentru care libertatea nu are nici un înţeles. Trăiesc într-un spaţiu fără valori, fără istorie, fără credinţă şi cu dispreţ pentru cultură şi educaţie. Altfel, europeni, anticomunişti şi vegetarieni care nu concep viaţa fără seminţe de cânepă…. Vorbesc mai mult decât înţeleg şi, în comunicarea scrisă, pe facebook, desigur, folosesc pe î din i şi iubind diaspora pe care n-o cunosc îşi manifestă preţuirea pentru preşedinte… Alţii, din alte spaţii geografice şi spirituale merg mai ferm în direcţia arătată de propria lor istorie şi civilizaţie, indiferent de dificultăţile de orice fel sau de sirenele care încearcă să-i atragă spre zări neaşteptate.

 Noi mergem pe drumul cel bun abia după ce… le-am încercat dureros, pe toate celelalte… Mai există, ceea ce s-ar putea numi, povara libertăţii. Pe lângă dorinţa înnăscută de libertate, există şi o dorinţă instinctivă de supunere. La autorităţi, la un conducător puternic, la diverse legi interioare ce ţin de convingeri, reguli cu care indivizii s-au născut etc. Poate fi la mijloc forţa energiei lor vitale sau o slăbiciune şi o neputinţă fundamentală, ba chiar şi conştiinţa insignifianţei. Nu are o nevoie mai arzătoare decât aceea de a găsi pe cineva căruia să-i poată ceda cât mai repede posibil acel dar al libertăţii cu care el, nenorocitul, s-a născut“.  

Cei interesaţi de viaţa politică înţeleg foarte bine această nevoie atât de manifestă. Învingătorul nu se mulţumeşte să aibă totul, ci are nevoie şi de suferinţa celor învinşi. La Beciul Domnesc stau nu numai hoţi şi învârtiţi, ci şi adversari, unii nevinovaţi. Alţii, terorizaţi de aceeaşi sete de sânge, îşi aşteaptă rândul la exterminare politică. Mai există vreun român bogat care să conteze în vreun top cât de cât serios? Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o  Laura Codrutza  care să te anunţe că eşti nelegitim. Dar cel puţin la fel de trist, existã şi o mulţime care nu ţine seama de ceea ce a primit in 1989, ce distanţe şi pierderi s-au recuperat, cumva multumit de ceea ce… n-a primit încă. Motiv să se simtă mai confortabil în… corul robilor. (Prof.Deak Andrei )

1 1360

Ca urmare a privatizărilor, statului român i-au revenit niște bani care au fost cheltuiti într-un ritm alert. Până în anul 1989 România deținea câteva sectoare industriale care făceau concurență multor firme de renume din lume.
După revoluție lucrurile s-au schimbat radical.
Au dispărut giganții industriali Sidex, Petrom, RAFO, Republica, IMGB sau Electroaparataj. Astfel, peste 3 milioane de oameni au rămas fără un loc de muncă. Unii au plecat peste hotare sperând să găsească locuri de muncă în meseriile lor sau în alte domenii.
Banii încasați pe cele 7.500 de uzine privatizate au fost risipiți fără rost. Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, ne arată într-un material unde au ajuns 7 miliarde de euro obținute de statul român.

– 50% din sumă: o parte s-a dus pe salarii și pensii, iar 15% s-au dat la investițiile finanțate din fonduri europene
– 50% a fost folosită pentru plata datoriei publice. O parte se mai află încă în conturi pentru a plăti datorii.

DCF 1.0

Odinioară erau mândria economiei României; azi sunt doar fosile ale comunismului. Fostele combinate industriale sunt dinozaurii moderni ai României, iar meteoritul care i-a răpus este aşa-zisa „privatizare”.

Generaţii întregi au muncit pentru industrializarea României. Eforturile şi sacrificiile făcute în timpul regimului comunist pentru proiecte care urmau să le aducă beneficii tuturor românilor par să fi fost în zadar. Combinatele industriale, simbolul economiei României înainte de 1989, s-au transformat rapid în ruine şi fier vechi în anii ce au urmat evenimentelor din decembrie 1989.

Platforma Săvineşti era înainte de 1989 cea mai mare din Europa în domeniul firelor şi fibrelor chimice, dar şi de îngrăşominte chimice. Întinsă pe mai bine de 600 de hectare, ţinea ocupată.aproape o treime din populaţia oraşului Piatra Neamţ. După 1990, a fost privatizată, dar o singură fabrică mai funcţionează acum pe profit. Restul fabricilor au fost distruse de indiferenţa statului şi reavoinţa investitorilor şi sunt acum o ruină.

În Sulina a funcţionat până în anii ’90 cea mai mare fabrică de conserve din România. Industria românească a peştelui era pe locul 3 în lume în perioada comunistă, fiind depăşită de cele ale URSS şi RDG. Însă, după distrugerea flotei de pescuit, fabrica din Sulina a fost privatizată şi a ajuns o ruină în care acum pasc şi se adăpostesc caii. Singurul lucru care mai aduce aminte de timpurile când funcţiona e o cutie goală de conserve ascunsă în molozul de pe podeaua fabricii. Iar halele industriale care au fost păstrate în condiţii ceva mai bune au ajuns să fie vândute pe site-urile de imobiliare.

Platforma de la Muscel unde se producea ARO a fost privatizată în 2003. Fabrica unde se făcea singura maşină românească de teren a devenit rapid fier vechi. ARO, un brand al României, este acum adânc îngropat sub ziduri dărăpănate şi hale care stau să cadă. Totul a fost ras de pe faţa pământului, furat sau vândut la fier vechi (autoturismele ARO s-au mai asamblatşi vând încă mulţi ani după dispariţie fabricii româneşti, dar nu în România, ci în Cehia – n.).

Oraşul Oneşti a fost construit în jurul unui combinat: Grupul Industrial Borzeşti. Acolo, istoria ultimelor decenii a fost una a schimbărilor dramatice pentru comunitate. Personaje controversate au pus pe butuci una dintre cele mai mari rafinării româneşti: Rafo, odinioară cea mai modernă rafinărie din ţară, e acum în insolvenţă. Iar platforma de la Borzeşti, unde odinioară lucrau peste 30.000 de oameni, arată acum ca după un dezastru.

Uzina Constructoare de Maşini Reşiţa, fondată în 1771, e în insolvenţă de 7 ani. Aici se produceau turbine pentru centrale, motoare de nave, macarale, poduri rulante. A fost privatizată în 2003 pe un milion de euro, cât ar fi costat în mod normal doar doar unul dintre strungurile de 125 de tone din fabrică, apoi o întreagă platformă a ajuns la fier vechi.

Combinatul de îngrăşăminte Chimice de la Bacău avea odionioară peste 3.000 de angajaţi şi erauna dintre cele mai importante fabrici din România. A falimentat în anii ‘2000, după privatizare, iar deşeurile rămase sunt radioactive şi periculoase pentru sănătatea oamenilor din oraş, conţinând izotopi radioactivi naturali din seriile uraniului şi thoriului. De altfel, halda de steril de aici, întinsă pe mii de metri pătraţi, e pe lista neagră a problemelor grave de mediu întocmită de Comisia Europeană.

Odinioară, Uzina Tractorul din Braşov fabrica un utilaj la fiecare 9 minute. Construită în perioada interbelică, când producea celebrele avioane IAR, a fost reorientată apoi de sovietici spre producţia de tractoare. În 2007, uzina s-a desfiinţat, după ce tentativele de privatizare au dus la faliment. A devenit rapid o ruină. În ultimii ani, în locul ei s-au înălţat un mall, un spital o facultate şi un cartier rezidenţial.
Peste 1.250 de întreprinderi de stat înregistra România la sfârşitul anului 1989. Cele mai importante dintre ele făceau parte din industria grea

Numeroase mari fabrici şi uzine de stat din anii regimului comunist au fost închise, fărminţate sau privatizate în anii care au urmat evenimentelor din decembrie 1989. O listă a principalelor întreprinderi din România anului 1989 cuprinde peste 1.250 de uzine, electrocentrale, combinate, exploatări miniere, fabrici, întreprinderi alimentare şi agricole.

Multe dintre ele au sfârşit la fier vechi. Iată o parte dintre acestea:
– Electrocentrale, cu o soartă mai bună decât a altor investiţii de stat, funcţionau la: Curtea de Argeş, Borzeşti, Oradea, Brăila, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Rovinari, Turceni, Deva, Porţile de Fier, Mures, Bistriţa, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Bucureşti.
– De asemenea, exista Întreprinderea energoreparaţii Bucureşti, Centrala industrială de reţele electrice Bucureşti.
– Întreprinderi de reţele electrice au fost la Piteşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Deva, Iaşi, Bucureşti, Baia Mare, Târgu-Mureş, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Timişoara şi Bucureşti.
– Au mai funcţionat Întreprinderea de Construcţii metalice şi prefabricate Bucureşti, Dispecerul energetic naţional Bucureşti, Institutul de cercetări şi modernizări energetice Bucureşti.

Industria minieră
Industria minieră era reprezentată de: Centrala minieră Valea Jiului şi întreprindeile miniere de la Anina, Lonea, Petrila, Aninoasa, Dâlja, Vulcan, Livezeni, Hunedoara, Paroşeni, Lupeni, Uricani, Bărbăteni, Anina, Întreprinderea de preparare a cărbunelui Valea Jiului, Întreprinderea de reparaţii utilaj minier Petroşani, Combinatul minier Oltenia şi întreprinderile miniere Rovinari, Motru, Jilţ, Întreprinderea de utilaj minier Rogojelu din Gorj, Combinatul minier Ploieşti, întreprinderile miniere de la Cîmpulung, Voivozi, Capeni, Sălaj, Centrala minereurilor şi metalurgiei neferoase Baia Mare, Combinatul minier Suceava. Întreprinderi metalurgice şi miniere mai erau la erau la Zlatna, Baia Borşa, Baia Mare, Copşa Mică, Baia de Arieş, Dobreşti, Bocşa, Moldova Nouă, Bălan, Barza, Deva, Hunedoara.

Gaz şi petrol
Centrala sării şi nemetaliferelor Bucureşti gestiona salinele Ocna Mureş, Târgu-Ocna, Ocna Dej, Praid, Combinatul minier Cluj-Napoca, întreprinderile miniere Dobrogea, Harghita, Miercurea Ciuc, Orşova, Slănic, Cacica, Râmnicu Vâlcea.
Centrala gazului metan Mediaş gestiona întreprinderea de extracţie gaz metan Mediaş şi întreprinderea de exploatare conducte magistrale gaz metan Mediaş.
Trusturi ale petrolului erau la Piteşti, Moineşti, Târgu-Jiu, Bolintin, Ploieşti. La Teleajen era întreprinderea de utilaj petrolier şi reparaţii.
La Poiana Câmpina era întreprinderea de reparat tractoare şi motoare grele iar la Câmpina îtreprinderea de reparaţii utilaje electrice.

Industria metalurgică
Din industria metalurgică de stat mai făceau parte în 1989: Combinatul de oţeluri speciale Târgovişte, Centrala industrială siderurgică Hunedoara, Combinatul Victoria – Călan, Întreprinderea de fier Vlahita, Centrala industrială şi combinatul siderurgic Reşiţa, Întreprinderea Oţelul Roşu, Întreprinderea Ciocanul – Nadrag, Centrala industrială siderurgică Galaţi, cu întreprinderea Laminorul de tablă – Galaţi şi întreprinderea de construcţii metalice Tecuci, Centrala industrială de prelucrări metalurgice Bucureşti, Întreprinderile metalurgice Aiud, Beclean, Laminorul Brăila, întreprinderea de sârmă şi produse din sârmă Buzău, Combinatul metalurgic Câmpia Turzii, întreprinderea de sârmă, cuie şi lanţuri Galaţi, întreprinderea metalurgică Iaşi, întreprinderea de ţevi Roman, Centrala industrială pentru produse refractare Braşov, întreprinderile de produse refractare de la Aleşd, Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca, Pleaşa, Centrala industrială pentru materiale neferoase şi rare Slatina, întreprinderea de alumină Oradea, Întreprinderea de prelucrare a aluminiului Slatina, Întreprinderea de produse cărbunoase Slatina, Combinatul metalurgic Tulcea, întreprinderile metalurgice Neferal – Brăneşti, Laromet – Bucureşti, Sinterom – Cluj Napoca, de supape bolţuri din Topoloveni, de piese şi armături din aluminiu şi pistoane auto din Slatina.

Industria auto
Din industria auto făceau parte: Centrala industrială de autovehicule Braşov, întreprinderea de maşini agregate şi subansamble auto «Sfântul Gheorghe» Covasna, întreprinderea de radiatoare şi cabluri Brasov, de piese de schimb – Oradea, de piese auto de la Iaşi, Satu Mare, Sibiu, Reghin. Întreprinderi auto mai erau la Mediaş, Bucureşti, Piteşti, Câmpulung- Muscel Argeş, Oradea, Costeşti, Oradea. Lista mai cuprinde Centrala industrială de tractoare şi maşini agricole Braşov şi Întreprinderea «Tractorul» Braşov, întreprinderile mecanice Oradea, Topleţ, Tehnofrig – Cluj, Codlea, Braşov, de armături industriale – Oradea, de oţel – Strehaia, de utilaj alimentar – Slatina, de garnituri de frână şi etanşare la Râmnicu-Sărat, de utilaje la Medgidia, de tractoare şi maşini agricole la Craiova.
Mai existau întreprinderi mecanice la Băileşti, Galaţi, Miercurea Ciuc, Piatra Neamţ, Timişoara, Bucureşti, Bacău, Buzău, Cluj-Napoca, Moreni, Zalău, Giurgiu; ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Târgovişte, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Câmpina, Filipeştii de Pădure, Vaslui.
Lista marilor întreprinderi de stat mai cuprinde peste 800 de unităţi răspândite în toate oraşele ţării, multe dintre ele rămase doar prin amintirea numelor: «Steaua Roşie» Bucureşti, «Electroprecizia» Săcele, «Frigidere» Găieşti, «Steaua electrică» Fieni, «Conect» Bucureşti. «Nicolvala» Sighişoara, «Colorom» Codlea, «Săpun Stela» Bucureşti, «Vâscoza» Lupeni, «Metal-lemn» Craiova, «Relaxa» Mizil, «Suveica» Bucureşti, «Bumbăcăria românească» Jilava, Întreprinderea de mătase «România muncitoare» Cluj-Napoca, Întreprinderea textilă «Trainica» Pucioasa, Întreprinderea de postav «Proletarul» Bacău, «Octombrie Roşu» Ghimbav, Tricotaje «Tânăra Gardă» Bucureşti, «Emailul roşu» Mediaş.
Preluare: newsromania.eu

0 309

„Azi procurorii au întrebat despre complicități politice, despre intervenția politicului în actul de decizie al structurilor de forță, de construcțiile din piață și cine au fost generatorii în timp ai acestei activități de reformare, de rezistență a „pieții”.
Din ce am înțeles, procurorii accentuează la acest moment pe existența a doi actori: dreapta și stânga politică.
La acest moment sunt interesați de modul în care au fost date deciziile din punct de vedere politic și cum au fost percepute la nivelul Ministerului de Interne, dar și modul în care strada, reformiștii, au crescut în timp, cine i-au finanțat și care au fost vectorii care i-au manipulat și instigat în acest sens”, a spus Bădulescu, la finalul audierilor de la DIICOT.
Așa și-a început decșarația viceprimarul capitalei Aurelian Bădulescu care a spus, joi, la ieșirea din sediul DIICOT, că procurorii i-au pus întrebări în legătură cu intervenția „politicului” în actul de decizie al structurilor de forță în cazul violențelor care au avut loc în 10 august 2018, transmite Mediafax.

„# Rezist este creația Dreptei,
iar intervenția este creația Stângii”.

Viceprimarul le-a spus anchetatorilor și despre implicarea șefului statului în protestele din 10 august, dar și despre intervenția „binomului Camern Dan – Liviu Dragnea”.

„Am discutat și despre implicarea președintelui României în 2017, în organizarea și apelurile publice pe care le făcea, care în opinia tuturor au fost un exemplu demn de urmat. (…)
S-a pus în discuție modul în care deciziile luate în Kiseleff se implementau ca măsuri la Ministerul de Interne”, a adăugat viceprimarul Capitalei.
El a mai spus că „#Rezist este creația Dreptei, iar intervenția este creația Stângii”.
Aurelian Bădulescu a fost citat, joi, în calitate de martor în dosarul violențelor din 10 august 2018.
La intrarea în parchet el a subliniat că după ce va da o declarație în fața procurorului de caz, va face „o justiție publică”.
„Cu siguranță discuția de astăzi (joi – n.red.) va aduce multe noutăți în acest dosar, iar declarația pe care o voi da atunci când va ajunge în instanță acest dosar va lămuri întru totul cine și ce și-a dorit să se întâmple la 10 august. (…) După ce voi da declarație în fața procurorilor o să fac, de fapt, ceea ce a îndemnat și președintele acestei țări, respectiv o justiție publică. Adică să cunoască oamenii cine și ce i-a adus ca ei să sufere, pe de o parte, și jandarmii să tragă pe altă parte”, a declarat Bădulescu la intrarea în sediul parchetului.

1 411

Iniţierea unei vizite externe a Presedintelui, e treaba serioasa! Și numai dacă se impune. Timpul rezervat unei vizite trebuie să fie cît mai scurt cu putinţă.
Soția e luată numai și numai dacă Protocolul gazdelor cere anume prezența soției. Sub acest semn, vizitele externe trebuie sa fie un model de prestaţie a unui Înalt funcţionar public în lumea modernă. 
Conştient că o vizită în străinătate costă mult de remarcat ca fostii președinti au eliminat orice aspect de voiaj de plăcere.

Vizitele lui Klaus Iohannis contrastează strident cu modelul 
corespunzător lumii europene, unde şeful statului e un simplu funcţionar de rang înalt şi nu un ţar sau un monarh. Aşa cum deja s-a  remarcat  vizitele în Israel, Franta, sau Italia se dovedeau  voiaje de plăcere al lui Klaus Iohannis.
E limpede că între participarea la Consiliul European şi voiajul în SUA, Italia sau Israel, Klaus Iohannis a preferat voiajul… și de dragul consoartei.
Consoarta murea să viziteze Locurile sfinte păzită de SPP, asta pentru a se putea făli, la întoarcere, faţă de elevi sau  partenerele de bridge de la Sibiu, cum a mers ea pe acelaşi drum cu Mîntuitorul! Evident, Mîntuitorul ducînd o cruce-n spate şi alai de soldați romani , cu priviri reci. Ea ducînd poşeta de lux şi alai de SPP-iști, cu priviri seci …

Corecte şi mustrările privind întinderea nefirească a vizitei in Israel!
Patru zile în condițiile în care partea oficială s-a terminat chiar din prima zi… Eu însă ţin să atrag atenţia asupra unui fapt mult mai grav decît cel al voiajului de plăcere. De ce s-a dus preşedintele României în Israel? Ca au trecut peste 2 ani si a uitat sa numeasca acolo ambasador, se mira Ion Cristoiu. Iar cand a facut-o, trimite acolo un „plenipotentiar”, cel putin …terifiant! Din acelaşi motiv pentru care si… Liviu Dragnea s-a dus  în Israel cu noua Lege a Defăimării în buzunar !

Pentru a-l încredinţa pe premierul Netanyahu  ca preşedintele României e în… avangarda luptei împotriva antisemitismului la nivel european şi internaţional, a promis un răspuns pe măsură de  inadecvat: „Cred că educaţia este soluţia care duce la cunoaşterea potrivită a realităţilor istorice care au generat acele acte oribile. În acest sens, înca din 2009, în Bucureşti s-a dezvelit un monument dedicat victimelor Holocaustului. Autorităţile române sunt ferme şi sancţionează orice fel de formă de antisemitism şi negare a Holocaustului.” 
I-auzi-ia !! Se stie , după decembrie 1989, România a avut pe plan extern… doi licurici!

* Unul … zis de Traian Băsescu, Marele Licurici: America!!
* Celalalt, căruia Klaus i-ar zice… Micul Licurici: Israelul.

Puțini sunt politicienii români post-decembriști care să nu fi făcut totul pentru a intra în grațiile Organizațiilor evreiești mondiale: de la Ion Iliescu pînă la ciudatul Crin Antonescu. Ultimul e autorul Legii care cenzurează textele despre Mișcarea Legionară…
Prietenul Liviu Dragnea a ajuns președinte al PSD. Spre deosebire de Victor Ponta, îi lipsea o anume recunoaștere internațională. În Israel a fost primit de premierul Benjamin Netanyahu, a fost decorat cu Crucea Ierusalimului. Nu știu dacă pentru asta a primit în plic Legea defăimării…
După Liviu Dragnea,Veorica Dancila… a venit şi Klaus Iohannis cu aceeaşi neghiobie; ba chiar si una in plus, de-a dreptul incredibila: 
dupa 2 ani, numirea unui … IMPOSTOR –Radu Ioanid – nou ambasador la Ierusalim! (sau…la Tel-Aviv!)

Oricum, cum sublinia Mestrul Ion Cristoiu, se va insista pe angajamentul României de a lupta împotriva antisemitismului. Acest hodoronc – tronc prezidențial riscă să creeze o imagine catastrofală a ţării noastre în lume. Imaginea unei ţări unde otrăvit prin proporții și liderii politici din ţara respectivă, în frunte cu Președintele, merg în Israel pentru a-și lua public angajamentul să lupte pînă la ultima suflare împotriva acestei realități.
Se confruntă România cu tendinţe antisemite periculoase? Doamne fereşte! Angajamentul cu antisemitismul izvorăşte dintr-o percepţie greşită a intereselor Israelului.
Israelul de azi nu de antisemitism se teme, ci de ochi dulci făcuţi arabilor, de criticarea Israelului pentru politica din teritoriile ocupate. Din acest punct de vedere Klaus Iohannis l-a oferit cadou  la Micul Licurici …pe impostorul Radu Ioanid – un cadou de care acesta n-are nevoie ! Si desigur, Angajamentul de a lupta împotriva antisemitismului… inexistent din România”, a scris Ion Cristoiu.

0 314

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat ieri că este mulţumit, de suma alocată de la bugetul de stat pentru proiectul Aeroportului Braşov, respectiv 50 milioane lei (cca. 10 milioane de euro). „Este o sumă binevenită, care vine în sprijinul celorlalte sume pe care Consiliul Judeţean le-a prevăzut pentru acest obiectiv de investiţii. În 2020 va trebui să implementăm cele trei contracte care sunt semnate”, a declarat Veştea.

Acesta a amintit într-un comunicat de presă că în 18 decembrie a fost predat proiectul tehnic pentru terminalul de pasageri de la aeroport, iar la începutul lunii martie a anului 2020 se va emite ordinul de începere a lucrărilor. „De asemenea, avem în implementate atât proiectul de vizează balizajul, cât şi sistematizarea pe verticală, un proiect în valoare de 13,7 milioane de euro. Totodată, vom continua lucrările pentru cele nouă obiecte necesare funcţionării aeroportului (printre care remiza de pompieri sau gospodărirea de apă – n.r.). Practic, în anul 2020 avem în execuţie un buget de aproape 245 milioane de lei”, a declarat şeful din CJ.

Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov a anunţat că administraţia judeţeană este interesat să susţină financiar realizarea unui terminal intermodal în judeţul Braşov. „Am avut discuţii la Bucureşti privind posibilitatea construirii unui terminal intermodal de marfă în judeţul nostru, fie la Feldioara, fie la Braşov.
Conform unor studii de fezabilitate realizate de Ministerul Transporturilor, valoarea unui astfel de obiectiv este estimată la 27 milioane de euro. Este vorba despre nişte centre intermodale similare în toată ţara.
Consiliul Judeţean Braşov este dispus să se implice în realizarea unui astfel de centru în judeţul nostru. Am putea asigura o cofinanţare de 50%. Având în vedere că pentru realizarea unui astfel de obiectiv ar fi nevoie de trei ani, cred că presiunea pe bugetul judeţului Braşov nu va fi foarte mare”, a mai declarat Adrian Veştea.

Rămâne o întrebare. De ce Primăria condusă de George Scripcaru nu a pus nici măcar un leu în acest proiect deşi nu există poză de grup cu investitorii de la aeroport în care să nu apară şi chipul zâmbitor al edilului.
Iulian Rinder

0 251

Miercuri, Camera Deputaților, for decizional în acest caz, a aprobat dublarea alocațiilor pentru copii cu 179 de voturi pentru și 29 de abțineri. Deputații PNL și-au scos cartelele de vot din aparate.

Articolul propus de președintele comisiei de muncă, Adrian Solomon și adoptat de comisie prevede că alocațiile vor fi în cuantum de:
– 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
– 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
– 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Marți, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților, unde social-democrații au majoritatea, a aprobat un amendament al PSD care prevede dublarea alocațiilor pentru copii.
Amendamentul a fost depus la proiectul de lege care adoptă OUG9/2019 privind alocațiile de stat. Astfel PSD, acționând în acelaș mod cu cei de la PNL au produs cea de a doua dublare a alocației din 2019. Din disputa PSD-PNL nu a pierdun nimeni nimic dar au câștigat… copii românilor.

Puțină istorie!
În februarie 2018, PNL a depus un amendament, forțând Legea bugetului, privind dublarea alocațiilor copiilor, iar amendamentul prevedea ca sursă de finanţare fondul pensiilor speciale. Amendamentul a fost depus de deputatul liberal Robert Sighiartău.
Supus la vot, PSD a bugetat și amendamentul a dust la o creștere a alocaţiile copiilor de la 1 martie 2019.

„Oftică mare”!
„(…) dublarea alocațiilor pentru copii și (…) vor avea un impact bugetar major”, se vaietă premierul Ludovic Orban spunând că orice altă cheltuială angajată înseamnă fie creşterea deficitului, fie punerea Guvernului în imposibilitatea de a putea efectua cheltuieli vitale. „Acest populism deşănţat al PSD-ului ne arată clar că n-au înţeles nimic şi sunt convins că românii vor înţelege această parşivenie de care dă dovadă PSD”, a susţinut Ludovic Orban.
„La majorarea alocaţiilor impactul ar fi de 6 miliarde de lei, iar la TVA de 11,8 miliarde de lei. Asta înseamnă că doar din alocaţii deficitul să se ducă la 4,3% din PIB”, zice ministrul Cîțu care mai adaugă: „Clasa politică se joacă cu focul astăzi în România şi nu îmi face mie rău, nici Partidului Naţional Liberal”, etc.

Vlad T.

1 363

„Convingerea mea este că situaţia macroeconomică este administrabilă în România. Important este să ştim să folosim în mod înţelept resursele încât să modificăm modelul economic actual bazat pe consum, indus de politici prociclice şi să reaşezăm creşterea economică pe noi baze”, declară viceguvernatorul BNR Florin Georgescu.

La momentul actual nu se manifestă riscuri de natură severă la adresa stabilităţii financiare din România, nivelul general de risc este în creştere, similar evoluţiilor de pe plan global, a declarat, marţi, prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu, la conferinţa de presă de lansare a Raportului asupra stabilităţii financiare.
„Concluzia principală care se desprinde din această a doua ediţie din anul 2019 a Raportului este că, la momentul actual, nu se manifestă riscuri de natură severă la adresa stabilităţii financiare din România. Cu toate acestea, nivel general de risc este în creştere, similar evoluţiilor pe plan global”, a spus Georgescu.

Acesta a afirmat că riscul cu privire la tensionarea macroeconomice interne este determinat de continuarea deteriorării deficitelor gemene, respectiv cel bugetar şi cel de cont curent.
„Deficitul bugetar este estimat, pentru finalul anului 2019, să depăşească semnificativ nivelul de 3% stabilit atât prin Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, cât şi prin Pactul de Stabilitate şi Creştere al Uniunii Europene. Soldul negativ al contului curent este previzionat să ajungă la 5,1% din PIB. Pe plan regional, România consemnează deci cele mai ridicate valori ale celor două deficite.
În acest context, este important să reiterăm faptul că, la nivel naţional, se impune un mix echilibrat de politici macroeconomice, prin corecţii în privinţa politicii fiscal-bugetare, coroborat cu implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung.
Având în vedere datele concrete ale problemei, opinăm că o corecţie graduală, dar care să fie pusă în practică începând cu anul 2020, ar aduce pe termen lung rezultate mai bune decât o ajustare bruscă a echilibrelor macroeconomice cu scopul declarat de a reduce în cel mai scurt timp deficitul bugetar”, a explicat oficialul BNR.

0 272

Braşovul va fi promovat ca destinaţie turistică pe postul public de televiziune din Serbia, după sărbătorile de iarnă, ca alternativă la staţiunile austriece de schi, a declarat marţi, viceprimarul braşovean Mihai Costel.
Potrivit acestuia, o echipă de jurnalişti sârbi au filmat, la sfârşitul săptămânii trecute, imagini în Poiana Braşov, pentru un material despre turismul din România.
„Sunt interesaţi de Braşov ca şi destinaţie turistică de iarnă. Au vizitat pârtiile de schi, şi chiar dacă vremea a fost favorabilă şi anul acesta nu s-a deschis deocamdată sezonul, au fost impresionaţi de domeniul schiabil din Poiană, de faptul că dorim să-l dezvoltăm. Au filmat partea de accesibilitate, de mobilitate, dar au fost interesaţi şi de obiectivele istorice ale Braşovului, au fost impresionaţi de Biserica Neagră, de strada Sforii, de Piaţa Sfatului. Vor reveni săptămâna viitoare pentru a încheia acest material, care se va da pe postul public de televiziune la o oră de mare audienţă, în prima zi după Anul nou”, a spus Costel.

Conform acestuia, iniţiativa a venit din partea sârbească, mai exact de la preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Serbiei, pe care l-a cunoscut cu prilejul unei vizite în această ţară.
„Avem prea puţini vizitatori din vecinătăţi şi dumnealor au spus că ar fi o destinaţie foarte bună pentru schi, ar putea o alternativă pentru Austria, nu au fost speriaţi de preţuri, au spus că sunt rentabile. Solicitarea mi-a venit mie personal, din partea preşedintelui CCI din Serbia, pe care l-am cunoscut în cursul unei vizite în această ţară. M-a contactat în urmă cu trei săptămâni şi mi-a spus că este o destinaţie pe care vor s-o promoveze în virtutea viitoarelor parteneriate”, a menţionat viceprimarul braşovean.

1 797

După părerea mea, Radu Ioanid trebuia de multă vreme încătușat, încă de la începutul anilor 1990, când moda cu cătușele nu apăruse încă.
La vremea aceea, proaspăt repatriat după câțiva ani petrecuți în State, Radu Ioanid a dat statul român în judecată și a pretins să i se dea înapoi apartamentul din Nicolae Titulescu, bloc 7(?), pe care l-a părăsit în momentul plecării din România, înainte de 1990.
Deși legea „ceaușistă” prevedea ca persoanele care pleacă definitiv din țară să-și lichideze orice proprietate imobiliară, Radu Ioanid a susținut în instanță că a plecat din țară fără să-și piardă dreptul de proprietate asupra apartamentului care, după plecarea sa, fusese repartizat de ICRAL unei familii de nevăzători. 
Cu alte cuvinte, procesul se derula de fapt între Radu Ioanid și o familie de persoane cu dizabilități dintre cele mai grave, familie de patru persoane care urma să fie evacuată, scoasă în stradă.
Procesul s-a derulat în favoarea lui Radu Ioanid până la ultimul termen când, într-un chip miraculos, avocatul adversarilor a descoperit în arhiva Primăriei sector 1 dovada faptului că la plecarea din țară statul român i-a plătit lui Radu Ioanid contravaloarea apartamentului.

Nota bene
Pe vremea aceea, înainte de 1990, prețul în dolari al unui apartament de 4 camere cumpărat de la stat era cam 4-5000 (cinci mii) de dolari!
Întors în țară după 1990, Radu Ioanid a găsit alte prețuri… Și ce socoteală și-o fi făcut el, nu știu, dar cert este că a mizat pe neputința statului de a demonstra că i-a plătit vreun preț de răscumpărare a apartamentului.
Mă întreb: nu cumva a avut complici la Primărie care au distrus actele din arhivă, dar nu le-au găsit chiar pe toate, astfel că s-a putut demonstra că și în cazul lui Radu Ioanid legea fusese respectată: nu a primit pașaport de plecare definitivă decât după ce a primit prețul de răscumpărare de la entitatea care îi vânduse apartamentul la începutul anilor 1980: statul român!

Cum eu locuiesc tot pe Nicolae Titulescu, am aflat de toată poveste asta de la un vecin al lui Radu Ioanid, domnul col. Perciun Diomid, revoltat și dezgustat de nemernicia ioanidă. Eu, considerând că este de interes public această poveste, am relatat-o de mai multe ori în presă, invitându-l pe Radu Ioanid să dea o dezmințire. Nu cred că e târziu nici acum s-o facă, iar eu sunt gata să-mi fac mea culpa dacă am colportat o calomnie, o minciună! 

De ce era de interes public povestea cu sperjurul lui Radu Ioanid? Pentru că destul de curând după eșecul din justiție, Radu Ioanid a primit o demnitate care l-a pus în primul plan al „realității românești”: a fost numit director la Muzeul Holocaustului din SUA, de la Washington. Director cu holocaustul din România! Or, ideea că în România s-ar fi petrecut un holocaust este una de maxim interes public! Iar eu m-am simțit obligat, adresându-mă inclusiv unor autorități americane, să semnalez povestea cu procesul lui Radu Ioanid contra familiei de nevăzători, considerând că o persoană cu statutul moral de sperjur, de escroc, nu poate primi o funcție de încredere publică atât de mare! De ce n-ar falsifica sau ascunde și documente referitoare la holocaust dacă a falsificat, prin tăinuire, documentele privind apartamentul din Titulescu? 

M-am adresat și Comunității Evreiești din România, considerând că prin funcția dobândită în SUA numitul Radu Ioanid se face exponent al evreimii din România. Se simt evreii din România corect reprezentați de un Radu Ioanid? De un Ioanid? Fac astfel referință la informația aflată în circuitul public cum că Radu Ioanid este descendent al acelui Ioanid care a organizat hold-upul iudeo-bolșevic de la Banca Națională din „raionul Grivița”, prin anii obsedantului deceniu cominternist…N-am primit niciun răspuns, de la americani sau de la comunitatea evreiască, nici măcar din partea împricinatului, să mă facă atent că este o invenție toată povestea cu apartamentul din Titulescu.

Primesc în schimb,  vizita unui vechi coleg, activ cândva în structurile Comunității evreiești din România. A venit să mă întrebe dacă am aflat ce mai face Radu Ioanid… Cum n-am aflat nimic nou despre amicul meu – not news, good news!, m-a informat H.C. colegul meu, că la Comunitate a sosit invitația de a face o recomandare pentru funcția de director la Muzeul Holocaustului de la Washington, funcție care va rămâne curând vacantă prin… destituirea numitului Radu Ioanid, care Ioanid a confirmat încă o dată că nu există leac pentru năravul din născare!
Născut infractor, bietul Radu!… Ce vină are, la drept vorbind?! Este la fel de vinovat ca și Oedip, la urma urmelor!…Nu a știut amicul H.C. să-mi spună anume ce nemaifăcută a făcut Radu Ioanid peste ocean, mi-a promis că va trece pe la Comunitate să afle; abia s-a întors din Israel, de acolo a venit cu vestea. Inclusiv cu informația că liderii de la București ai evreimii din România se țin solidari cu infractorul Radu Ioanid și nu se grăbesc să facă o nouă propunere. Cică nu au un evreu mai capabil și mai corect ca Radu Ioanid!

 Solidaritate ?! Nu m-aș mira, de vreme ce acuzațiile grave aduse cândva în „România Mare” unor lideri evrei din România au fost confirmate de alți evrei… Și n-au fost infirmate într-un mod convingător de cei vizați!…Când ne-am despărțit, Ițic al meu mi-a spus: Ai salutări de la Irina Cajal!…Ce vrei să spui?, m-am mirat eu. N-o cunosc pe distinsa doamnă. Jamais…Ai să vezi tu data viitoare! Răbdare, răbdare!…

Misterios personaj ! Așa a fost de când îl știu ! Adică de vreo cincizeci și de ani ! Mulți înainte, prietene!

 ION COJA (articol publicat pe site-ul propriu)

3 399

Deși din 2015 tot anunță recesiunea, semnalul dat de Dl Prof. Croitoru, consilier BNR privind iminența crizei în 2020 este îngrijorător. Opinia nu este singulară in randurile ideologilor dreptei.
De aici se naste o intrebare ce nu poate fi ocolită – cum se face că atunci când vine dreapta neoliberală / libertariană la un an de zile România intră în criză / recesiune?

CDR prima mare cădere
A venit CDR în 1997 în 1998-1999 am avut o criză puternică – falimente, liberalizări si explozie de preturi, liste cu companii mari de lichidat, spitale comasate, școli închise, privatizari dubioase, un minus de sute de mii de locuri de muncă s.a.m.d.

Băsescu cu ai lui ne-a împins într-o nouă cădere
A venit dreapta (nociva asociere PD&PNL n.r.) în dec 2004 la guvernare, s a dus cresterea la jumatate de la 8.4% in 2004 la 4.2 la suta in 2005 (4.7 la sută dupa ultimele date revizuite).

Prăpastia PDL
A venit guvernarea portocalie, dupa alegerile din 2008, hop criza puternică din 2009 si 2010, chiar dacă suprapusă crizei financiare internationale. Acum avem un guvern desemnat si iar începe narativul despre criză, recesiune. Bine, ok, începuse mai demult pentru a justifica redistributia de jos in sus si de la muncă la capital. Totusi, dacă noua guvernare va îmbrătișa acest narativ catastrofic, atunci istoria probabil se ca repeta. Pentru că istoria nu iartă. Există totusi o solutie astfel încat sa invingeti istoria.

Voi ce guvernați!
Continuati gradual #wageledgrowth, continuati sa stimulati investitiile (chiar voi ati trecut un grafic in asa zisul program in care aratati ca guvernarea social democrata a stimulat investitiile astfel incat cresterea economica la q2 2019 este balansata ca motoare investitii / consum!).
Păstrati toti stimulii din economie care si au demonstrat eficienta si efectele de multiplicare (facilitati constructii, Start Up Nation, programele din agricultura, facilitati ptr IT, stimulii ptr industrie prin scheme de ajutor de stat … sunt doar cateva exemple).
Și peste tot ce a fost ok demonstrati puterea specifica liberalismului in stimularea economiei (dacă ea există, dar ar trebui să se vadă clar diferenta fata de stimulii inovati si acordati de guvernarea actuala, zic).
Și, foarte important, renunțati la experimentele libertariene, care nu au reusit nicăieri. România nu trebuie sa ajungă precum Chile. #nuChile

Autor: Cristian Socol

Prev1...567...90Next Page 6 of 90
Numarul: 7911 | Data: 2025-12-15


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT






©2015 InfoBrasov.net