Poate fi oarecum surprinzator, dar amplasarea capitalei in interiorul arcului carpatic este una dintre cele mai vechi teme ale gindirii social-politice romanesti, insotind inca de la inceputuri constiinta noastra nationala.
Cu toata prezenta constanta si cu toata larga ei raspindire, nu pare sa fie si o tema „serioasa”. Ba chiar tinde sa se eternizeze ca subiect minor, perfect nerealist, bun ca indicator al lipsei de pragmatism politic.
Premisa de la care pornesc este contrara: cred ca trecem printr-un moment in care mutarea capitalei poate fi discutata si altfel decit ca fantezie de moment sau ca eructatie a vreunor complexe provinciale.
Pentru ca, de fapt, mutarea capitalei la Brasov a fost dintotdeauna o necesitate nationala de prima marime, si anume necesitatea actualizarii eficace a conceptului romanesc de statalitate si a modului lui concret de realizare; aceasta necesitate redevine imperativa in acest moment de rascruce.
Subsidiar, se pare ca mutarea capitalei ar putea fi o solutie, poate cea mai energica, pentru traversarea cu succes a tranzitiei si recuperarea decalajelor care ne separa de tarile dezvoltate ale Uniunii Europene. Acestea sunt sustinerile pe care incerc sa le argumentez aici.
Inainte de a trece la argumentele structurale, sint nevoit sa constat ca tematizarile „ardelenesti” din ultima vreme ( „federalizarile”, dar si „programele social-democrate pentru Transilvania” si ciufulelile politice care au urmat/ vor urma) functioneaza ele insele ca semnale ca ne zbatem intr-un concept de statalitate cel putin discutabil, daca nu cumva de-a dreptul revolut.

Istoria, cea care nu ne-a iertat
Ideea amplasarii capitalei si, in general, a oricarui chef-lieu in mijlocul geometric al unui teritoriu socialmente definit pare suficient de rationala pentru ca explicatii sa necesite exceptiile de la aceasta regula.
Asa cum este de asteptat, inca de la primii profeti ai unei Romanii teritoriale avem ideea capitalei pe undeva pe linga Brasov.
Primul care a formulat-o este, probabil, George Baritiu, pe la 1860, in legatura cu sperantele suscitate de Unirea Principatelor de cu un an inainte. Presupun ca in epoca, pentru orice roman cu sperante asupra viitorului statal al „Romaniei”, capitala la Bucuresti era o solutie la fel de provizorie si de partiala ca si incompletitudinea statului romanesc format doar din Muntenia si Moldova.
Sincer, cred ca ar trebui sa ne miram pina in ziua de astazi de ce muntenii si moldovenii nu au adoptat la 1859 solutia Focsani pentru capitala Principatelor Unite, sau orice alta solutie „in asteptare”.
Sa credem ca optiunea pentru Bucuresti a fost de fapt o astfel de solutie, provizorie?
Oricum, e de subliniat ca amplasarea/ mutarea capitalei intr-un loc (mai) potrivit – Brasov, Alba-Iulia, Tirgoviste – nu e o idee pasagera si nici una intelectualista, ci este, cu variatii de intensitate, una dintre temele constante, larg raspindite, ale ideologiei noastre nationale.

Marea unire impunea o noua conceptie
Ideea a avut o circulatie intensa, cu accente imperative, imediat dupa 1 Decembrie 1918.
Prima ei expresie ca proiect analitic ii apartine inginerului Nicolae Theodorescu, care o prezinta in brosura „Crearea unui oras pentru capitala Romaniei”, aparuta  in 1924 la editura „Cartea Romaneasca”.
In „Precuvintare”, astazi uitatul N. Theodorescu spune urmatoarele: „Prezint lucrarea de fata publicului romanesc si conducatorilor tarei nu numai ca o noua contributie in chestiunea capitalei noastre dar ca o solutiune practica a acestei probleme care sa fie realizata <u>cu un ceas mai de vreme si inainte ca forta ineluctabila a necesitatii sa o impuna</u> dupa ce se vor fi cheltuit inutil bani si energie intru ameliorarea relelor de care sufera actuala capitala. (…)
Oportunitatea stramutarei Capitalei mai este dictata si de necesitatea “inchegarei sufletesti a poporului roman.” (subl. mea)
In continuare, brosura prezinta inginereste cladirile de construit, suprafetele necesare (cu un total de 5.006,5 hectare), costurile, defalcate si per total (adica 8,4 miliarde de lei in banii din 1924, ceea ce ar insemna, cu aproximatiile de rigoare, circa 30 de miliarde USD actuali).
Theodorescu nu indica in mod explicit Brasovul sau un alt amplasament concret, dar tine neaparat ca acesta sa fie in centrul tarii, intr-o zona muntoasa, sa aiba o apa curgatoare cu debit important. In epoca s-au vehiculat doua amplasemente – respectiv Alba-Iulia si Brasovul, mai exact zona situata la nord de Brasov, spre Feldioara.

Iorga principalul opozant a mutarii capitalei
Ideea mutarii capitalei in interiorul arcului carpatic a continuat sa fie dezbatuta dupa 1930 si a fost imbratisata de o multime de persoane importante, cele mai cunoscute fiind Regina Maria si Nicolae Titulescu.
Fara rezultat, dupa cum vedem si azi, iar meritul principal si mare parte din responsabilitate par sa-i revina, istoric, lui Nicolae Iorga.
„Profetul cu barba al natiunii”, cum ii spunea Mircea Vulcanescu, a contrat devastator principalul argument de atunci al mutarii capitalei – dificultatea apararii Bucurestilor, amplasati la ses, in conceptul razboiului modern, care prefigura deja bombardamentele de aviatie. Sau, tot cu cuvintele marelui nostru sociolog si patriot, s-a opus, „fireste, ca totdeauna, alt roman, care avea pe vremea aceea barba mare. A rostit sententios, cum ii e obiceiul, ca ”un popor care nu e in stare sa-si apere Capitala asezata-n cimp deschis e nevrednic sa o aiba”, si asa i-a fost de mare barba, ca a intunecat fata luminii. Si am ramas cu Bucurestii unde e, asa cum e!”
Ar trebui sa ne intrige faptul ca argumentul, falacios pina la enervare, al lui Iorga, a prins. Asta daca intre timp spiritul public romanesc ar fi facut vreun progres notabil in materie de maturitate, eventual intelectiva.
Evident, atit argumentul, cit si contraargumentul apararii capitalei de la ses de bombardamente aeriene si de alte dezagremente de natura strategico-militara sint deja de domeniul istoriei.

Mircea Vulcanescu marele partizan al mutarii capitalei
Merita sa reluam insa argumentele ignorate de Iorga si ocultate de aplombul lui, atit neglijent dar, vai, cat de influent.
In perioada interbelica, ultimul si cel mai avizat sustinator al ideii de a muta capitala in interiorul arcului carpatic, deja o cauza pierduta, a fost Mircea Vulcanescu, cu argumente sociologice, de istorie sociala si geopolitice.
El porneste de la o definitie a „hartii unei tari”– „figura ei intiparita pe pamint si vazuta de sus”, care „nu e niciodata o infatisare searbada a pamantului. Ea implica intotdeauna o interpretarea a acestui pamint, o coordonare in sistem a putintelor de viata si de legaturi pe care le ofera, o intelegere, o traire, o plamadire a lui as zice o recreare, in functie de intentiile unui popor.” 
Ce are Vulcanescu de obiectat la capitala actuala, sau „ce-nseamna intr-adevar sociologiceste Bucurestii?
Cind micile state tribale primitive romanesti, injghebate pe albia riurilor de la munte, ajung, prin tirgurile in care se concentreaza productia lor pentru schimb cu sesul si prin Dunare cu lumea, sa-si dea mina intr-un singur stat de „munteni” sau de „moldoveni” – fie pentru ca domnia sa poata controla, aici Giurgiu si Braila, dincolo Chilia si Tighina, cum a fost intii, fie ca stapinii de peste Dunare sa poata controla domnia, cum a fost mai pe urma, cetatea capitala impinge in jos pe ape un avanpost: aci Curtea de Arges si Tirgovistea trec in Cetatea Dimbovitei, dincolo Suceava se muta la Iasi si Birlad.
Cheie a legaturilor dintre vechiul sistem tribal al statelor de munte, care constituie vechiul stat romanesc, si lumea cea mare infatisata prin cetatile turcesti de la Dunare, Bucurestii, ca si Iasii, isi datoreaza istoria si norocul acestui sistem de relatii. Ce au acestea de-a face cu capitala Romaniei Mari?”
 Pamintul romanesc cu capitala la Bucuresti este, citez in continuare, „asa cum il vor strainii, (…) o intilnire nefireasca intre o limba de cimpie, prelungire a stepei rusesti, cu un podis alpin prelungire a Europei Centrale”.

De ce capitala la Bucuresti ?
Cu alte cuvinte, care este justificarea / explicatia amplasarii capitalei Romaniei la Bucuresti?
Initial, este logica controlului de catre puterea suzerana.
Consacrata de avantajele comerciale ale exportului de produse agricole, cereale in special, „adunate” spre Dunare, principala cale de export.
De ce nu s-a dezvoltat un oras strict dunarean in aceasta pozitie?
Din ratiuni strategice ale puterii suzerane, ale carei interese erau sa detina in stapinire directa zona strategica a fluviului, cu ambele maluri.
Chiar asa, ce are asta cu capitala Romaniei?
Cum isi reprezinta predictiv Mircea Vulcanescu mutarea capitalei si noua capitala?
 „Ne trebuie, spune el, un stat care sa ia in mina intarirea constienta a valorilor constitutive proprii neamului romanesc”.
Marturiesc ca nu stiu sa citesc acest gen de propozitii, oarecum tipice stilului intelectual interbelic. Dar cred ca pot sa extrag de aici necesitatea reproiectarii statalitatii romanesti, in concordanta cu un set de valori. Sa vedem ce urmeaza. „Centrul normal al vietii romanesti nu poate fi in afara centurii muntilor. (…) Mai curind sau mai tirziu, cu cit mai curind, cu atit mai bine, ne vom indrepta intr-acolo! (…) Curind, intr-o generatie,intr-un deceniu, sarcina aceasta se cere infaptuita sub sanctiunea unor amare deceptii pentru orice sovaire”.
O data cu mutarea, „separatismul ardelenesc va dispare de buna seama ca al Iasilor, iar Romania isi va gasi echilibrul interior”.
Bucurestiul va avea un „destin similar celui al Anvers-ului”, inclusiv prin atasarea lui la Dunare printr-un sistem de navigatie fluviala.
In raport cu Bucurestiul, noua capitala va fi una „din care va fi disparut predominarea elementului „de balta”, elementul balcanic, specific acestuia. Va fi poate o capitala mai seaca, mai austera, mai putin larga si mai putin „fermecatoare” decit amestecul acesta de Rasarit latent si de Apus veleitar, care se patrund si se alatura in Bucuresti la tot pasul. Dar va fi aievea, asa cum o meritam, dupa chipul adevarat al Romaniei.”

O capitala in centrul tarii aparata de munti
Conclusiv, „capitala in interiorul redutului transilvan, artere de comunicatie de aci in fir de paianjen spre toate capetele tarii”, o „armatura a comunicatiilor”, necesara pentru a asigura „siguranta strategica, prosperitate economica si dublarea in zece ani a venitului national printr-un sistem de masuri ce se pot indeplini daca exista scanteie, pricepere si vointa romaneasca.” 
Poate ca nu ar trebui sa ignoram una dintre premisele strict factuale utilizate de Vulcanescu, si anume constatarea ca marea majoritate a oraselor importante ale Romaniei Mari se afla intr-o fisie cu latimea de 50 de kilometri de-a lungul frontierelor. Constatarea, apartinind unui T. Cristureanu, care vedea in ea un avantaj excelent pentru expansiunea romaneasca, este adevarata si pentru „Romania Mijlocie” de astazi.
Istoria insasi a fost cea care ne-a aratat ca nu Nicolae Iorga, ci Mircea Vulcanescu a avut dreptate.
Amplasarea capitalei Romaniei la Brasov (sau Alba-Iulia), in consecinta necesara a lui 1 Decembrie 1918, nu pare sa fi fost deloc o optiune facultativa si, cu atit mai putin, un moft de rejectat cu argumente de autoritate.
Respinsa ca idee si, mai ales, ca fapta, sarcina care se cerea „infaptuita sub sanctiunea unor amare deceptii” a adus Romaniei Mari – intr-un interval aproape exact cit deceniul „planificat” de promotorul ei cel mai devotat – cele mai amare deceptii, favorizind (cel putin) o succesiune imparabila de tragice si umilitoare mutilari teritoriale, urmata de o inlantuire de alte catastrofe nationale, culminind cu tradarea aliatului la 23 august 1944 si supunerea fara panas la ocupatia sovietica si la ideologia lui de ocupant. 

Pentru romanii Mileniului III mutarea capitalei o necesitate !
Nici pentru noi, romanii de astazi mutarea capitalei in interiorul arcului carpatic nu pare sa fie o opţiune facultativa si, cu atat mai putin, un moft, ci o sarcina care se cere înfaptuită sub amenintarea unor amare decepţii.
Încep prin a reenunţa problema.
Privita de astazi, disputa interbelica în jurul mutarii capitalei a fost o disputa între doua concepte ale statalitaţii romanesti. Cel aparat de Iorga este conceptul tradiţional, formulat de generaţia de la 1848. (Sa notam, en passant, ce perioadă lunga de incubatie si ce incidenta asupra istoriei reale o au conceptele teoretico-politice!)
Este conceptul care a nascut Franta republicana si nationala si a generat statele nationale moderne – german, italian, romanesc etc.
El este asezat în esenta pe ideea de centralitate si, trebuie să remarcam acest lucru, s-a nascut, acolo unde s-a nascut, dintr-o anumită configuratie, deja „centralizata”, a geografiei economice.
Toate celelalte operatii politice, ulterioare, cu acest concept au intampinat dificultaţi din partea lipsei de centralizare economică, dificultăţi care au fost surmontate de obicei prin resursele unui concept pereche, cel de natiune, definita drept comunitate – de limba, de cultura etc. – în interiorul unei frontiere/ bariere vamale.

Incredibil comunismul finalului de veac, factor de unitate!
La data disputei, realitatea politica produsa de conceptul traditional de stat-natiune era pentru romani atat de satisfacatoare încît orice punere a lui în discutie era deloc sau, oricum, foarte putin interesanta. În plus, conceptul alternativ, în baza caruia se putea argumenta descentralizarea si redefinirea natiunii ca entitate civica, cel care i-ar fi putut susţine pe Regina Maria, pe Titulescu, pe Vulcanescu, era într-o fază pentru care „embrionar” e un descriptor excesiv.
Desigur, nu ma gandesc sa atribui aceste motivatii si intelesuri actorilor angajati în disputa de acum sapte – opt decenii.
Pot sa observ însa ca Romania Mare a fost primul stat european care a suportat consecintele epuizării conceptului tradiţional de statalitate şi naţiune. Si trebuie să adaug imediat că daca sirul efectelor catastrofale nu a continuat pentru Romania „Mijlocie”, meritul îi revine „comunismului”.
Privind lucrurile cu detasare si în mod serios, vom observa ca prin esenţa sa centralista (supercentralista), ca economie si societate de comanda, comunismul a salvat conceptul tradiţional de statalitate si de natiune de la coliziunea cu harta geoeconomica a teritoriului romanesc. In plus, comunismul ceausist a dublat centralismul geoeconomic inerent cu o foarte ofensiva si ampla aplicatiune simbolică a conceptului traditional al natiunii. Niciodata in istoria noastra masele largi de romani nu au fost mai devotate ideii ca „soarele răsare de la Bucureşti” sau, in varianta „de scena”, „pentru toti romanii ora exacta se da de la Bucuresti”.
Cu „Burebista – 2050”, cu „Napoca” şi „Drobeta”, cu protocronismul şi cu multe altele, regimul Ceausescu a accentuat pana la paranoia componenta etnica a conceptului tradiţional de naţiune.

Statalitatea un concept depasit ?
Problema este ca in lumea in care traim si careia ne dorim sa-i aparţinem, conceptul traditional al statalitatii si natiunii este inactual. Nu e vorba despre vreo modă, mai mult sau mai puţin intelectuală. Simplu vorbind, în condiţiile economiei de piaţă, deci ale profitabilităţii, nimeni nu îl poate obliga pe un om de afaceri din Timişoara, să zicem, sa-si orienteze businessul spre Bucuresti si nu spre Debreţin, Belgrad sau Liubliana (exemplele pot continua cu un om de afaceri din Arad, Oradea, Satu-Mare, Baia-Mare, Suceava, Iasi, Bacau, Galati, Braila, Tulcea, Constanţa…). Cu atît mai puţin în condiţiile unei economii pan-europene, în care frontierele vamale interioare pur si simplu dispar, această disparitie fiind însusi suportul comercial al UE.
Tot simplu vorbind, cine îl va putea împiedica pe un francez, grec, portughez, neamt, polonez sau ungur sa se „localizeze” în Romania? Dar pe un român să-şi cumpere casa, pamant si sa traiasca si sa munceasca in Franta, Grecia … sau Ungaria?
In momentul în care instrumentarul, inclusiv simbolic, al restrictiilor centraliste s-a evaporat, conceptul nostru de statalitate si-a aratat brusc intarzierea istorica. Nu vreau sa sperii pe nimeni, ca atare nu voi face decat să arat spre riscurile imense pe care Romania, inclusiv statalitatea romanească, le-a traversat la începutul deceniului trecut.

Bucurestiul un centru egoist inert si malformant fara energia gravitationala necesara!
Vreau insa sa spun cu claritate ca aceste riscuri nu au încetat. Desi abia a trecut un deceniu de cînd am trecut razant  pe langa reluarea scadentelor catastrofale ale „preponderentei centrului asupra intregii vieti romanesti” (M. Vulcănescu), putem trai in continuare cu ideea ca nimic nu ne ameninta si ca, dacă am iesi naibii mai repede din tranzitia asta, alte mari probleme nu se intrevad. Se întrevd, chiar dacă acum ele nu sînt decît fantezii sociologice.
Evit sa vorbesc despre consecintele rularii peste limita de garantie a conceptului pasoptist ceausescuizat de natiune asupra spiritului public si responsabilitatii civice. 
Spun simplu ca Bucurestiul nu poate sateliza marile centre economice ale Romaniei decat în ipostaze disfunctionale ale centralismului.
Faptul ca la ora actuala mai bine de 80% din banii romanesti se invart exclusiv in Bucuresti este, pe de o parte, perpetuarea inertială a unei malformatii, iar pe de alta parte, o grava amenintare la adresa echilibrului economic si social al însasi statalitatii noastre.
Mentinerea capitalei la Bucuresti este un risc major, pentru ca ea echivaleaza cu agravarea acestei malformatii si a acestei amenintari.
Indiferent cum receptam aceste idei, avem nevoie de actualizarea istorica a conceptului nostru de statalitate si de natiune, în concordanţa cu exigentele geografiei economice a Romaniei şi cu continutul activ al conceptelor care remodeleaza astazi Europa.
În rezumat, suntem în faţa necesităţii istorice a unei noi investiţii majore de viziune în materie de statalitate romaneasca. Ne aflam în perioada încheierii ciclului istoric al definitiei statalitatii nationale romanesati asa cum a fostproiectata de generatia de la 1848.
Centralismul statal românesc a dat semne de oboseală încă din deceniul 4 al secolului trecut, dar ele au fost ocultate de război şi, ulterior, de instalarea statului centralizat şi economiei centralizate socialiste.
Din momentul dispariţiei ultimei resurse a centralizării – statul socialist şi economia socialistă –, orice întîrziere în asumarea unei noi viziuni amorsează crize cu scadenţe potenţiale catastrofale, mergînd pînă la exorbitarea economică şi ulterior politică a unor zone întregi ale actualului teritoriu naţional. 
Capitala la Bucureşti echivalează cu menţinerea unei forme de centralizare statală revolute şi fără nici o resursă în afară de o eventuală perpetuare a unui naţionalism neo-ceauşist.

 Integrarea europeana remodelare totala ?
Pentru integrarea europeană avem nevoie de amorsarea fermă a unui proces viguros de remodelare a identităţilor colective şi individuale, ca şi a instituţiilor, pe direcţia naţiunea ca referendum de fiecare zi.
Îmi dau şi eu seama că mutarea capitalei nu rezolvă aceste probleme. Dar sînt convins că ea este condiţia esenţială şi pasul decisiv atît pentru integrarea de succes într-o Europă a comunităţilor, cît şi pentru evoluţia durabilă în viitor a naţiunii române. Altfel, nu pot decît să comunic îngrijorarea că vom traversa următoarele două decenii ca victime în scenarii de tip Wallerstein.
Ştim cu toţii că între speranţele legate de mutarea capitalei în Ardeal s-au aflat şi continuă să se afle „demiticizarea”, „dezdamboviţarea”, „debalcanizarea”, într-un cuvînt – asanarea – spiritului public din România si, în special, a moravurilor politice.
Mai mult, o Romanie cu capitala la Brasov este visul celeilalte Romanii, o Romanie sobra, eficace, corecta, ordonata, curata, „nemţeasca”, o Romanie a painii şi industriei, nu una a mamaligii.

O capitala a Romaniei la Brasov dorita din toate zonele tarii !
Curios sau nu, această Romanie „nordica” şi „montana” („carpatica”), opusa celei reale, „sudica” şi „balcanica”, nu este visata numai de ardeleni şi banaţeni, „titularii” ei naturali, ci şi de cei mai autentici dintre „miticii” de Dîmbovita. Nici moldovenii nu se dau înapoi cand e vorba de aceasta Romanie mai buna.
Dacă am avea fie şi numai aceste speranţe şi tot ar trebui să luăm foarte în serios mutarea capitalei în Ardeal şi investiţia de viziune pe care conştiinţa noastră naţională a dezvoltat-o deja, într-un regim care interesectează vizibil şi cultura populară.
Prezent în conştiinşa fiecăruia/ fiecăreia dintre noi, acest proiect implicit al celeilalte Românii mă ajută să economisesc argumentarea în zona avantajelor strategice concrete ale mutării capitalei în interiorul arcului carpatic.
Pentru cei/ cele mai devotaţi/ devotate patriotismului în definiţie tradiţională, care mă pot suspecta de idei periculoase, dată fiind neghiobia mea imprudentă (am primit deja acest gen de calificative, ba chiar şi mai graţioase) în legătură cu descentralizarea şi atacul la „Burebista”, „Napoca” etc., ţin să evidenţiez două asemenea avantaje strategice.
Capitala la Braşov înseamnă securizarea deplină a Ardealului. Şi nu atît pentru că „enclava secuiască” s-ar apropia la doar treizeci – patruzeci de kilometri de capitala României, ci mai ales pentru că am fi obligaţi de context să ne comportăm în sfîrşit inteligent în legătură cu această „enclavă ungurească”, drenînd-o cu căile de comunicaţie de care oamenii care trăiesc acolo, indiferent de naţionalitate, confesiune, sex, vîrstă etc., au avut şi au nevoie, atît pe axa nord-sud, cît şi pe axa est-vest.
Al doilea avantaj strategic se referă la recuperarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţei.
Susţin că indiferenţa, „pragmatică” şi „diplomatică”, cu care statul român tratează această problemă, corespondentă indiferenţei acablate de alte priorităţi cu care majoritatea conştiinţelor individuale o tratează la rîndul lor, este de aceeaşi natură cu laşitatea cu care militarii şi politicienii români nu au apărat aceste teritorii în 1940. Această largă indisponibilitate pentru sacrificiu rimează, cel puţin în mintea mea, cu disconfortabila (auto)acuzaţie de oportunism la adresa conştiinţei noastre naţionale. Împreună, ele nu se potrivesc deloc cu România noastră cealaltă.
Tehnic vorbind, ar trebui să ne fie teamă de repetarea „integrării” Moldovei de peste Prut în parametrii centralişti (elegant spus) în care ea a avut loc în perioada interbelică (argumentele le putem găsi, culmea, în memoriile lui Nicolae Iorga).
De altfel, problema recuperării nici nu se poate pune în termeni centralişti. Ea este abordabilă şi rezolvabilă numai în situaţia actualizării conceptului nostru de statalitate şi de naţiune.

Elita romaneasca trebuie sa se trezeasca si sa actioneze imediat !
Venind la durerile de zi cu zi, ne este tuturor clar că clasa politică, în general elita românească, nu este în stare să conceapă şi să aplice un program prompt, consecvent şi coerent de reformă.
Pare să fie o sarcină prea abstractă pentru stilul nostru acţional. Am putea să remorcăm reforma de un proiect concret şi planificabil. Asta ar fi unu la mînă.
Doi la mînă, putem calcula că pentru relansarea şi reconfigurarea cum se cade a economiei sale România ar avea nevoie de investiţii străine de circa 50 de miliarde de dolari în următorii patru ani. Pe care nici nu ştim şi nici nu putem să le atragem, mai ales în contextul concurenţei interstatale pentru atragerea capitalurilor investiţionale.
Ar trebui să facem ceva cu totul special pentru a deveni atractivi pe piaţa acestor capitaluri, să ne ducem acolo unde sînt peşti, cum zice proverbul american, adică într-o altă zonă a pieţei capitalurilor investiţionale, cu gabarite mari şi pentru care competiţia este slabă.
Acestea sînt principalele argumente care arată că mutarea capitalei este o soluţie, poate cea mai rapidă, pentru traversarea cu succes a tranziţiei şi recuperarea decalajelor care ne separă de ţările dezvoltate ale Europei.

Sa visam inainte
Bag de seama de multa vreme ca a visa, a avea fie si o minima disponibilitate pentru viziune, suna foarte rau pentru majoritatea oamenilor seriosi de pe la noi.
E ceva ce trebuie evitat cu orice pret, daca nu vrei sa te trezesti perceput in haioasa categorie a vazduhistilor.
Deoarece eu fac deja parte din aceasta categorie si pentru a salva pragmatismul si realismul numitilor oameni seriosi, voi incerca un vis personal, recunoscind insa ca m-am mai inspirat si de la altii.   

Bani sunt pentru o mare capitala!
O luam de la bani. De exemplu, fara sa fie singura, una dintre categoriile cele mai  interesate si interesante de investitori o formeaza casele private de pensii din Statele Unite. Este exact tipul de plasament care le convine – rata profitului un pic peste dobinzile bancare, siguranta, lungimea in timp si constanta afacerii, previzibilitatea.
Capitala la Brasov nu inseamna eviscerarea Bucurestiului.  Exista exemple edificatoare, cum ar fi Haga cu Amsterdamul. 
Pot fi luate in calcul inclusiv variante partiale, de pilda mutarea capitalei politice a Romaniei, adica numai Parlamentul si Presedintia. Dar esential este ca Bucurestiul sa se dezvolte ca una dintre marile metropole ale Europei. Ideea Bucurestiului port la Marea Neagra si la Marea Nordului nu este deloc o prostie, chiar daca in memoria noastra recenta este legata de numele si megalomania lui Ceausescu.

Amplasamente de exceptie, ideale pentru o capitala a luminii!
Capitala la Brasov nu inseamna in nici un caz mutarea in actualul oras, deja sufocat, si nu de ieri, de azi.
Studiind problema cu niste arhitecti, ar exista doua solutii foarte bune, ambele echivalind practic ideea de conurbatie, cu un oras nou de circa 40.000 de locuitori, sediul institutiilor centrale relocate.

• Prima propunere de amplasare ar fi ca acest oras sa bordeze Piatra Mare, spre Sacele si Tarlungeni,
• a doua propunere de amplasare a capitalei la sud de Feldioara.

In afara de solutia mutarii directe a capitalei la Brasov, poate fi imaginata solutia alternativa a lansarii culoarului Brasov – Bucuresti ca subiect al unui proiect de dezvoltare zonala, in vederea transformarii lui intr-un fel de „bazin Ruhr” al Romaniei.
Prin capatul sau sudic ar pune in valoare infrastructuri abandonate si proiecte exceptionale acum amortite, inclusiv Canalul Dunare – Marea Neagra si „Portul Bucuresti”.
Prin capatul sau nordic si-ar exporta succesul pe toata zona de comunicare sociala pe care Brasovul a acoperit-o in anii ’60 – ’80. In aceasta varianta, mutarea capitalei ar fi o miscare lenta (pe etape) in Proiectul de dezvoltare a zonei Brasov – Bucuresti.         
Capitala sau nu, oricum o luam, Brasovul are nevoie de o identitate de viitor, de un vis, de o viziune, de un proiect. Pentru ca directia pe care se misca acum, fara cap, este statutul de colonie muncitoreasca cu somaj de virf si industrii revolute (cele care nu sint ruinate). Punind cap la cap ideile pe care le colectionez de pe la prieteni de vreo douazecisi de ani (de cind sint si eu brasovean), un astfel de proiect este transformarea Brasovului in centrul culturii pragmatice romanesti.
Ar fi practic reluarea, deliberata si coerenta, a identitatii istorice a Brasovului, cu urmatoarele puncte principale:

• produsul industrial de Brasov = produsul industrial romanesc competitiv ca produs de referinta pe piata mondiala (autovehicule, aviatie, echipamente industriale, armament, chimie);
• virf de lance in cercetarea aplicativa (tehnica si tehnologica, economica, sociala, juridica, filologica);
• nod comercial si financiar-bancar de rangul intii in „Europa comunitatilor” (de exemplu, orasul tirgurilor internationale);
• centru international al sporturilor:
   mecanice, ( Brasovul in circuitul mondial al competitiilor de autocamioane si tractoare);
   – de iarna,( sediul Olimpiadei de iarna din 2010 sau 2014)
  – ecvestre, (a 4-a cursa de cross-country din Europa, alaturi de Derby, Paris si Pardubice);
  – turism sportiv (– sporturi de iarna, calarie, alpinism si trasee montane, golf, pescuit si vinatoare, team-building);

• centura verde metropolitana;
• invatamint profesional de elita, la toate nivele (muncitori, experti, cadre, training, invatamint continuu si perfectionarea pregatirii profesionale);
• Brasovul este orasul care initiaza reluarea in termeni actuali a „traseelor de calfa” din Europa secolelor XV – XVIII (cind calfele brasovene ajungeau la Uppsala si Cordoba, de exemplu, iar cele uppsaleze, respectiv cordobeze, la Brasov);
• centru international de conferinte (pe Timpa – „orasul verde din cer”);
• centru european al productiei editoriale;
• se intorc sasii (copiii si nepotii celor plecati in Germania din zona Brasov vin sa munceasca la Brasov)
• Complementar, Brasovul ar putea fi punctul nodal al Zonei de dezvoltare Giurgiu – Bucuresti – Ploiesti – Cimpina – Sinaia – Predeal – Brasov – Sfintu Gheorghe – Miercurea-Ciuc – Reghin:

• cu expansiunea zonei ca euroregiune (Istanbul, Ruse, Giurgiu, Bucuresti, Brasov, …, Gdansk);
• cu asezarea Brasovului la intersectia a doua axe (euroregiuni) de dezvoltare:
  – nord-sud (descrisa anterior),
  – est-vest (cu capatul estic in zona caucaziana sau chiar la Alma-Ata, si capatul vestic la Berlin).

Amestecind o sentinta a lui Seneca si un pic de intelepciune chinezeasca, corabiei fara directie toate vinturile ii sint nefavorabile, respectiv cine nu stie incotro merge ajunge tot timpul acolo.
Imi displace sa o fac pe Casandra, dar in absenta unei investitii de viziune, noua, brasovenilor, deja nu ne e bine si nu ne va fi deloc bine nici mai incolo.

Gheorghe Onut

[1] M. Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1991, p. 32
[1] idem, p. 28
[1] idem, p. 33
[1] idem, p. 25
[1] idem, p. 34, 35, subl. m.

Nota redactiei 1
… Atat a fost scris. Iti multumim domnule Onut.  Am indragit alaturi de alti cititori acest temerar gand, aceasta minunata idee, care implineste curand un veac de la zamislire.
Un proiect perfect compatibil cu poporul roman, un proiect pentru Mileniul III.
Un proiect de cotitura, realizabil si la indemana.
Sunt si alte mari proiecte pe care poporul a avut puterea sa le sustina.
Canalul Dunare – Mare Neagra si Casa Poporului sunt doar doua exemple.
Noi le-am facut, cu muncitori romani, cu ingineri romani, cu tehnica romaneasca. Putem !
Sa vrem !
Va mai urma ? Sa speram ca da.
Asteptam sugestii.
Cotidianul nostru si al vostru va sta la dispozitie. Va asteptam.

Va multumim!

Nota redactiei 2
Subtitlurile apartin redactiei cotidianului www.infobrasov.net.
Am retinut pentru dvs. si ultima nota a redactiei la finalul ultimului episod.