Senatorul PSD Dunca neagă că ar fi pe ,,făraș”

Senatorul PSD Dunca neagă că ar fi pe ,,făraș”

8 554

Pe „lista neagră” a PSD anunțată de Antena 3  în urma rezultatelor slabe la alegerile locale, se numără şi liderii jalnici  Marius Dunca – PSD Braşov, Mihai Fifor – PSD Arad, Ioan Dârzu – PSD Alba, Felix Stroe – PSD Constanţa, Gabriela Zetea – PSD Maramureş, însă o decizie nu a fost luată până acum de conducerea partidului.
Contactat telefonic azi după amiază de noi Dunca a fost extrem de sec în declarații susținând că nu există nici o astfel de listă care îi vizeză pe cei ce au obținut scoruri dezastruoase pentru partid. Toate sursele, dar și mass-media centrală, susțin însă altceva. Dar asta doar timpul o va demonstra. PSD, ciuca bătăilor în arena politică Brasoveană, a devenit un „campion” al celor mai slabe rezultate, a plecărilor din partid, a blaturilor cu varfurile liberale din administrație.

Scurt istoric. Senatorul imberb Dunca s-a salvat de-a lungul timpului vânzându-l pe fostul șef al PSD și ex ministru Constantin Niță pentru a intra în grația liderului Liviu Dragnea, pe care l-a vândut în ziua în care acesta a pierdut puterea și a intrat în pușcărie pentru liderul nou și premierul de atunci Viorica Dăncilă din a cărei tabără a plecat urgent când a ajuns Marcel Ciolacu șeful PSD.
Mai succint de atât nu putem să îi definim cariere. Q.E.D.

I. Rinder

COMENTARII

    • Asta deja-i istorie, mie-mi place că-l mai țin în funcție. Eu aș vrea să candideze și pe mai departe, el fiind un etalon al pesedismului brașovean.

  1. In frunte cu ministrul de finance , Teodorovici, mai au o sulfare la Codlea , de conduc oraselul ala, niste morminte varuite, si inlauntr ul l’or putrezi !

      • Ce mizerie susții? Păi să scrii și tu într-un moment de inteligență și decență, sau nu beneficiezi de această șansă? P.S. Mizeriile astea le auzeam din 2002 de la susținătorii lui Scripcaru -PD. După 18 ani pare-se că s-au mutat la USR. Limbajul este același. Nimic nou. Pa.

        • @Rinder,
          Mie mi-ați scris? Așa apare în pagină.
          Nu știu ce are site-ul, vorbiți cu administratorul acestuia.

  2. Sluga asta viermănoasă a șoldogotului penal semianalfabet mai este, ÎNCĂ, în P.S.D.???
    Chiar dacă-i urăsc din toți rărunchii pe nenorociții ăștia de guzgani roșii, măcar de ochii lumii ar putea face o primenire a șefilor din filialele județene.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.