Peter Weisz, evreul de naționalitate constănțean (1)
Nu mai știu unde am citit sau auzit cum că orice anti-semit autentic are un bun prieten evreu. La mine se potrivește: printre cei câțiva dintre care mi-e geu să spun care mi-este sau mi-a fost cel mai bun prieten, se numără și un evreu: Peter! Peter Weisz! Ne-am cunoscut pe la 5 ani, vecini în mahalaua Cuza Vodă, am fost colegi de grădiniță, de școală, de liceu, și am trăit împreună momente unice! A fost legătura umană cea mai îndelungată, până în urmă cu un an când Peter a murit pe masa de operație, inima nu i-a mai pornit!…
Să-i amintesc și pe ceilalți buni prieteni care nu mai sunt: Mihai Șainian, Fane Unteanu, Petre Anghel, Romică Simionescu, Alecu Cuturicu… Alții, încă pe ring, mă sfiesc să le spun numele! Să fie sănătoși!
Am mai povestit despre Peter, evreul cu care am umblat an de an cu colindul, fără să cunoaștem motivul vreunei incompatibilități. Mergeam pe la rudele mele, numeroase în Constanța copilăriei mele, de unde făceam grosul încasărilor, dar și pe la rudele lui Peter, mai puține, care ne primeau ușor amuzați că le aducem vestea nașterii lui Mesia. Ani după aceea am înțeles că Crăciunul ne deosebea, pe români de evrei! În fapt, în casele evreilor colindați mirosea tot a cozonaci, cozonacii al căror miros ne întâmpina în fiecare casă colindată! Am mâncat în anii aceia la Peter acasă și pască jidovească, iarăși fără să înțeleg de ce era deosebită de pasca noastră… Dar n-a contat nicicum ce nu puteam înțelege, conta că dintre toți tovarășii de joacă mă înțelegeam cel mai bine cu Peter! El scund și îndesat, eu lung și deșirat, ca doi Pat și Patașon de care nimeni azi nu-și mai aduce aminte.
Ne mai și deosebeam! Joaca noastră fiind la două străzi distanță de Biserica Adormirea Maicii Domnului am aflat târziu de ce când și când Peter dispărea dintre noi și se întorcea după un sfert de ceas, cu buzunarul plin de mărunțiș. Pasămite, când clopotul bisericii era tras într-un anumit fel care însemna scoaterea mortului din biserică, Peter cunoștea acest detaliu și se grăbea să prindă un loc printre nevoiașii care așteptau să se înfrupte din ritual: familia defunctului arunca în urma sicriului ceva bănet, iar cerșetorii se buluceau să adune cât putea fiecare să apuce. Apuca și Peter, dar n-am știut de această șmecherie a bunului meu prieten decât ani buni mai târziu, la un ceas al amintirilor, la Dortmund, în 1984, când am făcut prima mea ieșire în Occident, iar Peter a fost primul dintre românii pe la care am tras.
Peter, fiu de stomatologi, trăia o viață îndestulată, dar taică-su, un tată sever, nu-i dădea nici un ban de cheltuială, dar îl încurajase să se descurce, să găsească singur surse de făcut bani și lui Peter i-a mers mereu mintea cum să facă rost de bani. De câteva ori i-am fost tovarăș de afaceri și am câștigat bani frumoși împreună. De exemplu, cu trotineta lui Peter ajutam vecinii mai vârstnici să care acasă bidonul cu gaz lampant, destul de incomod la transport!
Pe scurt, Peter s-a descurcat întotdeauna în privința banilor, nefiind deloc zgârcit, ci cheltuia cu dărnicie pentru cei din preajma sa. Băiat filotim! A avut mulți prieteni peste tot pe unde viața l-a purtat.
La un an de la terminarea liceului Peter și ai lui au făcut Alia: au depus dosar de plecare în Israel și li s-a aprobat. M-am dus să-mi iau rămas bun de la bunul meu prieten. Mi-a rămas în minte maică-sa, o femeia deșteaptă, de la care nu mă așteptam s-o aud că se jură să nu mai calce prin țara „asta”! Nu știu din ce motiv! Dar a apărut la Constanța după câțiva ani, când Peter s-a întors să-și regăsească perechea din timpul liceului și s-o ia de nevastă! Taică-su a motivat revenirea ca să-și comande câteva costume la croitorul din cartier, la domnul Minea. În Israel nu găsise un croitor la fel de priceput!
În Israel Peter al nostru a trebuit să facă vreo trei ani de armată. Pus pe glume cum era mereu, la vizita medicală când medicii au constatat că Peter nu este circumcis, acesta i-a întrebat: fapul că nu-s circumcis nu-i motiv să mă declarați inapt pentru serviciul militar?!
Nu știu dacă am înțeles bine, dar Peter și ai lui au fost obligați să locuiască în Israel un număr de ani și abia după aceea au putut să-și aleagă de fapt o țară în care să se bucure de beneficiile libertății. Și au ales Germania, unde Peter a făcut și o facultate, facultatea la care tânjesc cam toți constănțenii: construcții navale. A terminat-o, la Kiel parcă, după care a colindat lumea ca mare inginer naval: Italia, Anglia, Nigeria. După care, nemulțumit de salariul unui bun inginer naval, și-a adus aminte de meseria părinților săi, cea de stomatolog, a aflat și cât de bine sunt plătiți în Germania stomatologii și a luat decizia de a se face stomatolog. Decizie care l-a obligat să se întoarcă în România, în 1978.
…Fine del primo tempo!
Secondo tempo.
În România află de la minister că nu poate fi acceptat ca student străin deoarece a trecut de vârsta limită: 35 de ani! Situație disperată, în care își aduce aminte de bunul său prieten din copilărie și apelează la frumoasele amintiri care îi leagă. Constănțeanul subsemnat se descurcă, apelează la directorul editurii Pedagogice, vestitul domn Floricel, și se obține derogarea prin care domnul Weisz Peter este primit student la facultatea de stomatologie din București! Urmează cei cinci ani de studenție despre care Peter avea să declare că au fost anii cei mai frumoși ai vieții sale. Inclusiv datorită colegei Mona cu care va contracta al doilea mariaj. Mai trainic decât primul, dar și mai dureros în final.
L-am întrebat odată de ce nu este tăiat împrejur, iar el mi-a povestit că născut fiind la Timișoara în septembrie 1942, într-o țară ocupată de germani, maică-sa a decis să nu-l supună ritualului judaic, pentru ca la nevoie să poată susține că nu este evreu! Concluzia mea: Asta înseamnă că și eu, care nu sunt tăiat pe nicăieri, pot susține că sunt evreu, ca și tine, și pot să cer plecarea în Israel! Tu cum ai dovedit că ești evreu!
Răspunsul său a fost memorabil și-l reproduc întocmai: „Deși m-am născut în timp de război, la două săptămâni de la naștere apariția mea pe lume a fost înregistrată la New York, la Comunitatea Mondială a Evreilor. De acolo mi-a venit și confirmarea că suntem evrei atunci când am cerut să emigrăm în Israel.”
Discutând despre evreitatea sa, Peter mi-a povestit că este destul de subțire: avea printre ascendenți și italieni, și unguri, și germani. Dar tu cum te simți că ești, ca naționalitate? am insistat eu. Și atunci Peter mi-a dat un răspuns pentru care l-am iubit fără rest: Eu, zis-a Peter, eu mă simt de naționalitate constănțean!…
De Constanța nu s-a putut rupe niciodată, a revenit mereu, inclusiv cu fiica sa pe care a înscris-o la facultatea de stomatologie din cadrul Universității Ovidius. Ani de zile a fost nelipsit de la întâlnirile promoției noastre din luna iunie, de la Liceul Mircea cel Bătrân, continuate la „Zorile”, restaurant emblematic pentru orice constănțean adevărat. La una din agapele noastre mă aflam cu Peter alături, ceilalți colegi se dădeau încă tineri pe ringul de dans, era o atmosferă chiar sărbătorească, de voioșie și plăcere de a ne afla împreună toți cei prezenți, deci inclusiv Peter al nostru, care, după ce ne-am amuzat privind zbănțuiala colegilor, oftează la un moment dat și-mi zice cu multă amărăciune în glas: „Măi, Ioane! Să știi că dacă n-ar fi fost comuniștii, noi n-am fi plecat din România!” Așadar, pentru Peter, ins apolitic în general, era clar un lucru: plecaseră din România, el și ai lui, de răul sistemului comunist! Nu de dragul Israelului ori al Occidentului! Ci din cauza „comuniștilor”!
Atmosfera în care mi-a făcut această destăinuire, și ceva din vocea sa, un fel de disperare după ce făcuse un bilanț al existenței sale și se vedea bine că regretă părăsirea Constanței și a colegilor, m-a oprit să-i pun întrebarea care mi-a venit de vârful limbii: Măi, Petere! Și comunismul cine naiba l-a adus în România?! În România și pe planeta asta?!…
Nu era frumos din partea mea să-l trezesc la realitate. Aveam amândoi vreo 70 de ani și dacă Peter nu conștientizase încă adevărul cu privire la originea Comunismului, la vinovăția evreiască privind apariția regimului bolșevic atât de opresiv, de inuman, mi s-a părut un gest lipsit de delicatețe să-l corectez, să-l dumiresc eu cine era vinovat pentru anii săi petrecuți ca evreu rătăcitor pe fața pământului, după ce avusese norocul să se nască într-un loc atât de binecuvîntat ca România, ca Constanța, la doi pași de plaja de la Trei Papuci… A dat cu piciorul acestui noroc și a plecat să facă ani grei de armată în Israel de unde a plecat apoi ca din pușcă atunci când i s-a ridicat interdicția de a părăsi Eretz Israel! Nu s-a mai întors în Israel!… În schimb în România a revenit de zeci de ori!… Se pregătea să-și petreacă aici ultimii ani de viață!
Ce vreau să spun cu această poveste despre bunul meu prieten evreu?
M-a stârnit deunăzi afirmația unui tînăr politician care dorește să legifereze acordarea cetățeniei românești pentru nepoții nepoților evreilor care au plecat din România, pe motiv că „acea cetățenie le-a fost furată”! Le-a fost furată de autoritățile de la București!
Fals, amice! Niciun evreu nu a fost deposedat de cetățenia românească în mod abuziv, ci conform cu legea, pe care ei o cunoșteau bine când au făcut cerere de plecare în Israel. O cerere de „repatriere”, făcută în temeiul credinței lor profunde că Israelul este patria lor și acolo doresc ei să trăiască și să moară! Și pentru asta erau de acord să renunțe la cetățenia română! Nu mai era bună la nimic!
Nu este adevărată nici povestea cu vînzarea de evrei, dorită de statul român! Dimpotrivă, lobyul evreiesc din Occident, din SUA în primul rând, a făcut mereu presiuni asupra guvernului român să acorde mai ușor viza de plecare în Israel! Deci, dacă e cineva vinovat de „furatul cetățeniei”, vinovată este presiunea/propaganda sionistă, evreiască, profund interesată de sporirea numărului de evrei din Israel. Românii nu au avut nici o vină în plecarea evreilor din România, majoritatea cu o calificare profesională superioară, și nu au românii nici un motiv să-și reproșeze vreun abuz față de evreii care au părăsit România. Nu avem nici un motiv să ne considerăm vinovați în vreun fel și datori de a îndrepta nedreptatea guvernanților români, a părinților noștri! Dacă evreilor li s-a „furat” cetățenia, hoțul este la New York și la Tel Aviv! Dacă cineva i-a păcălit, acei manipulatori erau evrei, mai mult sau mai puțin sioniști, dar evrei! Cel puțin în acte!
Lucrul cel mai important din povestea evreului Peter Weisz este detaliul că el și ai lui „nu ar fi plecat din România în Israel” dacă nu i-ar fi presat regimul comunist din România! Atingem astfel un subiect complet ignorat în discuțiile despre factorii istorici care au modelat evoluția evenimentelor istorice din veacul al 20-lea. Este vorba de reținerea/refuzul evreilor de a da curs invitației sioniste de a coloniza Palestina. Acest refuz a avut consecințele cele mai tragice pentru pacea mondială!
Va urma
Ion Coja
