O nouă instituție guvernamentală- Comitetul Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate...

O nouă instituție guvernamentală- Comitetul Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale!

0 163

Pe agenda Guvernului Ciucă, pentru şedinţa de miercuri, a intrat o hotărâre surpriză – înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (CNPLIAAM). Explicații pentru o astfel de decizie sunt multe dar dintre ele lipsește cea mai importantă, consecințele vaccinarii experimentale anti COVID 19.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, scopul CNPLIAAM este planificarea, iniţierea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea tuturor măsurilor necesare pentru prevenirea şi controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale, denumite în continuare IAAM, în toate unităţile medicale/centrele rezidenţiale de stat şi private.

Tot acolo se arată că atribuţiile Comitetului sunt, printre altele:
* elaborarea strategiei naţionale şi a planurilor naţionale pentru prevenirea şi limitarea riscurilor legate de IAAM;
* elaborarea criteriilor pentru autorizarea şi acreditarea unităţilor sanitare şi centrelor rezidenţiale din punctul de vedere al prevenirii IAAM;
* elaborarea, anual, a unui plan naţional de informare publică cu privire la ceea ce reprezintă IAAM, modalităţile de apariţie a IAAM şi măsurile de prevenire a IAAM, inclusiv responsabilităţile pacienţilor şi aparţinătorilor acestora;
* definirea standardelor minime acceptabile pentru capacitatea laboratorului de microbiologie de a efectua diagnostic etiologic al IAAM şi identificarea colonizărilor cu microorganisme cu risc epidemiologic major;
* stabilirea indicatorilor de performanţă ai activităţii managerilor unităţilor sanitare şi şefilor de secţie privind prevenirea şi controlul IAAM.

În şedinţa Executivului va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Sănătate Publică şi pentru aprobarea înfiinţării unor activităţi finanţate integral din venituri proprii.
Proiectul are în vedere, conform notei de fundamentare, între altele, înfiinţarea a două noi Centre Regionale de Sănătate Publică, structuri teritoriale fără personalitate juridică, la Craiova şi Galaţi, pentru acoperirea regiunilor de dezvoltare Sud-Vest şi Sud-Est. Totodată, se înfiinţează Laboratorul Naţional de Sănătate Publică, structura centrală cu statut de centru naţional, fără personalitate juridică, prin preluarea laboratoarelor din cadrul Centrului Regional de Sănătate Publică Bucureşti, structură care se desfiinţează. (V.T.)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.