Mara Mareș, Prințesa (liberală) Cartofului din Țara Făgărașului o comite din nou

Mara Mareș, Prințesa (liberală) Cartofului din Țara Făgărașului o comite din nou

1 379

Bambina catapultată pe prima poziție a listei deputaților liberali brașoveni la alegerile parlamentare de acum patru ani, Mara Mareș, debarcată de pe o poziție eligibilă acum o lună la Brașov, recuperată și refolosită de Ludovic Orban pe listele PNL București, dă din nou cu oiștea în gard.
Și nu în orice gard ci în cel al sănătății publice, mai precis al DSP-urilor politizate de PSD, ulterior de PNL, care și ele au lovit vârtos în sănătatea românilor și în speranța lor de viață.
Și parcă nu ne era de ajuns incompetența, prostia, indolența și indiferența desepiștilor în gestionarea pandemiei la nivelul județelor, Mareș  vine cu o grețoasă deversare electorală, din propriul puț al gândirii. Propune nici mai mult nici mai puțin decât inserarea a 500 de tineri liberali studenți sau nestudenți în DSP-uri, că, vezi Doamne!, să-i ajute voluntar pe ăia la comunicare cu populația în call-center-urile din țară, la anchete epidemiologice și la alte prostii.
Ea, care afirma că decrețeii trebuie să dispară din politică și alte asemenea gogomănii de comunicare.

Într-un elan demagogic la fel de grețos Mihai Ionescu, președintele Cluburilor Studențești Liberale debitează sicofant ,,Să trecem peste orgolii politice și să ne unim în acest război cu virusul …,”. Pentru o Românie nor-ma-lă, am adăuga noi.

Dacă tinerii liberali sunt la fel de reduși intelectual precum alteța sa, prințesa cartofilor făgărășeni (este fiica regelui cartofilor din Țara Făgărașului), dacă ei sunt selectați după chipul și asemănarea prințesei Mara Mareș, atunci prostiei angajaților DSP-urilor i se va adăuga cea a tinerilor liberali cuprinși nu de febră covidică ci de febră electorală. Care nu trece cu paracetamol și aspirină ci doar cu dușul rece al înfrângerii în alegeri.
Mai bine să rămână la lipit afișe în acest caz.
Dacă în tinerii liberali stă sănătatea și speranța românilor de mai bine atunci numai Dumnezeu ne mai poate ajuta, iar EL nu e liberal!

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.