Lupta trebuie tranșată în interiorul tagmelor
Precizare
Cuvântul tagmă a căpătat, în timp, o conotaţie peiorativă.
Nu cu acea conotaţie îl voi folosi eu aici, ci cu sensul său original:
“Tagmă: Totalitatea persoanelor care aparțin aceleiași categorii profesionale sau sociale”.
Când o tagmă este ameninţată din interior cu distrugerea esenţei sale, este foarte greu, dacă nu imposibil, să fie salvată din exterior. În această situaţie critică mi se pare că au ajuns acum, la noi, doua categorii profesionale şi una socială: corpul juridic şi corpul medical, pe de o parte, tineretul pe de altă parte.
Neîncrederea românilor în justiţie aproape că atinge apogeul. Abuzurile scandaloase făcute de DNA – Kovesi în perioada sa de armă politică experimentală, încurajarea din exterior a unor metode şi personaje care nu au nimic de-a face cu ideea de dreptate şi cu etica profesională, au scindat tagma magistraţilor în două.
Unii care doresc menţinerea mecanismelor unui sistem corupt, care pentru ei înseamnă putere şi privilegii, alţii care pledează pentru revenirea la normalitatea deontologică şi încearcă să sprijine mersul în această direcţie cu argumente de doctrină profesională şi cu bună credinţă.
Disputa celor două tabere în jurul desfiinţării SIIJ este o mostră a acestei scindări care, în esenţă, are toate conotaţiile unui război de independenţă. Nişte subjugaţi încearcă să se elibereze, iar înrobitorii lor fac orice pentru a nu-i scăpa de sub cizmă.
Cum se poate vedea, intervenţiile societăţii civile (şi aceasta scindată) nu au atâta forţă încât să producă efecte decisive. Prin urmare bătălia se va tranşa în interiorul tagmei.
Singurii care l-ar putea opri pe aventurierul Stelian Ion din dezlănţuirea sa teleghidată de gruparea Soros – Macovei sunt cei care funcţionează nemijlocit în sistemul juridic: judecători, procurori, avocaţi, grefieri. Ei pot crea majorităţi care să tranşeze disputa, ei pot bloca sistemul din interior dacă poziţia lor majoritară este nesocotită, ei pot demonstra dacă merită încredere sau dispreţ din partea societăţii.
Lucrurile sunt asemănătoare şi în lumea corpului medical.
Pandemia a antagonizat societatea până acolo încât au apărut la suprafaţă destui nebuni care, de-a valma, să arunce cu pietre în medici şi în ajutoarele lor în halate albe. Şi aici, ca şi în justiţie, răul pleacă de la conducătorii tagmei şi de la obedienta lor subordonare politică.
Iar soluţia, eradicarea acestui rău moral, nu poate veni din altă parte decât din interior.
Când aceşti oameni remarcabili, cadrele medicale din România cărora le datorăm enorm în condiţiile nebuniei pandemice şi a haosului instituţional în care sunt obligati să lucreze, se vor ridica uniţi să-şi facă dreptate, nimic nu le va putea sta în cale. Îşi vor primi în regim de urgenţă drepturile restante, iar intangibilul lor ministru, cu toată pletora sa de consilieri habarnişti, va zbura din post ca pleava la vânturarea grâului.
Cât despre tagma tinerilor… aici mi se pare a fi lupta cea mai crâncenă şi cel mai greu de câştigat.
Ca părinte de copii cu care mă pot mândri, care şi-au făcut prin ei înşişi un rost onorabil în viată, ca profesor al mai multor generaţii de studenţi plini de calităţi intelectuale şi umane (studenţi ai uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din România), ştiu că tineretul de azi nu este în totalitate aşa cum se vede el la televizor.
Adică: superficial, rupt de istorie şi de tradiţii, gata să-şi ardă pe rug bătrânii şi nevoiaşii.
Din păcate, Internetul, cu lumea lui virtuală şi facilităţile lui de socializare prin însingurare, a făcut pe lângă mult bine şi foarte mult rău. Iar răul principal a fost acela că a contribuit la diluarea masivă a discernământului individual. Şi, prin ricoşeu, la creşterea vulnerabilităţii utilizatorilor săi în faţa manipulărilor de tot felul.
Valorile tinerei generaţii pe care o vedem azi conducând aproape discreţionar România au darul de a îngrozi. Pentru că ele derivă din instinctivitate, fanatism, negarea valorilor consacrate, intoleranţă.
Valul acesta de juvenilitate necoaptă crede în subordonarea miraculoasă, prin simpla voinţă umană, a celor mai elementare legi ale naturii. Găinile să ouă de două ori pe zi pentru că ziua se poate înjumătăţi prin jocuri de lumini şi umbre pe calculator, oaia Dolly, clonata, să reprezinte modelul de replicare a profilului animalic perfect într-o lume standardizată, pentru că nimic din ce-a făcut Dumnezeu nu trebuie să fie considerat imuabil… Asta, zic ei, ne-ar mărgini!
Înţelegeţi anarhia spre care aceştia vor să ne conducă? Ce credinţă, ce familie, ce principii etice (acestea sunt…“limitative”), ce sentimente, ce empatie, ce ordine morală (aceasta este… “depersonalizantă”)? Ce cultură, ce educaţie, ce atâta atârnare de alte timpuri şi inerţii? Să ne încredem doar în algoritmi şi în perfecţiunea lor de a nu se abate de la un drum prestabilit şi de a nu împrumuta nimic din afectul uman.
Nu vreau să devin patetic. Dar, în faţa unei generaţii dominată de astfel de posedaţi cum sunt tinerii noştri demnitari care ne conduc de pe Facebook, patetismul poate avea efectul norului de tămâiei care vesteşte venirea Mântuitorului şi îl alungă pe diavol.
Pentru că tot suntem în zodia virusurilor care atacă planeta, am convingerea că soluţia împotriva acestor demenţi care ne împig spre extincţie trebuie să fie tot una de tip anticorpi.
Adică o rezistenţa venită din interiorul tagmei lor. O rezistenţă a tinerilor responsabili, cu discernământ, nevirusaţi încă de ideile îndobitocitoare ale extremismului de stânga deghizat în “corectitudine politică”.
Când masa adolescenţilor care încă mai citesc, mai simt uman, mai au respect pentru valorile naţionale şi nu se lasă prostiţi de influenţe globaliste manipulatorii va atinge un prag critic al condiţiei lor de salvatori, societatea se va putea înclina din nou spre normalitate.
Este o speranţă de salvare. Nu ştiu cât de realistă, dar e bine că există şi aceasta.
Nu vorbesc aici de salvarea noastră, cei percepuţi de liderii actuali drept inutili, anacronici, povară socială ci de salvarea celor care azi, tineri fiind, sunt în pericol de a se trezi mâine vegetând într-un teritoriu care nu se va mai putea numi ţară.
ContelePoulii. Poți trage apa! PESEDIST ÎMPUȚIT DE CEA MAI JOASĂ SPEȚĂ!