La Campionatul Mondial de Alergare de 50 km, desfăşurat la Braşov, ...

La Campionatul Mondial de Alergare de 50 km, desfăşurat la Braşov, s-au doborât un record mondial și unul european!

0 260

Braşovul a fost martorul unui şir de performanţe extraordinare! Campioana mondială a Campionatului de Mondial de Alergare de 50km de la Braşov, Alyson Dixon din Marea Britanie, a doborât cea mai bună performanţă mondială, cu un timp uluitor de 3:07:20, iar campionul mondial al ediţiei 2019 a Campionatului Mondial de Alergare de 50Km, spaniolul Iraitz Arrospide a scăzut timpul celei mai bune performanţe europene la 02:47:42! (Rezultatele urmează să fie ratificate de IAU – Asociaţia Internaţională de Ultramaraton)

Clasamentul final al ediţiei 2019 a fost următorul:

FEMININ

  1. Alyson Dixon (Marea Britanie) – 03:07:20            
  2. Helen Davies (Marea Britanie) – 03:09:16
  3. Alicia Perez (Spania) – 03:15:09

MASCULIN

1. Iraitz Arrospide (Spania) – 02:47:42

2. Lungile Gongqa (Africa de Sud) – 02:48:26   

3.  Daniel Nash (Marea Britanie) – 02:49:01

ECHIPE FEMININ

1. Marea Britanie şi Irlanda de Nord 9:39:33

2. Statele Unite ale Americii 10:03:18

3. Austria 10:19:58

ECHIPE MASCULIN

1. Africa de Sud 8:28:38

2. Germania 8:35:52

3. Marea Britanie şi Irlanda de Nord 8:41:00

Totodată, echipa naţională a României a participat în premieră la un campionat internaţional de alergare de 50KM şi a ocupat locul 16 la feminin prin Todoran Paula Claudia – CSM Zalău (03:28:08, record naţional) şi locul 32 la masculin prin Crainic Andrei Marius CSM Cluj-Napoca (03:07:28).  Echipele naţionale au ocupat locul 7 la feminin şi 9  la masculin.

De remarcat prezenţa în cursa open a campionului naţional la alergare montană lungă, Cristian Marian Moșoiu, legitimat la Steaua Bucureşti, care a câştigat cursa cu un timp de 03:06:43, stabilind recordul naţional!

Rezultatele finale le puteţi găsi aici: http://brasov50km.com/rezultate/

Campionatul Mondial de Alergare de 50 km este primul campionat mondial de atletism organizat în România, însă organizarea sa a fost apreciată ca fiind una dintre cele mai bune din întreaga lume de către oficialii IAU (Asociaţia Internaţională de Ultramaraton) şi de către atleţii şi oficialii ţărilor participante. Cursa a fost una excelentă, iar atleţii au apreciat traseul de la Braşov ca unul foarte bun, pe care se pot realiza performanţe de top, graţie configuraţiei traseului şi a diferenţei optime de nivel.

Campionatul Mondial de Alergare de 50 km de la Braşov reprezintă cea de-a treia ediţie a acestui campionat mondial şi totodată prima ediţie care se organizează în Europa.

La acest campionat au participat sportivi din 29 de ţări (două ţări au avut atleţi care s-au retras în ultimul moment din cauza accidentărilor) reprezentând toate continentele.

În acest moment simt o mândrie neţărmurită că sunt român, pentru că în România s-a organizat un eveniment extraordinar! Campionatul Mondial de Alergare de 50km a fost o provocare pentru echipa de organizare şi pentru oraşul Braşov. Am reuşit însă să ducem la bun sfârşit un campionat mondial a cărui organizare a fost apreciată ca fiind excelentă de către toţi participanţii. Nu îmi rămâne decât să felicit din suflet toată echipa de organizare şi să mulţumesc sincer tuturor celor care ne-au sprijinit, de la minister, la primărie, prefectură, consiliu judeţean, poliţie şi până la voluntarii şi spectatorii care au fost prezenţi în număr impresionant la acest eveniment”  – Florin Florea, preşedintele Federaţiei Române de Atletism.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.