Echipajul braşovean Dan Gârtofan – Tudor Mârza, pe locul doi în Raliul...

Echipajul braşovean Dan Gârtofan – Tudor Mârza, pe locul doi în Raliul Sibiului

0 209

Echipajul Dan Gîrtofan -Tudor Mârza, pe o Skoda Fabia R5, a încheiat pe locul secund Raliul Sibiului, la 32,6 secunde în spatele câştigătorilor. Este al 9-lea podium consecutiv pe care Gîrtofan îl bifează în etapele naţionale, seria începută în toamna anului trecut la Raliul Serbiei. Victoria a revenit sibianului Sebastian Barbu, care a reuşit prima sa victorie la general în Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, câştigând detaşat chiar etapa sa de casă. După cele două zile de concurs, Sebastian Barbu, cu Bogdan Iancu în dreapta, a fost cronometrat cu 54 de minute şi 11 secunde. A fost prima sa victorie la general în cei 10 ani de carieră în raliuri. Până acum, cea mai bună clasare din carieră a fost poziţia secundă în Raliul Aradului din 2014. Din cele 13 probe speciale, Dan Gîrtofan s-a impus în două probe.
Vali Porcişteanu a prins podiumul, reuşind să îl depăşească pe Alexandru Piţigoi chiar la proba super specială. Pe un Citroen C3 R5 şi cu Dan Dobre în dreapta, Porcişteanu l-a depăşit cu 2,5 secunde în timpul general pe Piţigoi.

Raliul Sibiului a consemnat şi mai multe abandonuri. Prima probă specială a fost anulată după ce liderul clasamentului, Simone Tempestini, a sărit în decor la doar 800 de metri de la start, iar parcursul celorlalţi concurenţi era în pericol.
Pe lângă Tempestini, un alt abandon de marcă a fost cel al câştigătorului din 2018 de la Sibiu, Bogdan Marişca, nevoit să abandoneze pe PS8 din cauza problemelor tehnice.
Următoarea etapă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop va avea loc în perioada 05 – 06 septembrie la Iaşi.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.