Dan Gîrtofan: „Un raliu încheiat cu bine și cu puncte importante”

Dan Gîrtofan: „Un raliu încheiat cu bine și cu puncte importante”

0 204

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au bifat un nou podium în cursele din 2019, ale Campionatului Național de Raliuri. Giri și Tudor au încheiat pe locul 3 Raliul Moldovei Bacău, obținând ceea ce și-au propus înaintea rundei: un raliu fără evenimente neplăcute și un rezultat care să le aducă puncte importante în clasament. „O cursă frumoasă. Foarte cald, probe interesante, dar și dure, mai ales cele din prima zi. Și când spun dure, mă refer că erau destul de mulți bolovani care nu erau stabili, ci se tot mișcau odată cu trecerea fiecărui concurent. Am avut un start bun, un ritm ok vineri. Din păcate, sâmbătă dimineață nu m-am simțit prea bine fizic, astfel că nu am putut să pilotez așa cum ar trebui. Mai ales că au fost niște probe complicate, cu multe porțiuni în care trebuia să-ți asumi anumite riscuri pentru a obține cel mai bun timp. Am ales să nu riscăm, în condițiile în care peste câteva zile avem o nouă rundă în Balkan Rally Trophy, la Sliven. După prânz am fost mai ok, am reușit timpi mai buni, drept dovadă că am câștigat și două probe speciale, dintre care una a fost Power Stage”, a povestit Dan Gîrtofan.

Giri a mai adăugat: „Este important că am terminat raliul cu bine, că am luat suficiente puncte care să ne mențină în top în clasamentul general. Mașina a funcționat perfect, colaborarea cu Tudor la fel, echipa tehnică a fost din nou la înălțime, astfel că abia așteptăm Rally Sliven, o nouă aventură a noastră în ERT”.

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza vor lua parte, între 28 și 30 iunie, la Rally Sliven în Bulgaria, penultima etapă din cadrul calendarului ERT – Balkan Trophy 2019. Cu două runde înainte de finalul Balkan Trophy 2019, cei doi brașoveni sunt lideri în clasamentul general.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.