Criza ucraineană – pretext pentru confruntarea dintre două superputeri
„Ne aflăm aici de mii de ani la poarta furtunilor și a trecerii oștilor…” scria Nicolae Iorga și nu e primul sau ultimul adevăr pe care l-a enunțat. Ceva mai târziu, Constantin Tănase rostea pe scenă celebrul său catren: „De la Nistru pân-la Don,/Davai ceas! Davai palton!/ Rău era cu „der”, „die”, das”,/ Dar mai rău cu „Davai ceas!”. Ambii au plătit cu viața pentru curajul lor. Să fie asta soarta românilor? (Ion Măldărescu, Redacția ART-EMIS).
Situația actuală este de așa fel încât se ajunge și la întrebări de genul dacă o să ajungem să vedem trupe rusești pe străzi, dacă o să începem să învățăm din noi limba rusă și tot fel și fel de asemenea ipostaze, alarmiste le-aș numi. După părerea mai multor experți și după judecata dreapta a fiecăruia,se poate spune că un război dincolo de granițele Ucrainei nu va fi și nu va fi nici un război ruso-ucrainean. Din ce cauză? Există câteva baraje. În primul rând niciuna din părțile implicate, din afara Ucrainei, nu vorbesc de confruntare armată dintre trupele de la Kiev și forțele secesioniste din regiunea Donbass si niciuna din marile puteri nu este interesată de război. Dar unii sunt interesati in psihoza de război, ceea ce e cu totul altceva.
Rusia are propriile ei probleme, de la cele stringente, cum ar fi Covid-19, până la cele cronice, cum ar fi situația economică, cerințele modernizării și nivelului de trai, cerințele unor cooperări economice și tehnico-științifice cu țările vest europene. Statele vest europene sunt interesate de o cooperare reciproc avantajoasă cu Rusia, dacă ar fi să dăm ca exemplu doar Germania cu faimosul gazoduct „Nord Stream” care nu funcționează din cauza presiunii americane, nu din cauză că germanii nu ar avea nevoie de această magistrală de gaz. Așadar țările din vestul Europei nu sunt deloc interesate de un război, de nicio ostilizarea relațiilor cu Rusia.
E adevarat ca în Statele Unite se face o propaganda pro război, și la nivel de presă și la nivel oficial, începând chiar cu președintele Joe Biden, dar acesta ar fi doar un culoar de fugă, pentru a devia atenția de la marile probleme de ordin intern pe care le au Statele Unite sub administrația Biden. Dar nu cred că e cazul să intru în toate aceste probleme interne ale Statelor Unite, pentru că le știe toată lumea. Deci iata un prim baraj pentru care nu va fi război.
În al doilea rând, dacă ar fi război, el nu va fi al N.A.T.O. N.A.T.O. nu are cum să se bage în Ucraina, pentru că Ucraina nu este membru al Alianței nord-atlantice. Un stat membru N.A.T.O. nu poate intra, nici măcar individual într-un război cu Ucraina, căci ar însemna să atragă toată Alianța în această hărmălaie militară, pentru că articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic, din 4 aprilie 1949 spune foarte clar, sintetizat, „Toți pentru unul, unul pentru toți”.
Dacă, prin absurd – absolut prin absurd -, N.A.T.O. ar intra într-un război în Ucraina, asta nu înseamnă și că toate statele din Alianță ar intra automat în război. Ba, chiar mai mult, dacă un singur stat din N.A.T.O. s-ar opune unei intervenții militare în Ucraina sau oriunde altundeva, acel răspuns negativ al unui stat ar echivala cu un „veto”. Deci un război N.A.T.O.-Ucraina nu va avea loc. Asadar, dacă va fi un război în Ucraina nu se referă la un război dintre Ucraina și alt stat. Ci la actualul război civil, care e de fapt un fel de război civil înghețat.
La baza actualei confruntări sau pornind de la criza din Ucraina, sta ceva mult mai grav. Nu atât soarta Ucrainei, viitorul Ucrainei, cât un lucru mult mai important. Este vorba de încercarea sau de acțiunile politico-diplomatice, și le adăugăm și pe cele militare, de a menține fie actualul echilibru de forțe mondial, cu Statele Unite, care este hegemon absolut, și, pe de altă parte, tendința crescândă de afirmare a Rusiei ca superputere, un statut la care statele occidentale au crezut că sunt în stare să degradeze statul cu capitala la Moscova, după încheierea războiului rece și după ce s-a încetățenit aprecierea falsă, după cum s-a dovedit, că Rusia ar fi încetat să mai fie o superputere, după destrămarea U.R.S.S.
Rusia a făcut pași importanți după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991 și este incontestabil o superputere politică, diplomatică și militară. Este adevărat, nu și economică. Dar nici din punct de vedere economic nu este o putere neglijabilă, așa cum încearcă unii să acrediteze în mod greșit această idee, căci este una dintre marile economii europene și printre primele zece puteri economice mondiale. Rusia are un potențial economic și de materii prime uriaș, iar unii spun că se află pe primul loc în lume în această privință. Rusia are niște bogății în subsolul ei pe care niciun alt stat nu le are și pe care nici Rusia nu le-a identificat deocamdată. Ei, în această confruntare, din această înfruntare pașnică, să zicem, dintre Rusia și Statele Unite, se află esența conflictului din Ucraina, deși partea occidentala, și la nivel oficial și la nivel neoficial, încearcă să acrediteze ideea că e vorba pur și simplu de o ciondăneală, de o împărțeală pe influența asupra Ucrainei și asupra căii de viitor a acestei foste republici sovietice unionale.
Vedem că și în cadrul tratativelor pe care americanii le duc cu rușii, americanii vor să se vorbească numai despre situația din Ucraina și despre stoparea eventualei invazii a trupelor rusești. Pe când Rusia spune: nu, dacă tot am început să vorbim, haideți să vorbim despre întreaga arhitectonică a securității europene, să începem o dezbatere la care poate să participe și America, pentru că are interese speciale pe vechiul continent, dar nu putem să limităm dezbaterea noastră numai punctual pe problemele Ucrainei. Din acest punct de vedere, întrucât America evită o discuție globală, și se vede că nu este pregătită pentru o asemenea discuție globală, tratativele ruso-americane bat pasul pe loc. Dar este foarte important că Statele Unite sunt acelea care insistă să se întâlnească cu interlocutorii de tratative ruși și propun inclusiv o nouă întâlnire între președinții celor două state, Biden și Putin. Iar rușii spun că o astfel de întâlnire la nivel înalt trebuie să aibă o justificare temeinică, nu să se întâlnească doar să spună că restul problemelor le vor discuta diplomații noștri și experții noștri militari.
„Este o încercare de dezinformare și de a întreține în psihoza de război”
Referindu-mă la prezența militari ruși la granița cu Ucraina, e inutil și poate chiar ridicol să te întrebi ce caută rușii pe propriul lor teritoriu. E adevărat că la granițe situația e încordată, e adevărat că N.A.T.O., anumite țări din N.A.T.O. trimit ajutor militar în Ucraina și este firesc ca în această situație, Rusia să concentreze trupe militare pe propriul teritoriu, indiferent unde, pe orice parte a întinderii Rusiei. Nu poți să interzici unui stat să-și miște trupele pe propriul ei teritoriu. Mai ales că de partea occidentală s-a renunțat la anumite acorduri de anunțare reciproca a deplasărilor de trupe, de creșterea încrederii reciproce în materie militară.
Așa că este de-a dreptul ridicol ca, de aproape un an de zile, presa occidentală și chiar unii oameni politici să tot anunțe că Rusia concentrează trupe în apropierea graniței cu Ucraina. Și Rusia a tot concentrat, a tot concentrat le trupe până când, ce să vezi, din 200.000 de de soldați ruși, cât se estima că se află la granița cu Ucraina, noua cifră este de 100.000. Este o încercare de dezinformare și de a întreține această psihoză de război prin astfel de manevre, de fake news-uri și așa mai departe.
Uniunea Europeană s-a dovedit că și în acest caz că are de suferit pentru că nu are o politică economică și de apărare comună, coerentă și eficientă. Uniunea Europeană nu a făcut practic nimic concret în această privință, dar cu o remarcă foarte semnificativă. Promotorii Uniunii Europene, respectiv, Germania și Franța, se dovedesc deosebit de activi în soluționarea pașnică a crizei ucrainene, prin Formatul Normandia în care aceste două mari puteri regionale europene participă alături de Rusia și de regimul de la Kiev. Și este interesant că acest format a reușit în plină criză, în urmă cu câteva săptămâni, să ajungă la prelungirea încetării focului, deci încă un fel de moratoriu privitor la acțiuni militare dintre regimul de la Kiev și forțele secesioniste din Donbass. Mai este de notat și faptul că Statele Unite au vrut și vor să intre și ele în Formatul Normandia, dar, ce să vezi, nici chiar aliații europeni nu se grăbesc să susțină această propunere a Americii, această cooptare și a ei în Formatul Normandia. Uniunea Europeană și statele ei au interesul să coopereze economic cu Rusia Au mari interese în această privință, în primul rând în domeniul energetic, dar nu numai. Deci rolul Uniunii și poziției U.E. în criza ucraineană este total diferit de cel al Statelor Unite.
În problema ucraineană, China are o situație nuanțată. Ea sprijină, adică are o receptivitate, o disponibilitate sporită pentru interesele legitime ale Rusiei, fără a detalia care sunt acestea. China are ca întotdeauna o poziție mai rezervată, mai de așteptare, mai prudentă și urmărește cu foarte multă atenție evoluția situației din această zonă. Ea nu este interesată în slăbirea Rusiei, cu care are niște relații foarte puternice, deși nu este vorba de un parteneriat strategic între Moscova și Beijing, dar, cum se spune și la Moscova și la Beijing, faptul că nu au un parteneriat strategic înseamnă de fapt că au o relație mult mai strânsă decât ar presupune un o asemenea formulă de conlucrare în termeni politici și militari dintre cele două superputeri euroasiatice.
Presa occidentală vântură foarte mult ideea că nu ar fi exclusă ideea ca, într-o eventuală înfruntare militară ruso-americană pe chestiunea Ucrainei, China să deschidă o acțiune militară pentru integrarea Taiwanului în China continentală. Ori pentru America ar fi, nu o situație fatală, dar oricum ar provoca foarte mari daune sistemului de apărare și de securitate al Americii, care ar trebui să facă față în același timp unor confruntări militare pe două fronturi, și cu Rusia și cu China. Aici rolul Chinei ar fi într-adevăr covărșitor în ceea ce privește deznodământul unei asemenea crize. Până la urmă, China are aceeași politică de neclintit în materie de Taiwan, potrivit căreia Taiwanul trebuie să facă parte din China. Nu spune că în cazul în care America intră în război cu Rusia ea o să ocupe Taiwanul, dar lucrul acesta vine in mintea multora din cei ce urmăresc evenimentele, multi a jung să presupună o asemenea eventuală acțiune.
Din păcate și în mod paradoxal cel mai negru scenariu pentru România în acest context nu ar fi, așa cum am spus la început, implicarea directă a României într-un război în Ucraina, ci un armistițiu, un moratoriu, sau o pace ori înțelegere de tip Yalta sau Malta între marile puteri. Depinde la ce gen de compromisuri s-ar ajunge intre „cei mari”. Dacă s-ar face o asemenea înțelegere fără luarea in consideratie a intereselor terților, atunci România dacă nu are o politică foarte înțeleaptă, ar putea risca să cadă pe partea rea a noii situații.
Trebuie avută în vedere o politică chibzuită si imaginativă, nu neapărat de neutralitate, pentru că facem parte din N.A.T.O., dar totuși o politică prudentă, pentru că, așa cum spunea odată Eminescu „… împărații, Dumnezeu să-i ție mulți și fericiți ani, ei se ceartă, ei se-mpacă, iară noi…”, adica țări ca România sunt folosite mai degrabă, de cele mai multe ori, ca niște monezi de schimb în realizarea unor înțelegeri, oricât ar fi ele de precare sau temporare, între marile puteri. După părerea mea, o poziție sau o situare greșită a a politicii și diplomației românești sau a oricărui alt stat în acest binom antagonist ruso-american ar reprezenta un risc pentru statele mai mici, dacă nu se adoptă o politică moderată și echilibrată în funcție de situația existentă în fiecare din aceste țări. „Ne-am restrâns în mod considerabil și păgubitor relațiile cu Rusia și China”
Nu cred că avem o formulă nici mai bună nici mai rea decât formula care este. Suntem membri ai N.A.T.O. și ai Uniunii Europene și atât. Punct. Nu mai avem relații ca în trecut cu Rusia, nu mai avem cu China, ne limităm la aceste două formule suprastatale. Una politico-militară, alta politico-economică, și ne-am restrâns în mod considerabil și păgubitor relațiile cu celelalte state ale lumii, începând cu, așa cum spuneam, superputerile Rusia și China.
Vocea României nu prea se mai aude nicăieri. Nu știu ce acțiune politică, ce inițiativă politico-diplomatică a mai avut România în ultimii ani, în afară de propunerea făcută în urmă cu câțiva ani de creare a unei flote N.A.T.O. în Marea Neagră, care a fost de la bun început o inițiativă eșuată, un avorton. În sensul că nici Turcia, nici Bulgaria nu au achiesat la această inițiativă. Altceva nu știu să mai fi propus sau să fi inițiat sau să fi lansat ca idee România în tot acest laborator politico-diplomatic mondial.
E foarte greu de spus cum și în cât timp se va încheia această criză din jurul Ucrainei. Deocamdată se așteaptă răspunsurile președintelui Vladimir Putin la refuzul Statelor Unite de a accepta cele două propuneri făcute de diplomația rusă Americii și țărilor din N.A.T.O. E de remarcat deocamdată că americani au făcut o foarte mică concesie, în sensul că intenția de a instala în estul Europei o categorie de rachete ofensive a fost sistată. Asta poate să sugereze că americanii denotă o oarecare receptivitate la propunerile rusești, însă esența propunerilor din partea Rusiei, cel puțin până acum, nu au fost respinse, dar nici acceptate de către Washington.
Să nu uităm că Washingtonul, Administrația Biden trebuie să se confrunte cu o grea încercare cu ocazia alegerilor de la mid term și din cauza asta va duce o politică externă foarte, foarte prudentă, va încerca, probabil, să tărăgăneze pe cât posibil acest skandenberg pe care îl susține acum cu Rusia.
La o rezolvare rapidă nu se poate spera nici pentru că a fost și este în continuare o înfruntare politico-diplomatică foarte strânsă între cele două părți și dupa un moment atat de tensionat nu se poate trece brusc la o destindere.
Trimiterea de militari americani și francezi în România poate să aibă doar un rol simbolic și atât. Despre scutul antirachetă de la Deveselu s-au spus foarte multe lucruri. Că a fost îndreptat, la un moment dat, împotriva Iranului, altădată că a fost îndreptat împotriva Coreei de Nord. Alții spun că e îndreptat împotriva Rusiei.
Deci de unde să știm noi ce rol are baza de la Deveselu, când nici înalți demnitari ai statului român nu au vizitat această bază, care a fost prezentată cândva, ca fiind a NATO, altă dată ca fiind americană, acum ca fiind americano-N.A.T.O.
Deci pentru mine Deveselu este, cum spunea, la un moment dat, Churchill despre Rusia, „o enigmă într-o șaradă învelită într-o ghicitoare”.
Notă – Textul prezentat este o adaptare după dialogul dintre analistul de politică externă Corneliu Vlad și jurnalistul Cristian Botez
[Sursa: https://www.facebook.com/corneliubvlad și
https://www.impact.ro/va-fi-razboi-intre-rusia-si-ucraina-corneliu-vlad-la-baza-actualei-confruntari-sau-pornind-de-la-criza-din-ucraina-sta-ceva-mult-mai-grav-303654.html & art-emis.ro
