Criminalitătea în România se menține pe un trend descendent

Criminalitătea în România se menține pe un trend descendent

0 222

Toată campania care dorește să acrediteze o anumită instabilitate datorită infractorilor pare să facă parte din Sfânta Manipulare, cu evidente inaterese politice.
Trendul descendent al criminalităţii sesizate în România se menţine şi în primele 10 luni ale acestui an, Poliţia Română reuşind diminuarea riscurilor care puteau afecta ordinea şi siguranţa publică, informează miercuri IGPR.

Statistica arată bine
Potrivit unui comunicat de presă al IGPR transmis AGERPRES, în urma intervenţiilor poliţiştilor, în primele 10 luni din 2018, au fost salvate 2.858 de persoane şi au fost constatate, în flagrant delict, peste 62.000 de infracţiuni.
Pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, poliţiştii au efectuat 574.810 controale specifice domeniului de activitate şi au organizat 50.388 de acţiuni în care au fost angrenate efective mărite.
„Bilanţul acţiunilor poliţiştilor s-a concretizat, în primele 10 luni ale anului, şi în constatarea în flagrant delict a 62.387 de infracţiuni, precum şi în depistarea a 2.878 de persoane pe numele cărora instanţele de judecată au emis mandate sau sentinţe penale. Munca de cercetare a poliţiştilor a condus la soluţionarea a peste 27.000 de dosare penale înregistrate iniţial cu autor necunoscut”, se precizează în comunicat.
Conform acestuia, Poliţia Română reprezintă principala instituţie la care cetăţenii apelează atunci când au o problemă. „Astfel, s-a intervenit la 662.317 solicitări primite de la cetăţeni prin Sistemul Naţional Unic al Apelului de Urgenţă 112. În 80,9% din cazuri, poliţiştii chemaţi să acorde sprijin au ajuns la locul sesizării în mai puţin de 10 minute de la apel, iar în urma intervenţiilor au fost salvate 2.858 de persoane”, arată IGPR.

Poliţia Română informează, totodată, că numărul faptelor de natură penală sesizate a scăzut cu 1,6% faţă de perioada similară a anului trecut.
„Acelaşi trend descendent pe primele 10 luni ale anului îl înregistrează atât infracţiunile economico-financiare (-9% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut), cât şi cele de natură judiciară (-1,1%)”, explică IGPR.

În ceea ce priveşte criminalitatea economico-financiară, activitatea Poliţiei Române a vizat atât combaterea faptelor ilicite, cât şi asigurarea contribuţiei la bugetul de stat prin recuperarea prejudiciului cauzat.
Astfel, precizează sursa citată, în primele 10 luni ale anului 2018, infracţiunile de evaziune fiscală şi cele prevăzute de Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (Legea 8/1996) au scăzut cu 18,3%, respectiv cu 50,4% faţă de perioada similară a anului 2017.

Infracţiunile contra patrimoniului sunt în scădere cu 4,2%, indică IGPR. „Acelaşi procent îl regăsim şi în cazul infracţiunilor de furt şi al celor de distrugere. Infracţiunile de tâlhărie, care reprezintă 1,4% din totalul infracţiunilor contra patrimoniului, se situează pe un trend descrescător, cu 10,6% mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut”, notează Poliţia Română.
„În categoria infracţiunilor contra persoanei, ponderea cea mai mare o ocupă faptele de loviri sau alte violenţe. În ceea ce priveşte infracţiunile de vătămare corporală, acestea au înregistrat o scădere cu 14% faţă de perioada similară a anului 2017, iar cele de omor cu 2%”, se menţionează în comunicat.

În domeniul combaterii criminalităţii organizate, structurile Poliţiei Române au desfăşurat, sub coordonarea DIICOT şi în cazurile proprii de urmărire penală, peste 1.400 de acţiuni operative.
„Aportul poliţiştilor din structurile de combatere a criminalităţii organizate, pentru reducerea infracţionalităţii ce implică un pericol social deosebit (trafic de droguri, trafic de persoane, falsificare de monedă sau finanţarea terorismului, pentru a enumera doar o parte dintre infracţiuni), s-a concretizat prin destructurarea a 125 grupuri organizate (formate din 894 persoane trimise în judecată). Multe dintre acţiunile importante au fost derulate în cooperare cu structurile similare din Europa sau din alte state ale lumii”, conform rezultatelor activităţii Poliţiei Române în primele 10 luni ale anului.
În urma acţiunilor, a fost instituit sechestru asiguratoriu pe 376 de imobile, 214 autoturisme, peste 18 kilograme de aur, bijuterii şi alte obiecte din aur, 20 de kilograme de alte metale preţioase şi pe 32 de arme de foc. Totodată, au fost confiscate peste 228 de kilograme de droguri şi aproape 300.000 de comprimate, fiind descoperite şi 62 de culturi ilegale şi desfiinţate 14 laboratoare clandestine.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.