90% dintre șoferii mașinilor cu volan pe dreapta, vinovați în accidentele la care sunt părtași!
Registrul Auto Român are de gând ca, după oficializarea  Brexit, să restricţioneze în ţara noastră circulaţia unui tip de maşini pe care foarte mulţi şoferi le conduc în România. Intenţia este încercarea de a preveni numărul mare de accidente. Şeful Registrului Auto Român, George Dincă, a anunţat, într-un interviu pentru… citeste mai mult
România și Bulgaria sunt țările din UE cu cel mai mare număr de decese rutiere
România și Bulgaria au fost și în anul 2016 țările cu cel mai mare număr de decese rutiere la un milion de locuitori (97 și, respectiv, 99), aproape dublu față de media de 50 de decese înregistrată la nivelul UE, arată statisticile privind securitatea rutieră publicate marți de Comisia Europeană.… citeste mai mult
Primăria Brașov a lansat aplicația „mybrasovcity”!
Este o aplicaţie unde se pot semnala incidente, se pot face programări online la buletine şi se poate afla programul cultural din municipiu. Aplicaţia este disponibilă momentan doar pentru telefoanele cu sistem Android, însă cel târziu de la jumătatea lui aprilie va putea fi descărcată şi pe telefoanele IOS. Aplicaţia… citeste mai mult
„Basarabia – file din poveste” are multe premiere anul acesta
Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Braşov îi invită pe cetăţenii de peste Prut dar şi pe braşoveni să sărbătorească cei 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Programul cuprinde numeroase acţiuni printre care degustări de preparate tradiţionale din Basarabia şi un concurs de frumuseţe Miss Basarabia. Programul zilelor în… citeste mai mult
Mutarea Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) de la Judeţean va dura cel mult două zile
Spaţiul în care se va muta Unitatea de Primiri Urgenţe este aproape reamenajat. Şi farmacia din curtea Spitalului este aproape demolată; muncitorii urmează să ridice copertina pentru intrarea în noul sediu al UPU şi să amenajeze o cale de acces provizorie. De astăzi, strada Octavian Augustus ar fi trebuit să… citeste mai mult
Teatru Sică se pregăteşte să spună publicului o „Poveste de iarnă”!
După o „iarnă a relaţiilor tensionate”, colectivul teatrului braşovean ofera în 31 martie prima premieră din această stagiune. În 30 martie, este programată avanpremiera spectacolului după povestea clasică a dramaturgului englez William Shakespeare. „Poveste de iarnă” este un omagiu adus de actorii braşiveni Marelui Will, spune Viorica Geantă Chelbea, manager… citeste mai mult
Zimbrii de la Vama Buzăului vor fi lăsaţi în libertate
Cei aproape 40 de zimbri din rezervaţia de la Vama Buzăului vor fi lăsaţi în libertate, deoarece spaţiul destinat lor a devenit neîncăpător. Primarul Tiberiu Chirilaş spune că gardul care separă rezervaţia „Valea Zimbrilor“ de pădure va fi deschis, astfel încât animalele să poată pleca în voie sau să se… citeste mai mult
A apărut primul mall online cu produse ţărăneşti
Braşovenii care vor să cumpere produse tradiţionale româneşti au de acum posibilitatea să le achiziţioneze cu ajutorul câtorva click-uri. A fost lansat şi la Braşov site-ul de unde se pot cumpăra mezeluri, produse lactate, dulceţuri şi sucuri naturale dar şi pâine de casă sau costume populare. Un mall ţărănesc online,… citeste mai mult
97 de copii respinşi după prima etapa I a înscrierilor în clasa pregătitoare
Majoritatea părinţilor au ales pentru copiii lor să studieze în limba germană şi nu au bifat opţiunea de revenire la şcoala de circumscripţie. Cum numărul claselor cu această limbă de predare este limitat părinţii vor trebui să depună o nouă cerere de înscriere pentru clasa pregătitoare. Pentru a face faţă… citeste mai mult
Continuă instalarea celui mai puternic laser din lume – Primele componente se montează la Măgurele
Componente ale celui mai puternic laser din lume se monteaza la Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), din cadrul Institutului de Fizică de la Măgurele. Laserul a fost construit în Franța, de către firma Thales, cea care a câștigat contractul în valoare de 60 de milioane de euro. Instalația imensă a fost… citeste mai mult
Privilegiile Bisericii Ortodoxe?!
Dușmanii a tot ce este românesc nu au scăpat ocazia de a se deda la un nou atac împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Televiziunile au dat zilele acestea un concurs substanțial acestui atac mârșav. S-a ajuns până acolo ca să se afirme că una din revendicările „străzii”, cu care se va… citeste mai mult
Romania trece in noaptea de sambata la ora de vara. Duminica va fi cea mai scurta zi din an!
Romania trece in noaptea de sambata spre duminica la ora oficiala de vara, ceasurile urmand sa fie date cu o ora inainte la 3.00, care va deveni 4.00, iar 26 martie va fi cea mai scurta zi din 2017. Trecerea la ora de vara ne poate afecta, dar nu pe… citeste mai mult
Oferte tentante la Romanian International University Fair
Tinerii brasoveni sunt împărţiţi între tentaţia de a studia în străinătate şi continuarea formării în România. Pentru al doilea an, Romanian International University Fair a adus la Braşov cele mai importante universităţi europene şi din SUA. Acestea vin nu doar cu programe atractive ci şi cu diverse facilităţi pentru tinerii… citeste mai mult
A 14-a ediţie a Târgului de Carte şi Muzică
Un regal al cărţii şi muzicii, pentru patru zile. De joi, 30 martie, Braşovul reuneşte cele mai importante edituri de carte, în cadrul celei de-a 14-a ediţii a Târgului de Carte şi Muzică. Un eveniment la care vor participa 60 de standuri, unde cititorii vor găsi cele mai noi titluri,… citeste mai mult
1.800 de pomişori plantaţi la Braşov de Ziua Internaţională a Pădurii
Circa 150 de persoane - copii, sportive de la Clubul Corona şi şefi de instituţii s-au alăturat ieri campaniei iniţiate de Regia Publică a Pădurilor Kronstadt. Este doar începutul unei acţiuni de plantare în zone unde s-au efectuat curățări ale pădurii sau exploatări forestiere. Înainte de a începe treaba, fiecare… citeste mai mult
Numarul: 7324 | Data: 2024-05-07


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT