Cătălin Tolontan: Parchetul anticorupție nu are în atribuții „grădinăritul” democrației!
Prin norma de fondare a DNA și potrivit Constituției, parchetul anticorupție nu are în atribuții grădinăritul democrației. Prima atribuție a DNA constă în ”efectuarea urmăririi penale, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie”. În nici una dintre atribuții, care se întind de la a la g, nu se pomenește despre faptul că DNA este paznicul de far al alegerilor, teoreticianul principiului reprezentativității și nici măcar atletul statului de drept. Și băgîndu-se într-un lucru la care nu se pricepe și la care nu are dreptul, DNA comite o eroare imensă”, scrie Cătălin Tolontan.
Jurnalistul dezaprobă și faptul că procurorii afirmă: poporul își alege reprezentanții pe bază de competență și probitate. ”Cine hotărăște asta? Poate poporul alege pe bază de soluții viitoare, nu de competență trecută?. Poate alege în funcție de idei și de proiecte. Pe bază de replică. De speranță sau de încredere. De orice vrea el, în limitele legii! Dacă ar decide prioritar pe bază de CV, cei tineri n-ar mai intra niciodată pe liste. Sîntem în fața unei premiere. Deși neales de nimeni, parchetul anticorupție decide printr-un document oficial, a cărui argumentație va ajunge și în fața judecătorilor, ce e OK și ce nu e OK să alegem noi!
Din comunicat reiese clar că DNA consideră că ei, procurorii, și, probabil, ”partea bună” a societății trebuie să aibă un cuvînt de spus în… cine poate fi ales de către români. Oamenii competenții și cei corecți au voie, restul, afară! Dar cine discerne competența și integritatea? Probabil DNA și SRI. Deși n-au nici un mandat”, mai scrie jurnalistul, subliniind că ”nici procurorii și nici ofițerii de informații nu sînt Părinții Fondatori ai democrației”.
Totodată, Tolontan mai arată că Victor Ponta, Sebastian Ghiță și Tony Blair sunt o miză „infimă” în acest caz și avertizează că problema este ”dacă acceptăm noua doctrină penală care seamănă mai degrabă cu poliția politică”. Judecați dacă exprimarea este o exagerare!
Poliție politică înseamnă să faci, fără să poți fi tras la răspundere, lucruri grave ,pentru care alții răspund în mod transparent în fața celor care i-au ales.
Pentru că poliția politică nu presupune doar ca instituțiile de forță să apere dictatorul sau să se amestece în mod discreționar în politică în favoarea unei tabere.Amestecul este doar un instrument. Ideea fondatoare contează. Iar baza conceptuală a poliției politice constă în chiar convingerea poliției că ea știe să facă politică mai bine decît cei aleși”, precizează Tolontan.
”Cotizînd, chiar și fără să vrea, la narativul Să-nu-aveți-încredere-în-nimeni-din-politică, Laura Kovesi greșește. Sau așa gîndește”, conchide Cătălin Tolontan.
