Angajat al IPJ Braşov, arestat pentru violenţă domestică

Angajat al IPJ Braşov, arestat pentru violenţă domestică

0 444

Mihai Trocaru, lucrător la Biroul pentru Imigrări al IPJ Braşov, este acuzat că şi-a bătut fosta iubita, pe care ar fi ameninţat-o cu moartea şi ar fi încercat să o violeze. Cei doi au împreună o fetiţă de 2 ani. Pentru gestul său, judecătorii l-au trimis după gratii pentru 15 zile

Mihai Trocaru, lucrător la Biroul pentru Imigrări al IPJ Braşov, este acuzat că şi-a bătut fosta iubita, pe care ar fi ameninţat-o cu moartea şi ar fi încercat să o violeze. Cei doi au împreună o fetiţă de 2 ani. Pentru gestul său, judecătorii l-au trimis după gratii pentru 15 zile.
Totul s-a petrecut în seara de 2 ianuarie când bărbatul, sub pretextul că vrea să-şi vadă copilul, a ajuns la locuinţa fostei iubite. Pe fondul unei discuţii în contradictoriu şi al geloziei, poliţistul i-ar fi aplicat femeii mai multe lovituri.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov susţin în rechizitoriu că bărbatul ar fi ameninţat-o chiar cu un cuţit şi i-ar fi luat femeii telefonul mobil. Mai mult, agresorul ar fi încercat să o şi violeze, spune ag. şef. Gabriela Dinu, purtător de cuvânt IPJ Braşov.

Bărbatul a fost reţinut miercuri seara pentru 24 de ore, pe care le-a petrecut în arestul I.P.J. Braşov.

Joi a fost prezentat instanţei Trbunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă. La ieşirea din sala de judecată, bărbatul a negat acuzaţiile.

Bărbatul va sta în arest următoarele 15 zile. Mihai Trocaru este fiul unui fost şef al Poliţiei Transporturi Braşov, care a fost pentru o perioadă secretar de stat la Ministerul Transporturilor.

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.