Andrei Gîrtofan (Subaru Impreza N15), ajutat din dreapta de Doru Vraja, s-a...

Andrei Gîrtofan (Subaru Impreza N15), ajutat din dreapta de Doru Vraja, s-a impus la clasa RC2N la Raliul Maramureșului

0 610

A fost vorba despre etapa a 4-a a Campionatului Național de Raliuri 2021. Foarte motivat încă de la începutul cursei maramureșene, Andrei a avut o evoluție în creștere, cu un adevărat tur de forță în ziua a doua, când a reușit să se impună la clasă, dar și să obțină cu frumos loc 5 în clasamentul general. „Și eu și Doru suntem foarte fericiți pentru rezultat. A fost un raliu cu de toate, cu probe uscate, dar și ude. Condițiile meteo au fost incerte de la o probă la alta. Pot spune că a fost un raliu al pneurilor. Cine a făcut alegerile corecte ale cauciucurilor a câștigat și probele.  În prima zi am avut ceva probleme, dar în a doua zi am plecat cu gândul să recuperăm cele 30 de secunde care ne despărțeau de primul loc la clasă. Am știut că nu este imposibil și am reușit să ne impunem, datorită și alegerii inspirate a pneurilor. Am avut și un ritm incredibil, poate cel mai bun al nostru de până acum. Este un rezultat incredibil, locul 1 la clasă, locul 5 la general și cu o contribuție mare la locul 2 la echipe. Colaborarea cu Doru a fost perfectă, totul a fost foarte bine pentru noi în Maramureș. Ne-am simțit foarte bine aici, atmosfera a fost incredibilă. După 14 ani de pauză, oamenii de aici au avut o dorință și mai mare de a vedea mașini de raliu la ei, lângă casă. Probele au fost pline de fani și asta ne bucură enorm”, a declarat Andrei Gîrtofan.

Din păcate, pentru Dan Gîrtofan și Tudor Mârza (Škoda Fabia Rally 2), revenirea la Raliul Maramureșului a fost una cu ghinion. Două pene în prima zi i-au costat mult timp pe cei doi brașoveni, care au decis să se retragă la finalul primei zile de concurs.

Un raliu cu ghinion. Am avut două anvelope care au lăsat presiune. Chiar înainte de start am pierdut presiune la o roată, nu am apucat să o schimbăm și am făcut pană. Lucru ce ne-a făcut să pierdem mai multe minute. Apoi am mai făcut o pană, iar eu știam alte prevederi de regulament, rămăsesem pe vechi, crezând că poți schimba roata între CO și start. Dar nu era așa și ne-am mai luat o penalizare de 5 minute. Cu 10 minute de recuperat am decis că e mai bine să ne retragem și să ne luăm revanșa în runda următoare”, a declarat Dan Gîrtofan.

credit foto: Flavius Croitoriu – RallyArt.ro

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.