Adrian Veștea intervine în proiectul Sălii Polivalente peste capul lui Coliban

Adrian Veștea intervine în proiectul Sălii Polivalente peste capul lui Coliban

0 195

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a avut o întâlnire de lucru cu Manuela Pătrășcoiu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții, pe tema stadiului proiectului Sala Polivalentă Brașov, dar și pe tema Drumului Județean Valea Doftanei- Brădet.
Acesta din urmă, așa cum publicam în cotidianul infobrașov.net încă din 2007-2008, va deveni ruta alternativă la drumul național Valea Prahovei, având în vedere că autostrada Comarnic Brașov nu se va realiza înainte de următorul deceniu.
Interesant, la întâlnire nu a participat primarul Allen Coliban, cel în parohia căruia se găsește obiectivul anunțat, fiind pe teritoriul municipiului Brașov, ci senatorul liberal Mihai Veștea. Nu au participat nici parlamentarii USR-Plus de Brașov. Unde-i coaliția? Pe Nicâieri!
Mihai Veștea a fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării și avea în subordine Compania Națională de Investiții, de unde relația cu directorul Pătrășcoiu. Neînțelegerile dintre cei doi edili, municipal și județean, au pornit de la controversa susținerii de către PNL a lui George Scripcaru în funcția de consilier local și șef al Comisiei de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a CL. Fiecare încearcă să ia caimacul mediatic al implicării în realizarea obiectivelor publice însemnate cu excluderea celuilalt, Coliban pe cel al Spitalului Regional, iar Veștea evident, cum era și normal, pe cel al Aeroportului, iar acum și pe cel al Sălii Polivalente. Bătălia de imagine pentru alegerile la Primăria Brașov din 2024 a început deja!

Adrian Veștea preia sub tutela sa proiectul Sălii Polivalente
,,Am susţinut de la bun început proiectul Săii Polivalente, o investiţie de 404.556.674,10 lei (peste 83,5 milioane de euro), pe care o consider indispensabilă pentru un oraş de talia Braşovului. Pe parcursul anului 2020, împreună cu Mihail Veştea – la vremea respectivă secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, am participat la mai multe întâlniri de lucru, inclusiv cu premierul de atunci, Ludovic Orban, având ca tematică elaborarea proiectului, dimensionarea investiţiei şi stabilirea modalităţii concrete prin care obiectivul putea fi preluat în portofoliul Companiei Naţionale de Investiţii.

Veștea reiterează initiativa univocă a PNL de a construi Polivalenta
Toate demersurile noastre s-au materializat odată cu emiterea Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei din 15 iulie 2020, prin care Sala Polivalentă a fost preluată în portofoliul Companiei Naţionale de Investiţii şi inclusă în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul «Săli de sport».
Anul trecut, documentaţia tehnico-economică la faza de proiect tehnic şi detaliile de execuţie pentru Sala Polivalentă, elaborate de Municipalitatea braşoveană, au fost aprobate în comisia interministerială. În 25 august 2020 a fost emis avizul Comisiei Tehnico-Economice a CNI, iar în 24 septembrie a fost adoptată Hotărârea de Guvern necesară pentru predarea-preluarea obiectivului spre finanţare şi execuţie. 
Am ajuns, iată, în stadiul achiziţiei lucrărilor de execuţie şi sper că aceste proceduri se vor desfăşura fără probleme, astfel încât să putem avea un constructor în cel mai scurt timp cu putinţă.
Conform proiectului, termenul de execuţie a Sălii Polivalente este de 36 de luni,, Se insistă iată, de către Veștea, pe rememorarea pașilor făcuți pentru realizarea obiectivului Sala Polivalentă anul trecut, în timpul guvernului Orban, fără a fi menționat primarul userist Allen Coliban(?).

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.