„Accidente precum cel al camionagiilor din Canada se vor întâmpla din ce...

„Accidente precum cel al camionagiilor din Canada se vor întâmpla din ce în ce mai frecvent”

0 420

În urmă cu câteva zile vă spuneam că anul acesta tratamentele anti-COVID cu generice precum hidroxiclorochină sau ivermectină vor începe să fie recunoscute și se va permite tratarea bolnavilor cu ele. Motivele sunt simple: nervozitatea e din ce în ce mai mare, iar experimentele care s-au tot încercat și încă se fac pe oameni reprezintă un eșec jalnic al mult prea hrăpăreței industrii farmaceutice.
O grămadă de pacienți raportează efecte secundare ale vaccinării, iar oficialii par a fi surzi. Mai devreme sau mai târziu, toate aceste frustrări vor exploda, iar oficialii vor fi nevoiți să cedeze.
Accidente precum cel al camionagiilor din Canada se vor întâmpla din ce în ce mai frecvent, semn clar că circul pandemic nu prea mai poate continua. De altfel asta se vede limpede chiar și la noi unde mai nimeni nu mai respectă niciuna dintre aberantele reguli impuse de autorități.
Spre exemplu, cu toate că în spațiile deschise este obligatorie purtarea măștii, doar cretinii le mai poartă. Despre doza a treia majoritatea celor vaccinați nici nu vor să audă! Semn că lumea începe să priceapă ce și cum.
De asemenea, presiunile se intensifica în ceea ce privește tratamentele acceptate, iar pilulele experimentale nu prea le mai înghite nimeni dată fiind experiența nefastă cu redmesivirul.
Însă, iată cum își fac treptat locul știrile pozitive în media oficială. De exemplu, pe 31 ianuarie Reuters a prezentat rezultatele unui studiu efectuat în Japonia. Articolul inițial a fost însă, la scurt timp, modificat substanțial în urma presiunilor tefelimii jurnalistice mondiale. Desigur, din el a mai rămas o frântură în care se explică ce-au modificat, de ce au modificat și de ce nu e OK cu ivermectina! E hilar, însă treburile se mișcă.
De altfel, pentru a înțelege care-i treaba, pe canalul meu de Telegram am pus documentul original și traducerea(automată) în engleză(via DiscloseTV care-s deosebit de vigilenți!). Desigur, „profesioniștii” de la Reuters n-au făcut-o că doar nu era OK ca prostimea să știe!

Ceea ce trebuie însă să conștientizați e că treburile încep să se miște și asemenea mici fisuri se vor înmulți în perioada care urmează. În conformitate cu Ivmmeta – site-ul care monitorizează studiile referitoare la ivermectină – gradul de adoptare a ivermectinei a ajuns la 37% la nivel mondial, semn că lucrurile se mișcă.
Poate vă întrebați de ce se tergiversează. Pentru că în condițiile existenței unui tratament – culmea, cu formule generice – absolut toată nebunia adoptării unor vaccinuri experimentale în regim de urgență ar fi picat.
De asemenea, protecția firmelor producătoare fața de consecințele vaccinurilor n-ar mai funcționa. Astfel încât întreaga operațiune de readucere a ivermectinei pe rafturile farmaciilor va mai fi temporizată puțin.
Totuși, nu e un motiv deplin de bucurie. Trebuie să conștientizăm că planul ticălos al lui Fauci, anume acela de a introduce un vaccin împotriva tuturor tulpinilor gripale, se menține în linie.
Pentru a se calma spiritele care încep să se încingă din cauza efectelor adverse ale vaccinurilor experimentale, viitorul vaccin e produs sub umbrela armatei americane. Asta însă nu înseamnă că e mai puțin toxic sau experimental decât cele aflate absolut fraudulos acum în circulație.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.