Încă un serviciu absolut necesar – colectare a uleiului alimentar uzat
Toate cele 33 de hipermarketuri Auchan din România vor include,
din această săptămână, puncte de colectare a uleiului alimentar uzat de
la clienţi, pentru a fi reciclat şi folosit în producţia de
biocombustibil, informează Auchan, într-un comunicat publicat luni.
Persoanele interesate să depoziteze uleiul alimentar uzat la punctele de
colectare ale Auchan trebuie să plaseze uleiul folosit, după răcire,
într-un recipient transparent de plastic, astfel încât uleiul să fie
strecurat şi neamestecat cu alte deşeuri. Recipientele din plastic
trebuie să includă minim 0,5 litri de ulei uzat (sau multiplu de 0,5
litri) şi să aducă recipientele în magazinele Auchan la Servicii
Clienţi. În funcţie de cantitatea predată, clienţii vor fi răsplătiţi de
partenerii Auchan, pentru nivelul de responsabilitate de care dau
dovadă, cu detergent de vase, apă plată sau ulei de floarea soarelui.
Programul-pilot al Auchan de colectare a uleiului uzat a fost iniţial în
două hipermarketuri din Bucureşti – Drumul Taberei şi Crângaşi, iar în
ultimele patru luni în cele două magazine au fost colectaţi peste 150 de
litri de ulei uzat, potrivit sursei.
Decizia Auchan Romania de a dezvolta acest program contribuie la
iniţiativa organizaţiilor ecologiste alertate de efectele negative
asupra mediului: un singur litru de ulei alimentar aruncat în canalizare
poluează un milion de litri de apă, acesta reprezentând cantitatea
necesară unui adult pentru a supravieţui timp de 14 ani, susţine Auchan.
Programul naţional de colectare al Auchan România se adresează tuturor
consumatorilor casnici care, potrivit unui studiu realizat de Agenţia
Naţională pentru Protecţia Mediului, sunt cei mai mari generatori de
ulei alimentar uzat. Conform aceluiaşi studiu, 99% din cantitatea de
ulei uzat ajunge în canalizările oraşelor. Acest comportament are
consecinţe dăunătoare asupra solului şi apelor care au nevoie de zeci de
ani pentru a se regenera, potrivit Auchan.
De asemenea, specialiştii în protecţia mediului subliniază faptul că
aruncarea uleiului alimentar uzat în mod necorespunzător – în chiuvetă
sau pe canalizare – înfundă şi corodează ţevile, costurile de
întreţinere şi curăţare a staţiilor de epurare întorcându-se tot în
buzunarul consumatorului casnic. AGERPRES