Se apropie derbyul din Liga a patra, Brașov : AS,,SR”Brașov – Precizia...

Se apropie derbyul din Liga a patra, Brașov : AS,,SR”Brașov – Precizia Săcele (stadionul Tineretului, sâmbătă, 25 noiembrie, ora 11,00)

0 319

Ultima etapă a turului campionatului Ligii a patra, Brașov, programează un meci derby, pe stadionul Tineretului, între principalele candidate la câștigarea competiției : AS,,SR”Brașov și Precizia Săcele, echipe aflate, în această ordine, pe primele două locuri ale ierarhiei. Înaintea meciului care va decide echipa campioană de toamnă, AS,,SR”Brașov a organizat o conferință de presă, la care au oferit declarații Petre Lucian, antrenorul echipei brașovene, Daniel Mutu, căpitanul echipei și, totodată, portarul titular și Nicolae Badea, vicepreședinte al echipei.
Petre Lucian : „Este un meci pe care îl așteptăm cu nerăbdare. Am ajuns într-un punct în care putem aborda jocul cu încredere. Ne-am pregătit foarte bine. Sperăm că nu vom avea probleme medicale la ora partidei, să avem lotul complet. Respectăm adversarul, știm că cei de la Săcele au aventajul că sunt de mai mult timp împreună, este al treilea an la nivelul Ligii 4. Sunt acolo jucători valoroși, dar sperăm ca din lupta de pe gazon să ieșim învingători. Coman este principalul lor marcator, dar nu îl luăm în calcul doar pe el, pentru că realizările lui reprezintă o muncă de echipă, la fel ca și în cazul lui Damian, de la noi. Săcele este o echipă echilibrată, nu întâmplător este acolo sus. În conjunctura actuală, se poate spune că, poate, pornim cu prima șansă, dar totuși trebuie să ne gândim că Săcele este o grupare  închegată acum mult timp, cu destule meciuri jucate în această formulă și cu o pregătire în vară mult mai lungă decât a noastră. Noi, însă, ținem să dovedim în această confruntare directă că nu întâmplător suntem pe primul loc. Normal că ne-ar plăcea să câștigăm, să punem trei puncte între noi și contracandidata noastră și să luăm o opțiune în lupta cu Săcele pentru câștigarea campionatului”.
Daniel Mutu : „Este un meci important al turului, care va decide ocupanta primului loc. Sper că vor fi mulți oameni în tribune, care ne vor susține. Merităm asta, suntem pe primul loc. Îi așteptăm pe fani să vină lângă noi, avem nevoie de ei. Este o presiune, însă una pozitivă, nu una care să te tragă în jos; o presiune care te motivează. E adevărat că cei de la Săcele au fost mai vocali, noi vrem să demonstrăm pe teren. Nu ne stă în caracter să facem astfel de lucruri, suntem un club care tinde la un nivel mai înalt și nu ne place să ne bălăcărim în lucruri tipic românești
Nicolae Badea : „Este un eveniment frumos pentru oraș, este drept suntem la nivelul Ligii 4, dar în acest moment acesta este nivelul fotbalului la Brașov. Sperăm că vom câștiga și că vom încheia turul pe un loc unde nu ne-am gândit că putem să ajungem, ținând cont că adversara de sâmbătă avea o lună de pregătire când noi creionam lotul. Cred că este o performanță că ne luptăm pentru locul 1 și sperăm că sâmbătă vom face un prim pas spre promovare. Nu știm câți suporteri de la Săcele vor veni, dar totul este pregătit pentru ei, vor avea intrare separată, exact ca la un meci de Liga 1. Sectorul destinat galeriei oaspeților este gata. Ne-am bucura să vină cât mai mulți. Galeria noastră va fi acolo, la locul ei. Biletele sunt tipărite, vor fi două case deschise pentru a merge rapid vânzarea”.
Mai este de precizat că aceste două echipe s-au mai întâlnit în urmă cu o lună, la Săcele, în cadrul Cupei României. Atunci, la finalul celor 90 de minute de joc, pe un teren greu, înghețat, scorul a fost egal, 1-1, săcelenii impunându-se în final cu 3-1, după prelungiri. În acea partidă nu au fost însă folosiți mai mulți jucători titulari la AS ,,SR”Brașov
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.