Romgleza și onlaiu’ (2)
Neologismele. Toate limbile se îmbogățesc prin import de cuvinte din alte limbi, atunci când nu au corespondente care să îndeplinească suficient de bine criteriul înțelesului. O analiză mai amănunțită, și aici este marea problemă pe care o văd eu, arată că romgleza nu este vreo formă de îmbogățire prin neologisme a limbii române ci de substituire a cuvintelor românești prin cuvinte englezești, luate la pachet cu scrierea și pronunția din limba engleză. Ceea ce mie mi se pare cu mult mai grav este atentatul la caracterul limbii române scrise care este esențial fonetic: pronunțăm cuvintele după reguli de pronunție specifice limbii noastre și nu ale limbii din care provine respectivul neologism, așa cum merci a devenit mersi, de exemplu.
Unde ne sunt trădătorii? Italienii au o vorbă înțeleaptă: traduttore traditore, cu sensul că nu există traducere perfectă, care să nu trădeze cât de cât sensul orginal. Afirmația aceasta are o consecință foarte subtilă: orice traducere conține un act de creație. Un exemplu pe care îl ador: Ou sont les neiges d’antan? (F. Villon) care în traducerea lui R. Vulpescu devine Dar unde-i neaua de mai an? Limba română a evoluat, prin grija și strădania înaintașilor noștri, către o limbă frumoasă și expresivă, cu o eleganță demnă de toată admirația noastră. În limba română, verbul a traduce are, în afara celui uzual, și pe acela de a trăda, o subtilitate pe care din păcate nu o mai apreciază aproape nimeni în ziua de astăzi.
Profesia de traducător este o profesie nobilă și esențială pentru orice cultură. Traducătorii sunt aceia dintre noi care fac legătura cu alte culturi, care ne îmbogățesc cunoașterea în mod esențial aducând în cultura noastră opere importante din alte culturi și, în același timp, promovând opere din cultura noastră în alte culturi. Fără traducători, am fi îngrozitor de săraci spiritual, de izolați cultural, și deconectați de realizările umanității. Traducătorii duc o luptă teribilă pentru a păstra unitatea, suplețea, și modernitatea limbii noastre și au toată recunoașterea și prețuirea mea.
Profesia de traducător s-a erodat în timp, nivelul de competență a scăzut, dacă este să urmărim traducerile de cărți sau cele de cinema sau televiziune. Calitatea unei traduceri, fie ea o carte, un articol, sau subtitrarea materialelor audio-video din televiziune sau cinematografie, este uneori foarte slabă. În fiecare an cumpăr din România în jur de cinci sau șase cărți pentru lectura de peste an din rarele ore de relaxare. Cantitatea de englezisme (anglicisme, barbariseme) pe care o vezi în traducerile în limba română crește în continuu. Din fericire, de multe ori sunt surprins plăcut să văd o traducere frumoasă, care dovedește o foarte bună cunoaștere atăt a limbii române cât și a celei din care se face traducerea. Dar parcă sunt din ce în ce mai puțini traducători buni!
Ca în orice profesie, există în România traducători profesioniști, pasionați, cu nivel înalt de competență în ceea ce fac și, mai ales, cu respect pentru limba română. Dar unde îi găsim și ce dificultăți întâmpină ei pentru a-și face meseria așa cum trebuie? Mă întreb de ce nu îi vedem impunând un nivel înalt tuturor celor care fac traduceri și, dacă ei sunt și cei care fac aceste traduceri pline de barbarisme, ce anume îi constrânge astfel încât să permită unor astfel de traduceri să iasă la lumină? Tare mult aș dori să aud părerile lor, să-i văd că se implică în cultivarea unei limbi române în spiritul ei. Tare mult am avea nevoie de traducători profesioniști în contact cu specialiștii din domeniile stiințifice cu care să pună la punct traducerile termenilor de specialitate care, în lipsa lor, sunt lăsate la cheremul celor care ne asaltează cu romgleza.
Ce face elita? Elita română este divizată (unii muncesc cu avânt pe terenul propășirii romglezei, alții sunt atenți și evită englezismele), inactivă (nu mă bag, nu e treaba mea, lasă că are cine să se ocupe), rușinată (păi dacă zic ceva mă iau ăștia de naționalist, retrograd), sau superior blazată (asta este, nu avem ce face). Sunt puține cazuri de exprimare, fie în scris fie vorbit, care să evite englezismele. Sunt medii specifice, informatice, corporatiste, științifice, unde romgleza a devenit deja normă, dacă nu te conformezi ești imediat privit ca ciudat și tratat ca atare.
În fizica conemporană se studiază intens un fenomen din teoria cuantică a informației care este numit entanglement și care se traduce foarte corect în română prin încâlcire. Dar nu veți auzi despre fenomenul de încâlcire cuantică în mediile științifice românești, ci cu precădere cuvântul englezesc. Într-o discuție pe care am avut-o în urmă cu mai mulți ani cu o distinsă fiziciană căreia i-am spus care este traducerea românească, am primit răspunsul aiuritor că încâlcire nu este un cunvânt frumos și deci preferă, din pudoare, să spună entanglement. Distinsa doamnă vorbea o engleză de baltă, dovedită copios pe parcursul conferinței pe care a susținut-o, și nu avea nicio ezitare în a stâlci ambele limbi de o manieră hazlie și în același timp foarte tristă.
Promovarea romglezei în mediul publicistic, scris, radio, sau de televiziune, este masivă. Dacă aveți curiozitatea să urmăriți transmisiuni sportive, cele de tenis sunt poate cele mai afectate, veți auzi exprimări foarte ciudate. În afară de faptul, de acum devenit banal, că o mare parte din terminologia din tenis nu mai este tradusă ci se folosesc termenii englezești, unele dintre exprimări sunt de-a dreptul hilare. De exemplu, zice comentatorul, jucătorul Cutare cere un challenge, deși ar trebui spus, pur și simplu, că jucătorul Cutare contestă decizia arbitrului (to challenge are sensul de a contesta, în acest context).
Pe ecranele televizoarelor vedeți cum romgleza se lăfăie și râde cu toată gura, în fața unei audiențe buimace. Emisiunile radio, împănate cu anglicisme din gros spre bucuria redactorilor, sunt la ordinea zile. Buimăcirea audienței duce de fapt la o divizare a societății, la pierderea comunicării cu locuitorii acestei țări care sunt bombardați cu cuvinte pe care nu le înțeleg și pe care, de cele mai multe ori, nu le pot pronunța, o alienare care poate avea consecințe teribile, dacă nu cumva este deja prea târziu și stricăciunea este ireparabilă.
Nu văd reacții la situația asta deși … avem o lege a limbii române. Legea numărul 500 din 12 noiembrie 2004, aşa numita „Legea Pruteanu” a intrat în vigoare în anul 2004, fiind publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1067, din 17 noiembrie 2004. Deși romgleza nu este atacată în mod direct de această lege, la vremea respectivă a fost puternic contestată de o mare parte dintre lingviști cu argumentul că limba română este un fenomen social viu în continuă schimbare și nu trebuie îngrădită în niciun fel. O analiză a acestei legi din punct de vedere juridic se poate vedea în [1]. Oricum, această lege ar putea oferi o bază juridică pentru o acțiune de stăvilire a romglezei dar se pare că aplicarea ei a fost abandonată aproape în totalitate.
Limbajele specializate. Încet încet, limba engleză a devenit lingua franca în comunicarea internațională și cu precădere în cea științifică iar terminologia de specialitate din celelalte limbi a fost puternic influențată de către aceasta. Culturile importante au avut grijă să adopte cuvintele englezești doar atunci când a fost absolut necesar, și asta de obicei înseamnă puține cazuri, dar, chiar și atunci, termenii englezești au fost adaptați la specificul fiecărei limbi.
Profesorii mei din facultatea de matematică au spus și răspus generațiilor de studenți pe care i-au păstorit să promoveze terminologia matematică din limba română, o zestre care a fost creată și transmisă din generație în generație, și ne-au povățuit să preluăm această muncă atunci când ei nu vor mai fi. Comunitatea matematică s-a simțit foarte mult timp responsabilă de cultivarea unei terminologii moderne, adecvată schimbărilor continue și îmbogățire prin neologisme bine cumpănite. Periodic, au fost publicate dicționare de termeni pe domenii de specialitate dar poate cel mai important a fost, probabil, faptul că a existat, chiar dacă la un nivel mai mic, un segment de publicații în limba română, cu precădere cărți, fie acestea cursuri universitare sau monografii, care au folosit o limbă română aleasă, elegantă, suplă, și în același timp modernă și foarte expresivă. Mai mult, Academie Română și-a continuat mandatul original de promovare a unității limbii române publicând revista Studii și Cercetări Matematice în care articolele erau publicate în limba română.
Dar situația s-a schimbat complet odată cu anii nouăzeci. Ceea ce s-a întâmplat, cu precădere în anii nouăzeci, și care a continuat cu și mai mare avânt la începutul acestui mileniu, a fost o migrare masivă în occident a matematicienilor deja formați și, cu și mai mare amploare, a tinerilor pentru studii universitare sau postuniversitare, în care limba de lucru a devenit inerent limba engleză (mai puțin pentru cei plecați la studiu în Franța, Germania, sau alte țări europene). În acest fel, contactul tinerilor cu terminologia de specialitate din limba română a fost complet pierdut. O conferință, sau chiar o discuție pe o temă matematică, se deosebește foarte mult în funcție de vârsta vorbitorilor, în ceea ce privește romgleza: cu cât vorbitorii sunt mai tineri cu atât romgleza este mai dominantă.
Aș putea să privesc cu empatie către colegii mei mai tineri care folosesc romgleza matematică și să mă întreb: este oare adoptarea romglezei o formă de protest?
Cu siguranță că celor care au plecat nu le-a fost ușor să se adapteze la termenii din limba engleză. Oare demersul lor și al celorlalți este menit să îi ajute pe cei care vor să plece ca să o facă mai ușor? Și dacă este așa, cu toate bunele intenții ale acestora, oare deservește această strategie dezvoltării României sau dimpotrivă, ne face să nu ne mai vedem valoarea și pe cei cei care produc valoare? S-ar părea că în acest caz apare un cerc vicios: dacă tot ce este valoros este produs în altă limbă, atunci ce este românesc nu este valoros și avem nevoie să ne îmbogățim statutul împrumutând limba celor valoroși.
Colegi de institut din generația mai veche mi-au relatat o întâmplare petrecută la începutul anilor șaptezeci, când un tânar matematician întors recent din Statele Unite după un stagiu de mai multe luni (da, a fost o scurtă perioadă de timp când cercetătorii au avut parte de astfel de privilegii) a susținut o prezentare în sala mare de conferințe. După aproximativ un sfert de oră, Miron Nicolescu, academician și director al institutului, l-a întrerupt pe vorbitor cu, aproximativ, următoarea frază: Ascultă, te rog să te oprești acum și reluăm peste o săptămână discuția despre rezultatele acestea, foarte interesante, în limba română. Tânărul matematician își împăna discursul cu termeni englezeși din belșug iar asta nu era acceptabil pe vremea aceea.
Puțina literatură matematică în limba română, cu precădere manuale, nu mai ține decât arareori pasul cu terminologia modernă: deși o bună parte dintre autori face oarece eforturi în a utiliza terminologia matematică din limba română, sunt multe situații în care romgleza se strecoară insidios și face apoi ravagii. Singura revistă de matematică, a Academiei Române, care publica în mod consecvent articole de matematică în limba română, este vorba despre Studii și Cercetări Matematice, a devenit în urmă cu mulți ani Mathematical Reports și publică numai articole în limba engleză.
Nu am cunoștință de ceea ce se întâmplă în alte științe decât într-o foarte mică măsură, dar se pare că situația nu este cu mult diferită față de ceea ce se întâmplă în matematică. De curând am citit în presă un interviu cu un foarte cunoscut psiholog, profesor universitar renumit, care împăna mai fiecare frază cu câte un englezism. Probabli că așa face, sau poate chiar mai abitir, și la catedră: mă întreb, cum vorbesc oare studenții lui?
Rolul tehnologiei informatice. Calculatoarele, dar și alte echipamente informatice, telefoanele inteligente cu precădere, oferă de puține ori alternative ale sistemelor de operarare și/sau ale aplicațiilor în limba română iar, atunci când o fac, ori nu este completă ori oferă o terminologie uneori foarte năstrușnică. Comunicarea prin mediul virtual are loc la scară foarte mare și cu o evidentă tendință de creștere, aproape chiar de generalizare și, în lipsa unor reguli clare și bine aplicate de normare a utilizării limbii române corecte, devine un motor generator de romgleză. În mod normal, statele își organizează agențiile naționale care se ocupă de probleme de interes general iar normarea în comunicații și informatică este o problemă foarte serioasă care trebuie tratată ca atare. Dar asta presupune că, printre atribuțiile unor astfel de agenții, să fie și protejarea culturii naționale, iar limba română este o parte extrem de importantă a culturii noastre.
Ce fac lingviștii? Lingviștii din România au o atitudine de biolog care studiază peștii dintr-un acvariu: urmăresc de la distanță ceea ce se întâmplă, notează sârguincios aproape tot ce mișcă, dar au ca regulă de aur să nu intervină. Ei nu fac parte din populația acestei țări, au devenit observatori independenți care asistă cu măreția misiunii științifice la dezastrul pe care îl consemnează sârguincios în edițiile succesive ale dicționarelor și îndreptarelor, și vor să mă oblige pe mine să accept cuvinte englezești ca fiind cuvinte românești, modificând valoarea fonetică a literelor.
Aflăm cu stupoare că Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” a publicat o nouă ediție a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al limbii române în care se normează, de exemplu, că selfie este cuvânt românesc cu pluralul, mare atenție, selfie-uri, și ni se atrage atenție că trebuie neapărat să folosim cratima. Ultima ediție, anunțată cu triumfalism inconștient [4] ne spune că afterschool, breaking news și all-inclusive sunt cuvinte românești. Singurul lucru pe care pot să-l mai spun este fraza lui Ion Creangă: Şi turbare de cap şi frântură de limbă ca la aceşti nefericiţi dascăli nu mi s-a mai dat a vedè; cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte!
Mai aflăm apoi că „DOOM-ul are un statut special faţă de alte dicţionare. Este una dintre puţinele situaţii când avem o obligaţie de a respecta ceva ce apare într-o carte. Chiar suntem obligaţi să folosim grafia, pronunţarea, formele corecte indicate în acest dicţionar” [3]. Deja situația devine serioasă: dacă lucrurile au ajuns în așa hal de degradate încât și specialiștii propagă cu râvnă romgleza, se pare că speranțele de redresare scad vertiginos.
Am audiat cu câteva luni în urmă o emisiune Vorbește corect unde invitata, o profesionistă în ale lingvisticii, afirma, cu nonșalanță și fără nicio urmă de îngrijorare, că anglicisemele dau culoare limbajului folosit, cu precădere de către tineri, mergând cu afirmația că este vorba chiar de un bilingvism. Adică, mai pe înțelesul nostru, ne îndreptăm cu voioșie în scenariul din prolog.
Distinsa doamnă găsea, de exemplu, utilizarea anglicismului target ca substitut al cuvântului țintă foarte binevenită și, pentru a-și motiva susținerea pentru această înlocuire, utiliza o metaforă referitoare la săgeți care ar face utilizarea cuvântului țintă foarte neplăcută, îi înțeapă limba: dar oare, în limba engleză, cuvânul target nu are legătură cu săgețile? În Statele Unite există un lanț de magazine Target care are ca simbol grafic exact o țintă pentru tragerile cu arcul!
Tare mult aș vrea să văd o discuție față în față între lingviștii propagatori de romgleză și traducătorii care duc o luptă teribilă pentru cultivarea limbii române. Să fii traducător profesionist în ziua de astăzi și să vezi cum eforturile tale sunt zădărnicite și de multe ori anulate de către alții, trebuie să fie teribil de deprimant.
Care să fie cauza? M-am tot întrebat, cu precădere în ultimii ani, care să fie cauza acestei situații. Cea mai la îndemână pare să fie snobismul: unii dintre noi suntem creatori de englezisme, de cele mai multe ori din necunoașterea suficientă nici a limbii engleze nici a limbii române, iar restul sunt răspândacii, cei care propagă englezismele, vorba lui Marin Sorescu, conform principiului de dezintegrare a oilor.
Apoi am putea invoca ignoranța: cei care își împănează discursul cu englezisme dau de cele mai multe ori dovada că nu stăpânesc bine nici limba engleză și nici limba romănă. Ar fi însă nevoie de o cercetare interdisciplinară, care să implice sociologie, psihologie socială, lingvistică, precum și alte discipline (am aflat de curând că există un domeniu de cercetare denumit sociolingvistică) pentru a lămuri fenomenul care pare a fi destul de complex.
Pentru mine, care sunt adeptul opiniilor tranșante, lucrurile sunt foarte clare: are loc un fenomen de înlocuire a unei limbi cu o alta. O abordare nuanțată ar conduce la întrebări de genul: de ce simt românii nevoia să își ridice statutul social adoptând cuvinte dintr-o limbă cu statut social superior? Ce anume ne face să nu ne apreciem pe noi înșine și limba pe care o vorbim?
Este posibilă o reacție de redresare? Greu de spus. Cred că ar fi nevoie de o acțiune concertată, de o masă critică de oameni care să dorească să inverseze tendința. Cât de credibilă este o astfel de posibilitate? Am încercat să abordez problema asta cu diverși cunoscuți și am fost suprins să constat că este o discuție pe care mai toți o vor ocolită, cu ridicări de sprâncene, cu plescăit din limbă, dar numai cu o discuție onestă nu. Mai mult, mi s-a dat de înțeles mai mult sau mai puțin explicit că o astfel de discuție este aproape de neatins. O redresare, din acest punct de vedere, presupune o acțiune la nivelul comunității, în forme de organizare diverse, cu strategii bine alese și, mai ales, cu acțiune.
Onlaiu’. Datorez celor care au avut răbdarea să citească articolul până la sfârșit, o explicație, deși poate că pentru mulți dintre dumneavostră este evident ce este onlaiu’.
Citez o bătrânică intervievată pe stradă, despre învâțământul online: Da’ mai lăsați-mă maică cu onlaiu’ ăsta al vostru, ce-o mai fi și el, Doamne iartă-mă! Este glasul onestității care strigă, aidoma copilului din povestea Hainele cele noi ale împăratului, că împăratul este gol. Poate că distinșii lingviști care înregistrează așa de sârguincios toate aberațiile produse de „intelectuali” vor coborî în stradă și vor nota și cuvântul onlai.
Epilog. Lucrurile merg (foarte) rău atunci când bunul simț umblă cu capul spart. Ceea ce se întâmplă cu limba română, din punctul de vedere al invaziei englezismelor, este comparabil cu ceea ce se întâmplă în România cu defrișarea pădurilor, sau cu invazia de deșeuri poluante, și în general cu degradarea mediului ambiant, a aerului, a apelor, și a solului. Degradarea limbii, asemenea degradării apelor și a pământului, este masivă și ne copleșește.
Nepăsarea noastră, lentoarea reacțiilor de apărare la pericole, eludarea pericolelor, incapacitatea de organizare, promovarea nonvalorilor și a incompetenței în poziții de decizie, au consencințe care se văd deja cu ochiul liber, pentru cei care vor să le vadă.
Aurelian Gheondea
Sursa: IonCoja.ro
Referințe
[1] D.M. Dîrman Dragotă: Considerații privind folosirea limbii române în locuri, relații, și instituții publice, Revista de Studii Juridice, nr 1-2 (2005), 239-250.
[2] D.M. Abrams, S.H. Strogatz: Modelling the dynamics of language death (Modelarea dinamicii dispariției limbilor), Nature, vol. 424, august (2003), 900.
[3] https://www.g4media.ro/remedial-selfie-si-prof-intre-cuvintele-nou-incluse-in-editia-de-anul-acesta-a-doom-dictionarul-ortografic-ortoepic-si-morfologic-al-limbii-romane.html
[4] https://www.g4media.ro/afterschool-breaking-news-si-all-inclusive-au-fost-introduse-in-noul-doom-iesit-astazi-din-tipar-directoarea-institutului-de-lingvistica-al-aca.html#comment-1484322
