Nevoile Neamului Românesc – moștenirea Trianonului(7)

Obsesia Trianonului! Pericolul maghiar?
Dintr-un text dedicat anti-românismului nu poate lipsi referința cât mai amplă la politica anti-românească a Budapestei! Această politică este subordonată în ultima sută de ani contestației tratatului de la Trianon semnat în 1920*, la sfârșitul Marelui Război!
Atitudinea opiniei publice ungare, ca și a autorităților maghiare, a fost destul de contradictorie și comentariul nostru ar putea începe cu rememorarea primilor pași făcuți de oficialii maghiari în momentul când, după aproape 400 de ani, apărea din nou pe harta Europei un stat de sine stătător numit Ungaria.
După dezastrul militar și politic de la Mohacs, în 1527, Ungaria devenise pașalâc turcesc. Detaliu important: voievodatul Transilvania își continuă existența, fără niciun sentiment de solidaritate cu regatul ungar de dincolo de Carpați, de Tisa. Ungaria și Transilvania erau și au rămas până azi două entități complet diferite din toate punctele de vedere: etnic, politic, economic, demografic, cultural.

Fără coroana imperială clasa politică ungară a intrat înderută și confuzie
Faptul că conclavul internațional european a restabilit în 1920 dreptul ungurilor de a avea o patrie, un stat național, în care maghiarii să alcătuiască pentru prima oară populația majoritară, a creat derută și confuzie în clasa politică, în opinia publică maghiară.
S-a produs atunci un gest cu totul neașteptat: liderii politici maghiari au alcătuit o delegație de conți și viconți de operetă care au venit la București și au solicitat audiență la regele român, Ferdinand, oferindu-i coroana Sfântului Ștefan, urmând ca Ferdinand să fie rege și la Budapesta, rege peste un regat româno-ungar, după modelul dualismului austro-ungar instaurat la Viena în 1867.
Pasă-mi-te, liderii maghiari nu știau ce să facă cu suveranitatea noului stat ungar!
S-au simțit incapabili să-și poarte singuri de grijă! Trecuseră 400 de ani de când nu mai guvernaseră propriu zis.
Ezitau să-și asume răspunderea și riscurile suveranității, ale independenței!

După unguri și… bulgarii
Interesant este că în urmă cu 40 de ani, după războiul ruso-româno-turc din 1877-78, pe harta Europei a apărut un stat național nou: Bulgaria!
Vecinii noștri din sudul Dunării nu prea aveau nici ei o tradiție a luptei pentru independență, suveranitate etc., etc. Nu aveau o clasă politică propriu zisă. Liderii pe care, de bine, de rău, îi aveau în frunte s-au simțit incapabili să gestioneze statutul de stat suveran pe care generozitatea marilor puteri îl ofereau bulgarilor, deși aceștia nu făcuseră mai nimic pentru a scutura jugul otoman!
Deruta de care au fost cuprinși fruntașii bulgarilor i-a determinat la un gest surprinzător, dar semnificativ: Bulgarii au venit și ei la București cu o cerere, cu o ofertă destul de tentantă: instaurarea unui dualism româno-bulgar, reeditare a anticului țarat vlaho-bulgar al Asaneștilor.
Regele Carol însă, sfătuit de Ion C. Brătianu și alți lideri politici, nu a acceptat oferta generoasă venită de la Sofia, motivul refuzului fiind teama că Rusia va pretinde să supervizeze politica statului româno-bulgar, în virtutea tradiției relațiilor dintre ruși și bulgari!
Fără voia mea îmi aduc aminte de reacția multor așa ziși robi, de etnie țigănească, trăitori în Principatele Române. Când generozitatea boierilor români a decis abolirea robiei, majoritatea țiganilor au fost derutați de statutul de oameni liberi și au refuzat să părăsească ograda boierească, cerând cu insistență să păstreze vechile relații cu „stăpânul”, cu boierul care le organizase până atunci viața, existența!…

României, stat cu o vechime milenară
De ce spun că gestul liderilor bulgari, ca și al maghiarilor, este semnificativ? El denotă conștiința superiorității, a excelenței românești în materie politică: românii au întârziat oarecum să-și constituie un stat, au făcut-o abia în secolul al XIII-lea, dar statul pe care l-au edificat nu a încetat nicio clipă să existe, să supraviețuiască încercărilor istoriei.
Puține sunt statele europene care au cunoscut o continuitate neîntreruptă din secolul al XIII-lea până în zilele noastre.
Când vorbim de excelență, avem dreptul să consemnăm și această continuitate politică a statelor edificate de români. Au rezistat într-un mod aproape miraculos! Iar în 1859 s-au unit dând naștere României, stat cu o vechime aproape milenară neîntreruptă! Performanță de care n-au fost capabile multe popoare din Europa!
…Mai există o asemănare importantă între liderii politici maghiari și bulgari.

De-românizare etnicilor români!
În amândouă țările s-a dus și se duce și azi o politică de de-românizare a minoritarilor etnici români! E drept, această politică criminală are un caracter general, este o politică de dez-naționalizare a tuturor etniilor minoritare din Ungaria, respectiv Bulgaria!
Să revenim la maghiari, la politica Budapestei față de românii trăitori ca minoritari etnici sub administrația hungară. Preocuparea guvernanților de a-i maghiariza pe români se pare că a cunoscut aspecte inedite, unice. Apreciem astfel inițiativa bizară a Budapestei de a tipări o carte, un manual îndrumător pentru funcționarii de stat, prin care aceștia erau instruiți cum să procedeze pentru a maghiariza numele românilor. Manualul a fost conceput și publicat înainte de Primul Război, în anii dualismului austro-ungar.
Era un abuz fără pereche din partea oficialilor maghiari să organizeze atât de minuțios un astfel de proces care atenta la existența unui grup etnic omogen numeros, de populație autohtonă, băștinașă. Era propriu zis un etnocid, care a continuat și după Trianon, în statul Ungaria.
Prin granițele decise la Conferința pentru Pace rămâneau să viețuiască în Ungaria circa 400.000 de români! Din 1920 și până azi numărul românilor din Ungaria a scăzut dramatic, statisticile oficiale mai înregistrează o minoritate etnică românească de 40.000 de suflete! Atâția mai sunt cetățenii unguri care își afirmă identitatea etnică românească!
Restul românilor nu au fost exterminați, dar politica Budapestei s-a priceput să creeze un climat ostil pentru minoritari, care preferă să se declare maghiari pentru a nu intra în conflict cu oficialitățile. Intră la socoteală și șovinismul stupid al concetățenilor maghiari, al societății civile, care descurajează veleitățile etnice ale minoritarilor. Ca și interesul economic și profesional al unor români de a obține avantaje în schimbul deznaționalizării, avantaje oferite de legislația șovină maghiară! În felul acesta în Ungaria au fost maghiarizați sute de mii de germani, de slavi, de români…
E de menționat încă un gest al autorităților maghiare: în ambele războaie mondiale au avut grijă să mobilizeze pe front tineri combatanți din rândurile minoritarilor etnici! Gest de o ticăloșie descalificantă!
Pentru situația românilor din Ungaria mai trebuie făcută o precizare foarte importantă: în Ungaria recensămîntul populației înregistrează un număr de aproape o jumătate de milion de creștini greco-catolici! Maghiari care să adere la biserica „unită”, greco-catolică, nu prea sunt de găsit! E de bănuit că majoritatea acestor greco-catolici din Ungaria ca și cei din Ucraina, poate, sunt la origină români, care își declară apartenența la biserica unită știind bine că nu vor stârni reacția discriminatorie a autorităților, a celorlalți maghiari nativi!
Cei care deplâng nedreptatea făcută Ungariei la Trianon invocă și numărul mare de etnici maghiari rămași în afara frontierei de stat a Ungariei! Numai în România ar exista peste un milion de maghiari! Cifră impresionantă, care, din păcate / din fericire, nu prea corespunde realității!
În realitate, peste o jumătate de milion dintre cei recenzați ca maghiari sunt de fapt secui, trăitori în centrul României, departe de frontiera cu Ungaria! În toate statisticile de dinainte de Trianon secuii erau înregistrați corect ca altă etnie decât cea ungară. După Trianon, Budapesta nu a mai făcut această distincție, considerându-i / declarându-i pe secui maghiari! Un abuz și o nedreptate! Un neadevăr! Acceptat de guvernanții de la București cu o ușurință iresponsabilă!
Secuii au fost manipulați de liderii maghiari și au acceptat să renunțe la identitatea lor etnică. Într-o Românie corect administrată secuilor trebuie să li se acorde statutul de etnie de sine stătătoare! Secuii și maghiarii sunt două națiuni diferite!
Numărul maghiarilor din Româna scade substanțial dacă îi contabilizăm separat și pe țiganii care se declară maghiari!
În fine, mai trebuie pomeniți și maghiarii stabiliți ilegal în România după al Doilea Război Mondial, maghiari care s-au refugiat de teama răzbunării sârbilor. Săvârșiseră crime și tot soiul de abuzuri în teritoriile sârbești ajunse sub administrația Budapestei după 1940. Petru Groza le-a oferit acestor infractori penali găzduire printr-un gest de o generozitate inexplicabilă! Nemeritată! Se pare că au contat, ca de obicei în diplomația budapestană, argumentele de alcov!
Una peste alta, se poate constata că numărul maghiarilor trăitori în România la data Trianonului nu a scăzut în mod semnificativ, ci a crescut! Printr-un calcul ușor de făcut, se poate aprecia că, dacă populația maghiară a Ungariei chiar este în regres și amenințată cu dispariția, cum susțin unele surse, ultimii maghiari care vor supraviețui în istorie sunt maghiarii din România! Regimul de care au parte maghiarii din România le asigură supraviețuirea în condiții mai sigure decât în statul ungar propriu-zis!…
Trebuie făcută o precizare importantă: Ungaria Mare după care plâng politicienii de la Budapesta nu a existat decât în mințile înfierbântate ale propagandei hungariste. Ungaria Mare nu a avut realitate politică, istorică, administrativă, culturală. Dualismul austro-ungar a satisfăcut niște orgolii stupide și a grăbit destrămarea imperiului habsburgic, ceea ce a convenit mult expansiunii khazare, bolșevice! Politicienii unguri, în nesăbuința lor, au avut cea mai importantă contribuție la această tragedie! La reușita acestei strategii iudeo-bolșevice Budapesta a avut un merit decisiv!
Spre deosebire de unguri, românii din imperiul habsburgic au avut o atitudine cumpătată, minunat exprimată de viziunea lui Aurel Popovici asupra federalizării imperiului habsburgic în beneficiul tuturor etniilor conlocuitoare. Viziune care găsea la Budapesta opoziția tâmpă a unor politicieni de operetă. Putem constata astfel o altă excelență românească, în contextul politic habsburgic! Viziunea românească asupra viitorului Austriei ar fi salvat Europa de la deceniile de ocupație bolșevică!
Românii, la finele conflagrației mondiale din 1914-1918, aveau de ales între menținerea Imperiului habsburgic și destrămarea acestuia. Menținerea Imperiului habsburgic însemna însă să continue coabitarea cu șovinismul maghiar, greu de suportat pentru toate etniile cuprinse între hotarele așa zisei Ungarii Mari. Ungurii se dovediseră niște tovarăși de drum greu de suportat, atât la nivelul liderilor politici, cât și al maghiarului de rând, animat și el de un șovinism agresiv și stupid până în zilele noastre. Destrămarea dualismului austro-ungar, a imperiului, este opera trufiei cu totul nejustificate a Budapestei și a prostiei liderilor de care ungurii au fost conduși!
Prin acțiunea lor, din 27 Martie 1918 de la Chișinău și la 1 Decembrie de la Alba Iulia, românii din cele două mari imperii, rus și habsburgic, au dovedit o viziune politică, un spirit de inițitivă și o voință națională care le-a lipsit altor popoare supuse acelorași capitale imperiale. Budapesta era gata să schimbe dualismul austriac cu un dualism bolșevic, de-a dreptul catastrofal pentru viitorul maghiarilor. Excelența românească – unii au numit-o „norocul proverbial al românilor”, s-a fost vădit încă o dată. Un „noroc” clădit pe sacrificiul a sute de mii de morți, adevărați martiri ai cauzei naționale căzuți în tranșeele Marelui Război. Sacrificiul românilor a fost fără pereche de mare! O excelență dureroasă, care a fost răsplătită însă prin realizarea a ceea ce numim România Mare!
Această Românie, România Mare, există în continuare!
Care este ținta iredentismului budapestan în momentul de față?
În timpul războiului se punea o problemă: cui îi va reveni Transilvania după încheierea păcii? Va rămâne divizată între România și Ungaria, așa cum se hotărîse prin Diktatul de la Viena?
Prin Valter Roman, agent al serviciilor de spionaj maghiare, la Budapesta s-a aflat ce soluție preconiza Stalin, în mintea lui de mare lider mondial. Stalin îi mărturisise lui Litvinov, khazar din guvernul sovietic, că intenția sa este să dea Transilvania în întregime României sau Ungariei, în funcție de cine va întoarce prima armele împotriva Germaniei!… De la Litvinov prețioasa informație a ajuns la Valter Roman, iar de la acesta la guvernul ungar! La Budapesta, nu la București!
Valter Roman săvârșea astfel au gest de trădare față de patria sa, România!
Un gest care i-a inspirat pe maghiarii de la Budapesta să imagineze o acțiune politică și militară de tot rîsul, care se înscrie la loc de cinste în istoria tembelismului ungar: Budapesta a declarat ieșirea din războiul anti-sovietic și întoarcerea armelor împotriva Germaniei în martie 1944! Conform dorinței lui Stalin și a informației furnizate de sluga intereselor hungariste, numitul Valter Roman, tatăl feciorului său, alt mare anti-român, Petre Roman…
Mișcarea imaginată de liderii maghiari nu avea nicio șansă de reușită! Le lipsea sprijinul militar minim pentru a face o asemenea voltă politică! Acest 23 August al Budapestei a sfârșit în cel mai desăvârșit ridicul: Hitler a ordonat desantul aerian în piața Parlamentului budapestan a unui comando de câteva zeci de parașutiști versați în asemenea acțiuni, care au arestat guvernul ungar și au schimbat conducerea Ungariei fără să înregistreze nicio opoziție maghiară! O umilință totală!
Oricât noi, mulți români, deplângem lovitura de stat de la 23 August, nu ne putem abține să n-o comparăm cu perechea ei din martie 1944 și să nu constatăm că România este, câteodată, țara lucrului „bine făcut”, măcar în comparație cu isprăvile bravilor noștri vecini și adversari tradiționali, care ne calomniază pe toate drumurile, cu orice ocazie! E sport național bozgoresc!..
Revenim la Transilvania care, prin voința lui Stalin, dar și prin greutatea unor argumente de toate felurile, a revenit în întregime României, conform tratatului de la Trianon! Conform ultimei planificări hungariste, ținta iredentismului nu mai este alipirea Transilvaniei la teritoriul maghiar – proiect definitiv abandonat, ci transformarea Transilvaniei într-un stat de sine stătător, suveran și independent, stat care să atârne în mare măsură de guvernul de la Budapesta! Ideea a fost susținută de lideri maghiari din Transilvania imediat după ce s-au împăcat cu evidența faptului că Budapesta nu mai are nicio șansă să conteze!
Din nou, apare Valter Roman! S-a aflat în fruntea grupului conspirativ de comuniști maghiari din Transilvania care au făcut mereu propagandă ideii de a separa Transilvania de România! Azi ideea are susținere și din partea unor români năuci și oportuniști, cărora ideea unei Transilvanii suverane le stârnește niscai visuri de mărire, de acces la fonduri europene bruxelleze, de bișnițăraie fără control, pofta de funcții publice la care nu au acces în momentul de față!
În fine! Ultima nădejde a revizioniștilor de frontiere europene le vine de la Basarabia! Repet: Basarabia! Un calcul disperat: este evident că, mai devreme sau mai târziu, Basarabia se va uni cu teritoriul românesc, împlinind destinul românilor de a trăi în România Mare! Măcar că situația actuală a românilor, cu două state naționale românești, nu e de lepădat! Avem aici un alt statut de excelență românească de care nu știm să ne bucurăm, să-i identificăm avantajele! Câte popoare din Europa au generat două state naționale distincte?!
Ce se va întâmpla când Basarabia va reveni la Patria mamă?
La Budapesta se fac următoarele calcule: opinia publică internațională va fi șocată de apariția unui stat și mai mare în acest sud-est european! Nimănui în conclavul de lideri politici europeni nu-i va pica bine această Unire a românilor într-un stat cu potențial atât de promițător și vor căuta o ieșire din această situație. Adică vor avea tendința de a lua în serios orice idee a diminuării teritoriale românești prin ruperea Transilvaniei, prin declararea suveranității politice a unei treimi din România Mare! Unii văd această mișcare chiar fără a o condiția de decizia Chișinăului! Rezultatul ar fi apariția a trei state românești, de limbă națională românească!
Ar fi o altă și neașteptată excelență românească: bunăoară am avea trei echipe tricolore la fiecare Olimpiadă! Nu e de colo!
Trei parlamente! Trei guverne, trei campionate de fotbal și de tir cu arcul, trei academii etc., etc…
Unde mai pui că după 1990 s-au auzit voci iredentiste și în Banat! Urmează Oltenia?…
Nebunia iredentistă pare a fi contagioasă și fără leac!

Prima parte aici: Nevoile Neamului Românesc (1)
A doua parte aici: Nevoile Neamului Românesc (2)
A treia parte aici: Nevoile Neamului Românesc (3)
A patra parte aici: Nevoile Neamului Românesc(4)
A cincea parte aici: Nevoile Neamului Românesc (5)
A șasea parte aici: Nevoile Neamului Românesc(6)

Autor: Ion Coja
Sursa: IonCoja.ro

NOTA
* Tratatul venea să oficializeze de fapt un lucru deja împlinit de români, dar care încă nu era recunoscut de Ungaria. Cu un an (1919) înainte statul vecin atacase de două ori armatele române staționate în Munții Apuseni în încercarea de a recuceri Ardealul.
Al doilea atac s-a terminat dramatic pentru unguri, armatele române ajung până la Budapesta și înlăturând regimul comunist al lui Bella Kun.
După aceste evenimente în ianuarie 1920 marile puteri, SUA, Anglia, Franța și Italia, înființează o comisie care să stabilească pentru totdeauna granițele noului stat Ungar.
Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România) pe de o parte şi de Ungaria de alta parte.
Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele între statele succesoare ale Austro-Ungariei: Austria, Ungaria, Regatul Sîrbilor Croaţilor si Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), Cehoslovacia, precum şi între România şi Ungaria. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Razboi mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Austria (la Saint Germain), Bulgaria (la Neuilly), Germania (la Versailles) si Turcia (la Sevres).

Share on Facebook

Tweet

Follow us