Dr. Cristian Rachitan este „un om de știință care și-a propus ca...

Dr. Cristian Rachitan este „un om de știință care și-a propus ca în viața asta să-i învețe pe oameni să înțeleagă

0 71

Stabilit de peste 30 de ani în New York, SUA, Dr. Cristian Rachitan, este un medic român specializat în osteopatie și naturopatie, extrem de apreciat în America și la nivel mondial. Este recunoscut și datoriă faptului că practică o formă de osteopatie total diferită. Este vorba despre o nouă ramură în știința medicală.
Pentru asta a cercetat practic multe tipuri de medicină de la cea convențională, la cea ayurvedică, homeopatică, holistică, cranyhealth și are un master în nutriție. Este invitat și conferențiază în toată lumea susținând întâlniri cu publicul și studiind, în continuare, pentru a putea ajuta pacienți din toate țările.
Dr. Răchitan a revenit periodic în țară pentru a susțin mai multe serii de conferințe deschise pentru specialiști dar și pentru publicului larg, atât în București, cât și în mai multe orașe din țară.
Vă învităm să citiți mai jos, o serie de idei și notițe extrase din conferințele și interviurile dr. Rachitan:
Niciun medicament din lume nu vindecă vreo boală, este o noţiune total greşită. Un medicament compensează, ajută corpul să ducă boala, dar nicidecum nu vindecă.
De exemplu, o persoană care are hipertensiune arterială ia medicamente toată viaţa şi, cu timpul, trebuie să crească medicamentele pentru că cele pe care le-a luat anul trecut acum nu mai lucrează, trebuie să ia unele mai puternice.
De ce? Pentru că, între timp, boala e evoluat, a avansat. Bietul doctor nu a învăţat să vindece o boală pentru că ştiinţa medicală nu ştie să vindece boala.
Mă refer la partea bio-chimică. Ştie doar să te ajute să duci boala, să ajute corpul să facă faţă bolii respective, dar nicidecum să vindece boala. Medicamentele au devenit atât de agresive şi efectele negative sunt atât de mari, încât te tratezi de una şi creezi alte două boli.
Şi ca să neutralizezi simptomatologia celor două boli noi pe care le creezi trebuie să iei alte doctorii, care crează alte boli. Şi intri într-un lanţ, care este îngrozitor de complicat”
Orice afecţiune are întotdeauna două cauze, niciodată una singură. Întotdeauna, cea de-a două cauză este stresul, iar cauza primară sunt anormalităţi în general la nivelul structurii.
Stresul este jumătate din absolut orice boală, poate uneori chiar mai mult. Simplu, am spus mai înainte, încearcă să faci ceea ce trebuie să faci, nu ceea ce vrei să faci. Vezi ceea ce simţi că te împlineşte, ce simţi că-ţi place, ceea ce simţi că este bine pentru tine. Atunci nu te stresezi.
În clipa în care intri în conflict cu probleme de personalitate, mândria, gelozia, lăcomia, meschinăria, necinstea, atunci aceste conflicte denaturează calitatea gândirii şi deciziile luate nu sunt cele mai bune. Ele înrăutăţesc calitatea vieţii” ?
Cauza! „De la începuturile implicării mele în știința medicală și în tratarea pacienților, m-am concentrat pe îndepărtarea cauzei. Am avut foarte mult succes în a elimina afecțiunile, iar acest lucru mi-a oferit notorietatea care m-a propulsat acolo, undeva mai sus, în ierarhia celor care tratează afecțiunile de sănătate ale oamenilor. Doar atât, nimic altceva.
În general, toată cercetarea pentru a trata bolile sau afecțiunile de sănătate este în zona biochimică. Acolo se implică fabricile de medicamente care au bani și banii reușesc să sprijine cercetările și doar acolo se dezvoltă.
În partea cealaltă, în partea biomecanică – corpul omenesc funcționează deopotrivă biochimic și biomecanic –, nu s-a întâmplat nimic. Mai există câte o mică încercare pe ici, pe colo, dar sunt foarte, foarte superficiale.”
Pacienții mei, și din New York și de oriunde, mă privesc ca pe un medic care tratează bolile. Acum, eu tot căutând cauza bolilor, la un moment dat, am dat peste cauza primară care de fapt izvorăște din gândirea noastră, din calitatea deciziilor luate de mintea noastră, care, în funcție de calitatea acestora, pot fi producătoare de stres.
Stresul fiind cauza primară a bolilor, a afecțiunilor de sănătate. Sigur că în clipa în care am înțeles, și mi-au trebuit peste 20 de ani să înțeleg lucrul ăsta, am înțeles foarte bine cea de-a doua cauză.
Pentru că mai există încă un participant la cauza bolilor și, după îndelungate cercetări făcute în Asia și în mai multe țări ale lumii, făcând uz și întorcându-mă în timpurile străvechi, atunci am reușit să înțeleg mai bine gândirea, informațiile care reușesc, care sunt folosite în luarea deciziilor și în procesul de gândire.”
Am înțeles mai bine relația dintre gândire, trăirea noastră și destin, planul care este făcut la începutul vieții, m-am dus mai în urmă și am înțeles de ce trăim aici și care este menirea omului pe parcursul acestei vieți. Și mi-am completat formula care exprimă cauza bolii sau relația dintre cauză și boală. Unii dintre pacienții care mă urmăresc la conferințele pe care le susțin pe tema asta mă numesc și „doctor de suflete“. Eu cred că orice medic trebuie să fie cât mai complet, cât mai complex, trebuie să știe foarte bine nu numai mecanismele biochimice, mecanismele biomecanice, dar și mecanismul de gândire. Acolo este problema. Mai toți oamenii, înțeleg eu, astăzi au tot felul de probleme de gândire, deciziile sunt alterate de personalitate, de defectele de personalitate, de defectele de caracter. Atât deciziile care sunt luate și sunt puse în slujba trăirii practice, cât și informațiile acumulate în urma diverselor trăiri practice ale individului sau ale celor din jur, informațiile culese sunt deformate sau sunt deviate de aceste defecte de personalitate sau de caracter”.
„Sufletul mai mult supraveghează și îl doare foarte tare când facem rău și se simte foarte bine când facem bine. Spiritul supraveghează și este guvernatorul existenței noastre de-a lungul vieții. Nu putem umbla la spirit, putem să cerem ajutor sufletului, să ne ajute și, dacă mintea se acordează, dacă gândirea se acordează cu „gândirea sufletului“ aș spune eu, aceasta fiind divină, o prelungire în viața noastră a entității divine, atunci dacă gândirea noastră se acordează sufletului, poți să vindeci orice boală.
Mecanismele de vindecare sunt la îndemâna absolut oricui. Totul este să te uiți în tine și să vezi unde greșești, să vezi dacă cumva ai o personalitate prea dură, ai un ego prea puternic, asta strică foarte mult.
Dacă ai o lăcomie, aia strică foarte mult. Dacă ai o gelozie sau o invidie, aia strică foarte mult.
Deci să ne uităm și să fim foarte onești, ne uităm înlăuntrul nostru și să fim onești cu noi și atunci când detectăm, când localizăm această defecțiune, această abatere de la normal, în caracterul sau în gândirea noastră, sigur că asta poate fi, putem umbla la ea, putem să eliminăm informațiile acumulate din trăiri trecute.
Deci dacă nu ești de acord că ești invidios, atunci automat tot ce susține invidia, informațiile invidiei din departamentul memoriei sunt eliminate. Atunci poți să le înlocuiești cu lipsa de invidie, cu bucuria că cineva face ceva bun. Sau, mă rog, a fost un exemplu”.
Dictonul pe care eu l-am formulat este următorul: fă bine altora în timp ce îți faci bine ție. Sau fă-ți bine ție în timp ce faci bine altora. Pentru că dacă îți faci bine ție în timp ce faci bine altora, nu faci rău nimănui.
Dacă faci bine altora și îți faci rău ție, tot nu este bine și invers. Sau ajută-i pe cei din jur în timp ce te ajuți pe tine sau ajută-te pe tine în timp ce îi ajuți pe cei din jur.
Deci ai creionat o relație pacifistă, o relație de „nu fac rău“. Că dacă faci rău, îți vine răul înapoi. E ca o roată de bicicletă, fiecare spiță este o informație a unei trăiri trecute. A fost rea, când îi vine rândul la spița aia și vine în fața ta, atunci ți se întâmplă rău. Deciziile luate pe niște informații acumulate rău, din ideile trecute, când le luăm acum, rău ne iese.
Deci trebuie să avem foarte mare grijă. E ușor. Repet, este mai greu în clipa când reușești să devii onest cu tine. Când devii onest cu tine, atunci este foarte greu să greșești. Sigur, este important să acționezi în limitele eticii și moralității, este important să faci ce-ți place, ce simți că te satisface, ce simți că-ți dă o împlinire, ce simți că-ți dă o bucurie, asta este. Să simți ceva despre care, gândindu-te că faci, spui: ′Domnule, asta mă face împlinit‘. Repet, păstrând limitele eticii: nu fac rău nimănui, nu-mi fac rău mie, fac bine altora, fac bine mie”
„Societatea este produsul individului. Un individ bun participă la o societate bună, un individ mai puțin bun la o societate mai puțin bună. În mod special, indivizii care sunt lideri, care conduc. Dacă ăia sunt care fură, dacă ăia sunt care mint, atunci întreaga societate fură și întreaga societate minte.
Deja un conducător este în posibilitatea de a construi o societate superbă sau a distruge o societate. După aceea, sigur că sunt toate interesele, se minte foarte mult în toată lumea și se fură foarte mult în toată lumea. Acum, noi trebuie să învățăm această lege nouă, să învățăm legea. Eu explicam mai devreme că oamenii care mint sau care fură sunt irecuperabili. Se schimbă numai dacă vor ei. Dacă înțeleg ei. Dar ei dacă nu vor și dacă nu înțeleg, sunt irecuperabili, pentru că ei având în departamentul memoriei lor informații pe care le extrag din trăiri mincinoase, atunci tot ce gândesc ei și toate deciziile luate sunt în baza acestor informații” ?
„Este o epocă nouă. Înainte, omul se ferea de animale sălbatice, pe urmă, se ferea de sălbăticia popoarelor, acum trebuie să se ferească de conducători, de lideri. Pentru că trebuie să înțeleagă că liderii trăiesc pentru ei și trebuie să înțeleagă că trebuie să pună la îndoială grozăviile din jur.
Trebuie să citești în spatele cuvintelor.
Trebuie să citești printre rânduri, trebuie să-ți formulezi extracția gândirii tale, trebuie să-ți formulezi tu ce crezi și ce vrei să știi.
Trebuie să-ți formulezi tu citind, dar trebuie să analizezi în permanență.
A trecut timpul când informațiile se transmiteau exact așa cum sunt. Acum informațiile sunt manipulative, mai ales partea asta de Internet, care este și bună este și rea. Este folosit și de cei buni și de cei răi. Și de oamenii cinstiți și de cei necinstiți. Oamenii cinstiți pun acolo informații cinstite, cei necinstiți pun acolo informații necinstite pentru a manipula, pentru a folosi masele”.
„Lăcomia asta pentru bani este infernal de mare. Trăim o epocă și sper să se termine în curând, pentru că societatea devine din ce în ce mai stresată pentru că este păcălită din ce în ce mai des. Omul este înșelat și păcălit în permanență. În toate părțile. Unde te duci, te înșală unul. Unde te duci, te minte unul. Unde te duci, te păcălește unul.
Nu mai există valoarea adevărată, valoarea se numără în hârtiile de bani.
În România nu este mai bine sau mai rău decât la alții. Este ceva generalizat. Sigur că mai sunt și oameni cinstiți, sigur că se mai spune și adevărul, dar rar și puțin, și atunci nu mai știi care este adevărul, care este cinstit. Este o foarte mare confuzie. Eu aștept ca oamenii de sus, de acolo, să înțeleagă lucrurile astea și să mai tragă frâiele, să mai pună frână acestei aventuri a lăcomiei pentru bani. Conducătorii aceștia uită pentru ce sunt acolo și se apucă să-și facă afacerile lor. Își imaginează că sunt acolo pentru ei, iar energie ca să ne mai conducă societatea nu le mai rămâne, că și-au consumat-o făcându-și treburile personale”
„Transmit oamenilor mai întâi să ierte, să ierte absolut orice, să nu se supere de nimic și pe nimeni, pentru că orice supărare, orice neiertare, ne face rău. Să încercăm, dacă ne-am supărat, imediat să ne revenim. Apoi, observ că din ce în ce mai mulți oameni sunt depresivi. De ce? Pentru că oamenii nu mai au sentimentul de împlinire. Nu mai fac ceea ce le place. Și dacă nu mai faci ceea ce îți place, te plictisești, viața nu mai are sens. Și în clipa când te plictisești și nu mai găsești sensul vieții, devii depresiv. De fapt, asta este depresia. Dar în clipa când faci ceea ce îți place și te uiți la ceea ce ai făcut și spui: domnule, ce frumos a ieșit, ce bine a ieșit, te simți împlinit. Ei, acest sentiment de împlinire este doctoria pentru depresie, cel mai bun medicament.”

NOTA
Originar din mica localitate Gura Văii, de pe malul Dunării, aproape de Turnu Severin, doctorul Cristian Răchitan trăiește de peste trei decenii în S.U.A, la New York, unde are un cabinet al cărui prag îl trec mari personalități ale lumii. Pe lângă medicină, a fost și este preocupat de mersul lumii, de sensurile vieții, toate cunoștințele punându-le cu generozitate în folosul pacienților săi.
Este medic naturopat, aplică o ramură a medicinei alternative care valorifică remedii naturale, precum apa, aerul sau soarele pentru tratarea bolilor.
A călătorit prin lume și, mai ales în Asia, a studiat diferitele modalități de descifrare a tainelor corpului omenesc, de aflare a cauzei bolilor, a stresului, a legăturii dintre corp și spirit.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.