Doar schimb de ștafetă la Ministerul de Externe? Ramona Mănescu, la Antena...

Doar schimb de ștafetă la Ministerul de Externe? Ramona Mănescu, la Antena 3, confirmă zvonurile legate de Legea offshore

2 422

​Modificarea Legii Offshore o prioritate?
În primul interviu ca ministru de Externe, Ramona Mănescu a susținut că dorința Guvernului (oare de ce nu a fost exprimată până acum) este ca Exxon „să rămână”, iar „asta înseamnă să facem și noi niște pași în direcția așteptată”. Oare dna Mănescu vrea o continuare a politicii lui Tăriceanu, care a blocat de câteva ori Legea Offshore? Se vrea o cedare a beneficiilor pentru țară din aceasta lege, obținute cu greu prin vot, când Dragnea era președintele Camerei Deputaților?

Vize pentru SUA contra petrol și gaze ieftine din Marea Neagra
„Românii așteaptă un lucru care nu se întâmplă: mă refer la vize. În parteneriat avem mai multe direcții, una dintre ele este cea care se referă la vize. Din fericire, relația noastră se duce pe mai multe paliere și cred că un palier îl poate ajuta pe celălalt. Dar pe palier economic și în ceea ce privește resursele din Marea Neagră, sper ca diplomația energetică să-și spună cuvântul: au de câștigat dacă răspund și așteptărilor cetățenilor.
Cred că este momentul, mai ales că s-a creat un moment de tensiune în relația… Dorința noastră e ca un partener ca Exxon să rămână și să lucrăm cât mai mult. Asta înseamnă să facem și noi niște pași în direcția așteptată. Partenerii americani să fie convinși… Și doamna premier își dorește acest lucru”, a spus Ramona Mănescu, la Antena 3.

Reamintim că în media a apărut informația că reprezentanții Exxon au informat Guvernul că vor să vândă licența din Marea Neagră, existând discuții cu OMV, dar și cu fonduri de investiții. Potrivit informațiilor americanii cică intenționează să rămână doar ca operatori în Marea Neagră, dar nu și titulari ai licenței. Decizia a fost luată după ce negocierile cu Guvernul în privința modificării Legii Offshore și OUG 114/2018 au eșuat.
Presiunea companiei americane a fost destul de insistentă, s-a cerut Guvernului emiterea unor ordonanțe de urgență pentru modificarea celor două acte normative. Intențiile erau aducerea legii offhsore la forma din Senat (impusă de Tăriceanu), fără impozite pe venit suplimentar și vânzarea a 50% din gaze pe bursă, iar în privința OUG 114 eliminarea plafonului de 68 lei/MWh pentru gazele furnizate populației.

Despre relația cu Dăncilă
Relațiile interumane contează foarte mult și în diplomație, poate mai mult decât în orice alt domeniu. A contat și faptul faptul că eu și dna premier ne cunoaștem de foarte mult timp, am lucrat pe dosare împreună.

Despre președinția României a Consiliului UE
Președinția României a început cu o campanie anti-România. A fost o campanie foarte dură, foarte lungă și pe fondul acesta premisele nu erau foarte bune pentru a performa. Cu toate acestea am închis dosare foarte grele pe care unii nu au avut curajul să le închidă. România a avut curajul.

Despre Schengen
Evocând perioada când am fost europarlamentar vă pot spune că am trecut prin foarte multe etape, și PE, și Comisia au spus că România este pregătită să intre în Schengen. Practic noi funcționăm de facto ca un stat Schengen, dar de iure nu suntem. România nu cere altceva decât să fie respectat tratatul. Nu poate nimeni să conteste contribuția de securitate. Ne-am făcut lecțiile, cred că cetățenii români au tot dreptul să-și primească această binemeritată poziție, nu e un lucru pentru care trebuie să ne rugăm de cineva.
Vă asigur că păstrăm pe agendă ca temă prioritară.
Ceea ce este supărător este că în timpul jocului unele state s-au gândit să schimbe regulile. Unele state vor modificarea regulamentului Dublin: se referă la fluxul de tranziție între statele membre ale cetățenilor comunitari. După atentate, statele membre au spus că pe anumite perioade punem controale.
În momentul acesta în Consiliu avem jumătate-jumătate. Când invoci pentru România modificarea regulamentului Dublin înseamnă că vrei să lungești foarte mult decizia. Nu ai nicio explicație.

Despre relatia cu Iohannis
Trebuie să fie o colaborare instituțională corectă. Cred că nu avem de ce să creăm tensiuni sau conflicte doar pentru că provenim din partide diferite. Politica externă a României și trebuie să servească ineteresul României în exterior.

Despre diaspora și votul la prezidențiale
Cred că ar mai trebui să facem un lucru: cetățenii români din afara țării. E un subiect foarte simplu: au aceleași drepturi ca și cetățenii români din România. De aici rezidă obligația autorităților să garanteze că-și pot exercita dreptul de vot.
Este frustrant pentru mine ca român să nu pot vota. Acum însă am niște așteptări foarte mari ca românii să se înregistreze ca votanți. Cetățeanul are dreptul de a vot, autoritatea statului îi pune la dispoziție toate instrumentele. Din punct de vedere al statului i s-au creat toate condițiile. Așteptarea mea e să se înscrie pe lista de vot.
Nu este discriminare (față de cei din țară -n.r.) trei zile. Sunt unii care vin de la sute de kilometri. Este alt tip de vot. trebuie să le acorzi această ocazie să poată vota.
Va fi o campanie de informare pentru a li se explica ce să facă, pas cu pas.
Este o variantă de lucru(închirierea de spații mai mari -n.r.) pentru acele secții în care au fost aglomerări mari. Este un apel pe care îl fac românilor din străinătate să se înscrie pe listele de vot. Va fi o cheltuială în plus pentru a închiria spații mai mari. Ar fi păcat să închiriem o sală de sport, și să vină un alegător pe zi.

Despre relația cu Rusia
Poziția României față de Rusia pornește de la vecinătate, dar se înscrie și în poziția UE față de Rusia. Avem anumite limitări și la poziția fermă pe care o avem de respectare a cadrului internațional.
Nu cerem prea mult de la Rusia dacă cerem să respecte cadrul legislativ internațional. Nu putem face rabat nici măcar pentru Rusia care ne este aici, aproape. Relația cu Rusia reprezintă un punct cheie în securitatea în zonă, în modul în care putem gestiona discuțiile în bazinul Mării Negre. România a fost foarte clară, dorește și promovează dialogul cu Rusia, dar în termenii aceștia.
Aș vrea să fie foarte clar, UE s-a concentrat pe contracararea propagandei ruse. Rusia nu e singurul jucător. Nu e singura țară care lansează asemenea atacuri. Să nu demonizăm, că rămânem descoperiți pe celelalte direcții.

Despre varianta Luminița Odobescu, comisar european
Am auzit. După cum s-au așezat lucrurile este foarte probabil ca România să nominalizeze o femeie.
S-ar putea ca României să i se impună să nominalizeze o femeie. Luminița Odobescu este un ambasador care a gestionat lucruri foarte grele. Este important să fie un om farte respectat.

COMENTARII

  1. Manescu impreuna cu Dancila sant 2 VAGINURI infometate de PUTERE care vor TRADA ROMANIA si le vor da gratuit FUTALULOR americani toata bogatiile din Marea Neagra daca astia le vor aduce niste NEGRII
    ca sa le acopere toate gaurile simultan.
    Aceste TRADATORE impreuna cu Tariceanu – CALUL TROIAN – au interese personale sa JUPOAIE ROMANIA fiindca „barbatul” lui Dancila lucreaza la OMV iar Manescu si TARICEANU, care este JIDAN GREC si AGENT UNGUR, au fiecare cite o companie cu CAPITAL ZERO, si au
    obtinut licente pentru exploatarea bogatiilor din Marea Neagra.

  2. Se tot zice ca SIE controleaza tot mai bine Guvernul Dancila. Pai dupa cum se vede din cvul dnei n-ai zice ca nu ar fi adevarat. Iata cum s-a pregatit (a fost pregatita poate chiar de servicii):
    Ramona Mănescu este licențiată în Științe Juridice la Facultatea de Drept, a Universității București.[3] După încheierea studiilor de licență, europarlamentarul liberal a urmat mai multe studii postuniversitare, dintre care amintim: Institutul Diplomatic Român din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (2006), Academia Națională de Informații, Colegiul Superior de Securitate Națională, dizertație cu tema „Industria Românească de Apărare” (2006), Universitatea Națională de Apărare – Colegiul Național de Apărare, dizertație cu tema „România și Politica Europeană de Securitate și Apărare” (2005). De asemenea, Ramona Mănescu a absolvit programul de studii academice postuniversitare în „Relații Internaționale și Integrare Europeană” al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2006).[4]
    Din iunie 2010 Ramona Mănescu până în mai 2014 a fost Președinta Consiliului de Coordonare al Școlii Româno-Finlandeze din București.[5] De a lungul timpului a publicat articole și analize în reviste sau publicații din presa națională: Revista Romana de Administrație Publica Locala, Tribuna Economică, Revista Euroconsultanță, Tribuna Învățământului, Cadran Politic, Lumea. De asemenea, articole semnate Ramona Mănescu au apărut și în câteva publicații europene precum: EP Today, The Parliament Magazine, The Regional Review. Este co-autor al albumelor de fotografie: „București – palate și monumente”[6] și „București – portretul unui oraș”. sursa wikipedia

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.