Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (9)

Guvernul mobil
Zice dr. Kastein: „Un grup de profesori, erudiţi şi învăţători s-au dus la Jamnia luând pe umerii lor destinul poporului lor de care au fost răspunzători de-a lungul secolelor…
Au stabilit la Jamnia nucleul central al administrării poporului iudaic…
Ei învăţaseră, deja, cum să-şi schimbe atitudinea din timpul captivităţii babiloniene… Şi au urmat un curs similar acum”.
Sanhedrinul a fost restabilit la Jamnia sub alt nume şi o academie de scribi a început să rescrie „legea“ ca să se adreseze noului duşman, creştinismul. Rescrierea „legii“ mozaice este o activitate permanentă, căci la noi evenimente se răspunde permanent cu noi directive talmudice.
Scopul Talmudului este de „a face viaţa iudeilor complet diferită de cea a goyimilor”, precizeză dr. Kastein. Orice lege votată majoritar în Sanhedrin era aplicată; „Opoziția era pasibilă de excomunicarea din comunitate”.
Înainte ca creştinismul să devină religia oficială la Roma, Sanhedrinul de la Jamnia a difuzat în secret permisiunea ca iudeii să-şi renege pe faţă crezul (!!!) şi să pretindă că adoptă religiile păgâne recunoscute oficial, dacă circumstanţele o cer.
După cam un secol, centrul talmudic a fost mutat de la Jamnia la Usha în Galileea.
„Iudaismul s-a delimitat şi a devenit tot mai exclusiv”, scrie dr. Kastein. Acum a fost elaborat blestemul special al Talmudului împotriva iudeilor creştini.
În 320 AD împăratul Constantin a devenit creştin, a interzis căsătoriile între creştini şi iudei şi a interzis iudeilor să ţină pe creştini sclavi. Astfel aplica el talmudiştilor propria lor „lege” talmudică.
Dar ceea ce talmudiştii făceau altora ei au denunţat ca „persecuţie” când li se aplica lor şi ca să scape de „persecuţie” şi-au mutat centrul înapoi la Babilonia, unde au regăsit colonia iudaică ce refuzase să se întoarcă la Ierusalim cu opt secole înainte.
Guvernul talmudic s-a stabilit la Sura, cu academii talmudice la Pumbedita. Acolo s-a terminat scrierea Talmudului.
Un exilarh (prinţ al captivităţii din casa lui David) domnea la Sura de formă; „preşedintele academiei” (în realitate marele preot şi prim-ministru) avea puterea „nu numai peste iudeii din Babilonia, ci peste toţi iudeii… din întreaga lume, care recunoşteau academia din Babilonia ca centrul autorităţii iudaismului şi se considerau legaţi de legile ei“; astfel explică dr. Kastein cum iudeii de pretutindeni sunt un stat în stat şi nu recunosc legile statului în care locuiesc.
Nucleul „legii” a rămas cel stabilit de Iezechiel, Ezra și Neemia, dar Talmudul a înlocuit Tora și puterea era exercitată de gaonimi, președinții academiilor de la Sura și Pumbedita, cărora li se supunea exilarhul și care au înlocuit Sanhedrinul. Orice problemă era rezolvată prin deciziile gaonatului babilonian, luate în numele lui Iehova.
Aceste decizii reglementau absolut fiecare gest, eveniment, mișcare a fiecărui iudeu indiferent cât de departe de Babilonia trăia, cu un despotism sever și absolut.
Timp de 600 de ani guvernul talmudic a rămas în Orient, la Jamnia, Usha și Sura, unde popoarele învecinate îi cunoșteau caracterul și erau mai capabile să se apere de acest sălbatec și sângeros crez tribal; câtă vreme puteri militare străine mai mari nu le mutilau puterea de supraviețuire, popoarele orientale în mijlocul cărora se afla acest crez au putut găsi un compromis care să le permită să supraviețuiască, chiar să trăiască într-un fel de bună vecinătate în viața zilnică.
Dar caracterul europeanului occidental (în special al celor din Nord) este de a spune adevărul, de a-și declara intențiile pe față, de a folosi cuvintele pentru exprimarea gândurilor fără ascunzișuri și creștinismul a dezvoltat și mai mult aceste trăsături native.
Forța care a apărut printre europeni odată cu Talmudul este exact opusă, orientală, subtilă, secretă, conspiratoare, expertă în folosirea cuvintelor pentru a ascunde adevăratele intenții. În aceasta constă marea putere a Talmudului în confruntarea cu Occidentul.

Talmudul a ajuns în Europa datorită islamului.
Arabii i-au alungat pe romani din Palestina; palestinienii care locuiseră acolo cu vreo 2.000 de ani înainte de pătrunderea primelor triburi ebraice (habiru) în Palestina și-au recâștigat propria patrie și au stăpânit-o timp de nouă secole, până în 1517, când au invadat-o turcii.
Iată cum tratau cuceritorii islamici pe cei învinși: califul a ordonat trupelor sale în anul 637 AD „să nu comiteți trădare, necinste, exces sau mutilare, să nu ucideți nici copii, nici oameni bătrâni; să nu tăiați pomi fructiferi, nici palmieri, să nu ucideți oi sau vite sau cămile și să nu molestați pe cei pe care-i vedeți că se roagă în camerele lor”.

Iată ce poruncește Iehova iudeilor în Deuteronomul, 20, 16: „Of the cities of these people, which the Lord thy God doth give thee for an inheritance, thou shalt save alive nothing that breatheth” (Dar în cetățile acestor neamuri pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți le dă să le moștenești pământul, să nu lași în viață nimic din tot ce suflă, ci de istov să-i dai pieirii)[14].

Din Palestina islamul s-a întins în Africa de Nord și, apoi, în Spania, cărând cu sine umbra sionismului talmudic pe care iudeii ajunși sub jurisdicția islamului l-au adus în Europa. Cucerirea Spaniei de către Arabi a fost „susținută cu trupe și cu bani“ de către iudei, explică dr. Kastein, cărora li se dădea, apoi, să administreze orașele spaniole cucerite.
Centrul talmudic s-a mutat în Spania, care, recunoaște dr. Kastein, „în mod oportun a înlocuit Babilonia, care a încetat să funcționeze ca centru al iudaismului. Tot ce s-a putut realiza în Babilonia se realizase: se făuriseră lanțurile cu care individul se putea încătușa ca să evite să fie asimilat de mediul său înconjurător și anume se făurise Talmudul”. Așa zice dr. Kastein; dar individul de obicei nu se încătușează de bună voie.
Stat-în-statul iudăimii a continuat să fie dirijat din Spania, prin gaonatul și academia stabilite la Cordoba și, uneori, printr-un exilarh de formă.

Maurii au invadat, dar iudeii guvernau!
Ca babilonienii și persanii mai demult, maurii au protejat guvernul talmudic.
Spaniolii autohtoni, însă, vedeau robia sub mauri din ce în ce mai mult ca o robie sub iudei; maurii au invadat, dar iudeii guvernau.
După 800 de ani, când acest chin a luat sfârșit prin recucerirea Spaniei în 1492, spaniolii i-au expulzat atât pe mauri, cât și pe iudei, care și-au mutat centrul guvernului talmudic în Polonia.
Am ajuns acum la un mare mister vechi de numai patru secole: de ce tocmai în Polonia?
Până la acea dată n-a existat nici o infuzie semnificativă de iudei în Polonia.
Iudeii au intrat în Spania aduși de maurii din Africa de Nord și când au fost expulzați s-au mutat în Italia, Egipt, Palestina, insulele grecești și Turcia.
Apoi s-au mai așezat și în Franța, Germania, Olanda, Anglia.
Nu există nici o indicație că iudeii expulzați din Spania s-au dus în Polonia și nici o indicație că iudeii din orice parte a lumii ar fi intrat în Polonia la orice dată anterioară.

Hazarii, un trib turco-mongol – vopsiți evrei
Totuși, dr. Kastein scrie că în 1500 centrul talmudic s-a stabilit în Polonia, unde, spune el, „a apărut o populație iudaică de milioane”.
Cum apare o populație de milioane așa, dintr-o dată? Dr. Kastein, știind bine dar nefiind dispus să arate cum, zice „în mod aparent prin imigrație din Franța, Germania, Boemia, mai degrabă decât în alt mod”, fără să explice ce alt mod ar mai fi putut exista și o lasă încurcată într-un fel ciudat pentru un istoric așa de pedant și meticulos ca el.
Ceea ce nu vrea dr. Kastein să recunoască este că centrul talmudic a fost mutat acolo unde exista o populație foarte mare care nu era cunoscută lumii că fiind iudei pentru ca nu erau iudei cu adevărat.
Nu aveau sânge iudaic – cum nu mai avea aproape nimeni la ora aceea nici măcar printre iudeii din Spania – și strămoșii lor nu puseseră piciorul în vecii vecilor vreodată pe pământul Iudeii sau pe nici un alt pământ decât cel tătărăsc, căci acești „iudei care respectau legea” din Polonia sunt hazarii, un trib turco-mongol convertit la iudaism în secolul 7 AD.
Este singurul caz de absorbție masivă a unui popor străin de către „iudaici“; cei din Idumeea fuseseră izraeliți adevărați, deci erau cel puțin înrudiți cu iudaicii.
Nu putem ghici care motive i-au îndemnat pe înțelepții Sionului să efectueze această convertire și absorbție a hazarilor turco-mongoli ca „iudaici”; dar fără ea n-ar mai exista o problemă iudaică și iudeii ar fi fost de mult asimilați de restul oamenilor.
Apariția hazarilor ca „iudei” este de importanță mortală pentru civilizația occidentală.
Moartea a venit totdeauna din Asia în Europa. După ce guvernul talmudic s-a mutat în Polonia, acești asiatici mongoli au început să pătrundă în Occident sub formă de „iudei”, „iudei din răsăritul Europei”, căci nicicum nu puteau pretinde că vin din Palestina. Din acest moment dogma „reîntoarcerii în patria palestiniană”, în „țara făgăduinței, Canaan“ a început să fie propovăduită în numele acestor mongoli care neam de neamul lor nu văzuseră Palestina și Canaanul și acuza de „antisemitism“ se face de către unii care n-au avut neam de neamul lor nici o picătură de sânge semit în vine. Și de acum încolo ofensiva împotriva creștinismului se duce cu alte metode asiatice. [Acești „iudei din răsăritul Europei”, aciuați „cu milioanele“ în Polonia – devenită „un ocean al jidănimii“, cum evalua Bogdan Petriceicu Hasdeu –, dar răspândiți în toată Europa sunt numiți în Germania Die Jüden, termen transformat rapid, din cauza similitudinii grafice şi fonetice, cum am arătat în primul capitol al lucrării „Holocaustul = gogoriță diabolică”, în denominația jidan/jidani – n.n., V.I.Z.].

„Cahalul“ – guvern talmudic autonom
Din nou s-a format un stat-în-stat în Polonia, care, ca și alte țări, s-a arătat binevoitoare și primitoare, ceea ce, însă, nici de data aceasta n-a îmblânzit furia urii talmudice pentru țara gazdă.
Dr. Kastein arată cum acționa stat-în-stat-ul talmudic în Polonia între 1500 și 1700. „Evreii” (hazarii) aveau constituție proprie și, mărturiseşte el, „guvern autonom“, care „administra un sistem autonom de fier și o disciplină religioasă de fier, care a dus în mod natural la formarea unei oligarhii administrative și la dezvoltarea unui misticism de formă extremă“ (ceea ce explică și cum au fost creați revoluționarii comuniști și sioniști ai secolului al XX-lea).
Trebuie să amintesc și caracterizarea pe care Lenin o făcea, în exact aceiași termeni, Partidului Comunist (bolșevic) din Rusia, care avea „o disciplină de fier” și că partidul bolșevic avea această disciplină fiindcă se baza pe organizarea de fier BUND-ului, adică a Partidului Social-Democrat al Jidanilor din Rusia! (n.n.- V.I.Z.).
Acest guvern talmudic autonom se numea „Cahalul“ și avea puteri depline. Punea impozite în ghetourile și comunitățile iudaice, plătind din ele o sumă fixă guvernului polon. Decreta legi care reglementau fiecare acțiune și tranzacție între oameni și avea puterea de a judeca și executa.
De formă, nu avea voie să aplice pedeapsa cu moartea, dar profesorul Salo Baron arată: „În Polonia, unde tribunalul iudaic nu are voie să aplice pedeapsa cu moartea, se indica linşarea oamenilor ca o metodă extra-legală preventivă de către autorităţile rabinice, ca, de exemplu, Solomon Luria”.
La aceasta „metodă extra-legală preventivă” face aluzie şi dr. Kastein când invocă atât de des „disciplina de fier“, „disciplina neiertătoare”, „disciplina rigidă până la a fi mortală”.
„Astfel era constituţia statului iudaic în ţară străină, înconjurat de legi străine lui, cu o structură parte aleasă de el chiar, parte din afară… Îşi avea legea proprie iudaică, clerul propriu, şcoli proprii, instituţii sociale proprii, avea reprezentanţi în guvernul polon… avea toate elementele unui stat. Realizare la care a contribuit în mare măsură guvernul polonez. Așa „sufereau” jidanii „persecuții” în Polonia”, scrie dr. Kastein.
Apoi, în 1772, Polonia a fost sfâşiată şi stat-în-stat-ul iudaic s-a trezit divizat de frontiere naţionale, cea mai mare parte ajungând să fie în Rusia.
Adică, ironia Istoriei, jidanii fugiseră pe capete din Rusia, ca să ajungă tot la mâna Ţarului!
Pentru prima dată în 2.500 de ani de istorie, acum 200 de ani centrul guvernului jidănesc a dispărut fără urmă; s-a dat la fund.
Până acum a fost vizibil, mergând înapoi în istorie, în Polonia, Spania, Babilonia, Galileea, Iudeea, Babilon şi Iudeea.
Dr. Kastein consemnează misterios: „N-a mai fost centru”, dar adevărul îi scapă, involuntar, mai încolo, unde anunţă triumfător că, în secolul 19, „a luat fiinţă internaţionala iudaică”.
– Va urma –

Autor: Colonel (rtg) Vasile Zarnescu
Sursa: art-emis.ro

Prima parte aici: „Controversele Sionului” (1)
Partea a doua aici: „Controversele Sionului” (2)
Partea a treia aici: Controversele Sionului (3)
Partea a patra aici: „Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (4)
Partea a cincea aici: Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (5)
Partea a șasea aici: Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (6))
Partea a șaptea aici: Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (7)
Partea a opta aici: Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (8)

Share on Facebook

Tweet

Follow us