Home Editorial Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (6)

Controversele Sionului” – Așa-zisul popor „evreu” nu a existat (6)

Editorial

nov. 30, 2023

3 165

Cartea lui Iezechiel este cea mai importantă carte din Vechiul Testament, căci din ea au izvorât primele cinci cărți și un cititor atent găsește sursa urii și setei de sânge care caracterizează interpolările levitice. Astfel, cititorul care, dezgustat de blestemele din Deuteronomul 28, are îndoieli cu privire la natura unui Dumnezeu care poate promulga astfel de orori, găsește răspunsul în Iezechiel, 20, 25-26:
„De aceea le-am dat legi care nu erau bune și judecata care să nu-i lase să trăiască. Și am spurcat darurile lor, când mi-au sacrificat primii născuți, ca să le iert păcatele; căci ei trebuie să știe că eu sunt Domnul Dumnezeul lor”.
Deci, zic leviții prin gura lui Iezechiel, indiferent dacă „legea” pare bună sau rea, indiferent cât de crude, primitive, josnice și sângeroase sunt actele pe care le impune „legea“, Iehova le cere și ele trebuie executate.
Dumnezeul lui Ieremia zice:
„Nu v-am cerut să vă înjunghiați copiii pe altarele mele”;
Dumnezeul lui Iezechiel zice:
„Ba da, v-am cerut să vă înjunghiați copiii pe altarele mele și o veți face, indiferent de ce părere aveți, căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Căci voi domni peste voi cu mână de fier, cu brațul tare, cu furie deplină, pe viața mea, zice Domnul Dumnezeu” (Iezechiel, 20, 33; 20, 2).

Iezechiel a fost martor ocular la transmutarea iudeilor în Babilon, astfel că există o parte veridică în scrierea lui. Partea mitică reflectă obsesiile demoniace ale acestui fondator al „legii” iudaismului literal. Unele părți din Iezechiel, observă Douglas Reed, n-ar putea fi publicate dacă n-ar fi parte din Biblie, atâta sunt de ultragioase.
„Domnul” îi poruncește lui Iezechiel să mănânce excrement de om (Iezechiel, 4, 12); la protestele lui că el a mâncat toată viața kosher, după cum prescrie „legea“, îi dă voie să mănânce balegă de vită (4, 15). [Probabil de aici s-a inspirat, plagiind textul, Matatias Carp – sau, mai degrabă, Ilya Ehrenburg – când a scris în Cartea neagră că jidanii din lagărele din Transnistria mâncau fecale (d-l Coja scrie neacademic, dar frust, realist, deci științific: „mâncau căcat”) ca să supraviețuiască: se conformau îndemnului lui Iehova – n.n., V.I.Z.].
Apoi „Domnul” îi arată lui Iezechiel cum iudeii îşi vor mânca proprii copii şi copiii îşi vor mânca părinţii; o treime dintre ei vor fi ucişi prin foamete şi ciumă; o treime vor fi ucişi de sabie; şi treimea care a rămas va fi împrăştiată în cele patru vânturi, fugind urmăriţi de frica de măcelărire (5, 10-12); şi toate astea pentru că nu au aplicat „legea“ întocmai.
Capitol după capitol, verset după verset, cartea lui Iezechiel e plină de cele mai sângeroase, mai abominabile şi mai revoltătoare masacre pe care „Domnul” le dezlănțuie împotriva „copiilor lui Israel” (care nu mai aveau de mult nimic de-a face cu iudeii şi cu clasa lor conducătoare de leviţi, dar al căror nume este în mod impropriu folosit de 2.500 de ani până în prezent, chiar şi în numele statului Israel) (Iezechiel, 5, 6, 7, 8).
În 8, 3-11, un scrib („unul încins cu călimara scribului”) primeşte ordinul lui „Iehova să însemne cu un «T» fruntea celor care vociferează şi se lamentează cu voce tare de păcate”; şi astfel toţi leviţii şi cei care strigă cu glas tare litaniile prescrise au fost însemnaţi; şi toţi ceilalţi au fost masacrați, cu mic cu mare.
De atunci, poporul a învăţat că este bine să te aliniezi şi să strigi cu voce tare textul prescris – aşa cum generaţiile care au trăit sub comunism au învăţat prima regulă a supravieţuirii: să te aliniezi şi să scandezi lozincile oficiale.
Dar dacă iudeii aplică „legea“ întocmai, îi zice Domnul lui Iezechiel, atunci el va întoarce acele nenorociri împotriva celorlalte popoare.
Iehova îi spune lui Iezechiel:
„Şi cheamă toate păsările şi toate animalele şi spune-le: veniţi, veniţi degrabă, adunaţi-vă de peste tot la victimele mele, pe care le ucid pentru voi, un mare masacru în munții Israelului; veniți să mâncaţi carne şi să beţi sânge. Veţi mânca carnea celor puternici, veţi bea sângele principilor acestui pământ,… veţi mânca carne grasă pe săturate şi veţi bea sânge până vă veţi îmbăta de sângele victimelor pe care eu le voi ucide pentru voi… zice Domnul Dumnezeu” (Iezechiel, 39, 17-19).

[Asemenea versete macabre l-au inspirat, în mod evident, inclusiv pe Wieslaw Kielar când, după trei decenii de la evenimente, şi-a confecţionat mizeria sa „Anus mundi” (Wydawnitwo Literackie, Krakow, 1972), tipărită în româneşte, în aprilie 1984, sub titlul „Cinci ani la Auschwitz” – n.n., V.I.Z.].
În timp ce scribii din şcoala fondată de Iezechiel în Babilon consemnau în scris „legea” de mai sus, iudeii întorşi în Ierusalim trăiau normal ca toţi oamenii, căsătorindu-se cu cine le plăcea, rugându-se la cine li se părea potrivit, pentru ploaie, pentru recoltă bună, pentru turme prospere, uneori lui Iehova.
Dar în 458 î.Hr. „legea“ era gata şi regele Persiei era gata să-i ajute pe leviţi s-o aplice. Atunci au reuşit leviţii să realizeze miracolul pe care se bazează puterea lor de atunci încoace: „lobby-ul“ lor a determinat un potentat de alt neam să-și pună armata și bugetul țării la dispoziția leviților, care să-și realizeze propriile lor scopuri politice cu aceste mijloace.
Cărțile lui Ezra și Neemia povestesc cum emisarii leviților din Babilon au trimis pe un mare preot, Ezra, cu 1.500 de acoliți, cu soldați persani și cu aur persan, de la Babilon la Ierusalim, în numele regelui Artaxerxes – exact ca dr. Chaim Weizmann în 1917, care a sosit în Palestina cu armata britanică și cu aurul britanic; sau în 1947, susținut de guvernul și aurul american.
Din punct de vedere legal Ezra era un trimis al regelui Persiei; după cum din punct de vedere legal, dr. Chaim Weizmann, un hazar născut în Rusia, era un emisar al guvernului britanic. Nu se știe cum l-au forţat leviții pe Artaxerxes să devină marioneta lor. Curioșii n-au decât să observe marionetele contemporane care ocupă pozițiile cele mai înalte în guvernele marilor puteri.
Ezra a adus cu sine din Babilon legea urii de rasă.
N-a permis nimănui să facă parte din partidul lui care n-a dovedit puritate rasială, adică descendența din așa-zisul trib al lui Levi. Când a sosit la Ierusalim, zice dr. Kastein, „a văzut cu oroare și cu groază” că iudeii aveau legături de rudenie cu alte populații, că „tolerau căsătoriile mixte și aveau relații pașnice cu populațiile învecinate bazate pe legături de familie”.
Dr. Kastein, care cu multe secole mai târziu, a observat cu aceeași oroare și groază cum o parte din iudeii zilelor noastre au relații normale de bună vecinătate cu cei în mijlocul cărora trăiesc și prosperă, explică cum că iudeii din vremea aceea „își respectau tradiția așa cum o înțelegeau ei la vremea aceea” și nu călcau în picioare cu bună știință nici o lege cunoscută de ei.
Ezra a adus din Babilon „noua lege”, (Legea NON-HIBRIDĂRII! n.r.)care a înlocuit tradiția mozaică de până atunci. Ca reprezentant al Regelui Persiei, i-a convocat pe iudei și le-a făcut cunoscut că nu se admit căsătorii mixte și a instituit o comisie de „mai mari” care au început să dizolve căsătoriile mixte, să despartă familiile și să distrugă relațiile de bună vecinătate. De acum încolo „străinii” nu mai erau tolerați.
Dr. Kastein admite că „măsura lui Ezra era, fără îndoială, reacționară; conferă rangul și demnitatea de lege unui decret care la vremea aceea încă nu fusese inclus în Tora”, pe care leviții din Babilon încă nu o terminaseră de scris.
Dr. Kastein scria aceste cuvinte pe vremea când Hitler declara la Berlin că nu se admit căsătoriile mixte.
Decretul lui Hitler a fost declarat „infam” de către sioniști și toate puterile Vestului s-au aliat ca să-l distrugă pe autorul lui. Dar legea identică promulgată de leviți cu 24 de secole înainte sioniștii n-o declară infamă și toate puterile occidentale o respectă și o susțin.
Atât în 458 î.Hr., cât și în 1917, popoarele vecine trupelor leviților au fost alarmate de acest val de ură și au atacat Ierusalimul care-i amenința cu distrugerea (vezi mai sus, Iezechiel) și i-au dărâmat zidul.
Ezra însă, ca orice sionist din secolul nostru, se întorsese din Ierusalim și era din nou în locuința lui din diaspora, în Babilon; și cei din Ierusalim au început, iarăși, să aibă relații bune cu localnicii.
După 13 ani, în 445 î.Hr., Neemia, ataşat tronului Persiei (așa cum astăzi „consilierul izraelian” este tot timpul alături de primul ministru britanic sau președintele american), a venit din nou din Babilon la Ierusalim, cu armata persană și cu bani din tezaurul Persiei și a reconstruit zidurile Ierusalimului, care, astfel, a devenit primul ghetou adevărat.
Ca să-și populeze ghetoul, Neemia a ordonat ca 10 la sută dintre iudei să se mute în Ierusalim. Au fost respinși „cu oroare” (zice dr. Kastein) cei care n-au putut dovedi „puritatea rasei“ lor, descendența pură din tribul lui Iuda, Veniamin sau Levi.

Decretul lui Hitler cu bunica ariană, care a scandalizat așa de rău lumea, era mult mai îngăduitor.
În 444 î.Hr. Neemia l-a făcut pe Ezra să încorporeze în Tora interzicerea căsătoriilor mixte, ceea ce îi exclude, deci, pe David și Solomon din „neamul ales”; în Leviticul s-a introdus o nouă clauză, care-i pune în gura lui Iehova cuvintele „V-am separat total de toți străinii” (13; 30).
Capii clanurilor și familiilor au fost convocați și li s-a pus în vedere că nu mai este permisă căsătoria cu o femeie de alt neam sub pedeapsa cu moartea (Ezra, 2, 13-27). „Străinii” nu mai aveau voie nici să intre în oraș.
Cele două cărți ale lui Ezra (Ezra şi Neemia) sunt scrise de martori oculari, Neemia fiind chiar potentatul executor.
„Și toți au plâns, când au auzit textele legii”, zice Neemia (Ezra, 2, 8-9). Plângând au intrat în ghetoul spiritual care-i ține strâns în clește de atunci încoace pe toți cei ce-și zic „iudei”, împinși cu forța armelor de sionistul fanatic Neemia cu ajutorul armatei persane.
După 12 ani Neemia s-a întors la Babilon și imediat regimul opresiv pe care-l instaurase a început să se dezintegreze și din nou au apărut căsătorii mixte și relații de bună vecinătate. Din nou „le-a dizolvat cu forța“ și a impus pedepse grele pentru ele.
A cercetat atent dosarele de cadre și registrele nașterilor și a expulzat chiar și dintre membrii familiilor marelui preot Aaron dacă vedea că au sânge mixt. Apoi a epurat fără milă din comunitate pe toți cei care nu erau strict pe linie și-a cerut întregului popor să se lege din nou cu „contractul cel nou“ (legea leviților din Deuteronomul fusese „cea de-a doua lege” mozaică).
Fiecare bărbat din Ierusalim a trebuit să iscălească „contractul“ individual, sub ordinul leviților și forțat de soldații persani. Apoi, zice dr. Kastein, Neemia s-a întors la el acasă în Babilon, după ce „și-a îndeplinit misiunea de a-i izola” pe iudei și le-a prescris și organizat viața în cele mai mici amănunte sub cel mai strict control.
Trecuseră 400 de ani de la despărțirea izraeliților de iudei și 300 de ani de la cucerirea Israelului de către asirieni. În acest interval casta leviților a reușit să pervertească tradiția mozaică, să consemneze în scris o lege a urii rasiale și religioase și să-i încătușeze pe iudei în lanțurile acestei legi într-o mică provincie a imperiului persan numită Iudeea.
De atunci încoace, timp de peste 24 de secole, un grup de oameni, al căror sânge și a căror rasă s-au schimbat total, dar care au fost permanent încătușați spiritual în izolarea și în ura dictată de „legea“ lor, au parcurs istoria demonstrând paradoxul că deși lanțurile le-au fost făurite de leviți, forța unei armate străine i-a înlănțuit; de atunci până în prezent, banii și armatele celorlalte națiuni le-a menținut „legea“ și i-a ținut subjugați ei.
– Va urma –