Încă doi pacienți cu Covid 19, aflați la terapie intensivă, la Spitalul Județean de Urgențe Brașov, au început să respire fără aparate
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgențe Brașov, Marius Leonte, a furnizat vești optimiste, legate de pacienții infectați cu Covid 19 și aflați la ATI, în unitatea spitalicească. Astfel, Leonte a precizat că alți doi pacienți au început să respire singuri și au fost detubați. În acest moment, la… citeste mai mult
Covid 19 : aproape 2000 de persoane plasate în carantină instituționalizată, în România, după ce nu au respectat perioada de autoizolare
Până duminică, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.300 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 852 au fost declarate vindecate și externate. Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică: Nr. crt. Județ Număr… citeste mai mult
12 aprilie –Sfintele Paști la catolici, Floriile la ortodocși; cele două sărbători creștine, fără credincioși în locașurile de cult, din pricina pandemiei!
Biserica Romano-Catolică celebrează, în 2020, sărbătoarea Învierii Domnului, duminică, 12 aprilie. Celebrarea Sfintelor Paști este, în acest an, atipică. Pandemia a împiedicat prezența enoriașilor în locașurile de cult, slujbele desfășurându-se în biserici, doar în prezența slujitorilor acestora. Paștele catolic este celebrat de credincioșii romano-catolici, reformați, unitarieni și evanghelici, care au… citeste mai mult
Peste 5000 de persoane aflate în carantină, în județul Brașov
Institutia Prefectului Brașov a anunțat că în județul Brașov sunt 5.055 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 388 în carantină. De asemenea, s-au efectuat 1.285 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu, în urma cărora s-a constatat un caz de nerespectare a acestor condiții, iar persoana respectivă a… citeste mai mult
Explozie de cazuri de infectare cu noul coronavirus, în doar 24 de ore, în România : 523!
Până sâmbătă, 11 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.990 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 758 au fost declarate vindecate și externate. De remarcat că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate un număr record de cazuri de… citeste mai mult
Sâmbătă au revenit în țară, din Spania, încă 330 de cetățeni români
În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate cu titlu temporar și care au fost afectați de măsurile adoptate de alte state în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că a fost facilitată revenirea în țară a 330 de cetățeni… citeste mai mult
Când ar putea fi epidemia declarată învinsă în România? Simulare!
Bogdan Micu, consilier ministerial și membru în echipa care coordonează achizițiile internaționale de materiale sanitare pe care le face România prin compania UNIFARM, a creat un model matematic privind evoluția COVID-19, pe care l-a înaintat ministrului Sănătății și premierului Ludovic Orban. El estimează astfel când va fi declarată epidemia învinsă în… citeste mai mult
Promisiuni fără număr. Iar 118.019.701 lei pentru autostrada Comarnic – Braşov. Și Aeroportul Brașov este pe vine. Vine când vrea mușchii lui!
Ministrul Lucian Bode s-a deplasat astăzi împreună cu reprezentanții administrației publice din Brașov, cărora li s-au alăturat și primarii din Râșnov și Cristian, pe șantierul sectorului Predeal – Cristian parte a lotului 2 din, Autostrada Comarnic – Braşov pentru a verifica stadiul lucrărilor la fața locului.Acest obiectiv are un contract… citeste mai mult
Ierarhia morții și a infectăliror. Pe județe. Brașovul (trist) în top!
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 265 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 183 de pacienți. Până astăzi, 10 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.467 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID –… citeste mai mult
Ialomițeanu – exagerarea cu șomajul tehnic poate avea efecte negative!
Fostul ministru de Finanțe, candidat la primăria Brașov, Gheorghe Ialomițeanu spune că: ,,Șomajul tehnic riscă sa ajunga în România o masura de austeritate având ân vedere modul excesiv in care se aplică. Dacă se va exagera cu acest șomaj se va produce o stagnare a producției si o reducere a… citeste mai mult
5.467 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid – 19, pe teritoriul României
 De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.959 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 61 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă… citeste mai mult
Programul de curățenie și dezinfecție stradală pentru acest weekend, la Brașov
Brașovul este în plin proces de curățenie de primăvară și de campanie de dezinfecție a străzilor și trotuarelor. Este o perioadă complicată, în care oamenii sunt sfătuiți să stea în casă cât mai mult timp, să își ia toate măsurile de protecție, să se spele pe mâini cât mai des… citeste mai mult
Se lucrează intens pe șantierele Aeroportului Internațional Brașov și sectorului Predeal – Cristian, parte din autostrada Comarnic – Braşov
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode și președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veştea, alături de prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Văsii și primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, au mers pe șantierul aeroportului internațional Ghimbav – Brașov, obiectiv major de infrastructură, finanțat de Consiliul Județean Brașov. Cu această ocazie, oficialii au discutat cu antreprenorul… citeste mai mult
SIF Transilvania deceniile de hegemonie Mihai Fercală s-au terminat! Marius Moldovan, noul șef!
Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania l-a revocat pe directorul Mihai Fercală, cel care de peste un sfert de veac era la conducerea societății. Mandatul directoratului expiră pe 19 aprilie, iar interimar a fost desemnat brașoveanul Marius Moldovan, fost președinte al Depozitarului Central. Fercală invocă decizii din justiție pentru a… citeste mai mult
Piloții de raliu ajută comunitățile rurale din mai multe județe, printre care și Brașov
Cea mai importantă echipă de raliuri din România, Napoca Rally Academy, a avut o nouă inițiativă caritabilă, în această perioadă de profundă criză. Astfel, Simone Tempestini, Bogdan Marișca, Norbert Maior și Marco Tempestini sunt o parte dintre piloții care participă la o campanie, derulată în comunitățile rurale din mai multe… citeste mai mult
Numarul: 7327 | Data: 2024-05-10


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT