Fotbal, Liga I : Craiova nu poate trece de CFR Cluj; FCSB exultă și se pregătește de duelul cu echipa din Gruia
Universitatea Craiova şi CFR Cluj au încheiat la
egalitate, 0-0, pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova, în etapa a patra a
fazei play-off a Ligii I de fotbal. Meciul a fost disputat, însă cele două
formaţii au avut puţine realizări, îndeosebi echipa oltenilor, de la care
suporterii aveau mai multe așteptări.
Universitatea a avut o oportunitate bună în prima repriză (min.20), când
Alexandru Cicâldău a executat bine o lovitură liberă de la circa 30 de metri,
dar portarul Giedrius Arlauskis a respins. Craiovenii au cerut penalty în min.
15, pentru henţ la Mihai Bordeianu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. CFR
a ratat o mare situaţie prin Cristian Bud (min. 45), iar după pauză au avut
alte două şanse clare de gol, dar mingea lobată de Billel Omrani peste portarul
Mirko Pigliacelli, ieşit neinspirat dintre buturi, a ocolit ţinta (min. 63),
iar şutul lui Bordeianu din afara careului a fost respins de portar (min.68). A
fost, până la urmă, o remiză albă, care îi mulțumește, totuși, pe clujeni dar
și pe FCSB, aflată în urmărirea liderei campionatului. În schimb, Craiova
pierde teren și se îndepărtează, poate chiar decisiv, de câștigarea mult visată
a titlului. CFR e neînvinsă de şapte
etape, în care are cinci victorii şi două egaluri.
În clasament, CFR este lideră, cu 37 de puncte, fiind urmată de FCSB, 31 și Craiova, 30.
D.D.