Viena: FMI a obtinut colaborarea bancilor!

Viena: FMI a obtinut colaborarea bancilor!

0 89

Ce nu a obtinut presedintele Basescu la intalnirea cu bancile de la Viena a obtinut FMI. Bancile-mama care au filiale in Romania s-au angajat sa nu retraga bani din tara FMI a anuntat ca a obtinut acorduri scrise de la toate cele 9 banci-mama care au filiale in Romania, prezente joi la discutiile de la Viena, acestea angajandu-se sa nu retraga bani din tara noastra si, mai mult, sa participe cu capital suplimentar pentru sustinerea subsidiarelor locale

UPDATE: In urma discutiilor dintre principalele banci prezente pe piata din Romania si reprezentantii FMI, institutiile financiare au facut publica o declaratie comuna. In aceasta se arata ca bancile semnatare isi exprimam angajamentul de a-si continua activitatea in tara noastra si subliniaza ca „este atat in interesul nostru comun, cat si al Romaniei, ca toate institutiile vizate sa isi asume in mod concertat angajamentele privind mentinerea nivelului expunerii fata de Romania”.
De asemenea, cele noua banci nu exclud infuzii suplimentare de capital la subsidiarele din Romania, „in masura in care se va dovedi necesar”.
Totodata, in document se arata ca „suntem de acord sa sprijinim subsidiarele noastre din Romania pentru a confirma ca situatia financiara solida pe care acestea o inregistreaza in prezent va fi mentinuta pe intreaga perioada caracterizata de turbulente pe pietele internationale si de incetinire a activitatii economice si pentru a demonstra angajamentul nostru pe termen lung fata de dezvoltarea economiei romanesti”.
Angajamentul a fost semnat de:
• Erste Bank,
• Raiffeisen International,
• Eurobank EFG,
• National Bank of Greece,
• Unicredit, Societé Generale,
• Alpha Bank,
• Volksbank,
• Piraeus Bank.

Este de mentionat ca anterior, surse citate de Mediafax anuntasera ca FMI ar fi obtinut, la Viena, acordul scris a doar 8 dintre cele 9 banci-mama ale subsidiarelor romanesti.
Oficialii bancilor-mama din cele patru state de origine (Austria, Italia, Franta si Grecia) s-au angajat sa participe la programul de relansare economica a Romaniei, conform acordului de sprijin multilateral extern anuntat miercuri, si sa furnizeze capital subsidiarelor locale, acolo unde va fi nevoie.
„Suntem constienti ca este in interesul nostru colectiv si in interesul Romaniei sa subscriem la angajamente coordonate de a mentine in intregime expunerea pe piata romaneasca”, se arata intr-o declaratie comuna a celor noua grupuri financiare, publicata de FMI.
La intalnirea de la Viena au participat oficiali ai Fondului Monetar International, ai Comisiei Europene, ai Bancii Mondiale, Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare si ai Bancii Europene de Investitii.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.