Unde e mai bună viața salariațior din România

Unde e mai bună viața salariațior din România

0 357

Nimeni nu poate nega, principalele vulnerabilitaîi in economie rămân – salariul net mic, șomajul mare, coroborat cu numărul de pensionari ce revin unui salariat (care mai este și ridicat), care pune capac.
Nu de puține ori această situație te obligă să îți cauți rostul în altă parte, unde condițiile de pe piața muncii sunt mai bune.
Așa cum arată datele puse la dispoziție de INS evoluția economică nu aduce nimic surprinzător: la un capăt e Capitala iar la celălalt e Teleorman.
La noi, așa cum putem vedea zilnic Brașovul nu stă rău, datele statistice venind să confirme acest lucru, cu o prezență în top 10. Dacă politrucii nu blocau realizarea aeroportului județul nostru era primele trei locuri.
Grafic, cei 3 indicatori (realizați la jumătatea acestui an, potrivit datelor INS), arată următoarea situație:

Culorile din tabelul de mai sus reprezintă ”starea” fiecărui județ, verde însemnând că e de bine și, cu cât nuanța devine mai roșie, lucrurile se înrăutățesc.

Mai departe, fiecărui indicator i-a fost alocat un punctaj, în baza căruia s-a format scorul final. Județul cu salariul cel mai mic a primit un punct, iar cel cu salariul cel mai ridicat a fost notat cu 42 de puncte.
La rata șomajului, pentru șomajul cel mai mic s-au acordat 42 de puncte , iar acolo unde șomajul a fost cel mai mare s-a acordat un punct. Cât privește numărul de pensionari/salariat, am dat un punct acolo unde valoarea a fost minimă și 42 de puncte în județele cu cel mai mare număr de pensionari a fost maximă.
În final, prin agregarea datelor, a fost calculat scorul final.
Ordinea clasamentului celor mai vulnerabile județe din punct de vedere economic a ieșit cea de mai jos:

București, Ilfov, Timiș, Cluj și Sibiu sunt județele care stau cel mai bine prin prisma indicatorilor enunțați, în timp ce Vrancea, Vaslui, Suceava, Buzău și Teleorman sunt județele cele mai vulnerabile.

De remarcat că rezultatele calculelor noastre sunt în linie cu rezultatele unui studiu mult mai complex efectuat de Banca Mondială, studiu numit ”România Metropolitană” și care poate fi citit aici.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.