Un userist a decoperit că ministru Predoiu are misiunea sa scape penalii

Un userist a decoperit că ministru Predoiu are misiunea sa scape penalii

0 177

Fără îndoială USR-iștii sunt și ei buni de ceva chiar dacă Julienn Cioloș a plecat alegând Parisul. Iată că fostul ministru al Justiției, useristul Stelian Ion, îl critică vehement pe actulul ministru, Cătălin Predoiu, pe motive de… penali. O fi având sau NU dreptate el îi pune în cîrcă ministrului efectele deciziei CCR privind Codul penal. Ion afirmă, într-o postare pe Facebook, că ministrul Predoiu ar avea misiunea de a scăpa penalii interlopi și din politică.
Cătălin Predoiu ocupă degeaba postul de ministru al Justiției sau poate tocmai aceasta este misiunea lui acolo, să-i scape de dosare penale pe unii politicieni și interlopi.
I-am lăsat gata făcut, pus în dezbatere publică încă din data de 27 Iulie 2021, respectând transparența decizională, proiectul de lege privind punerea în acord a Codului Penal cu deciziile CCR (link în comentarii). Nici până astăzi nu l-a trimis către Parlament, deși termenul de transparență decizională s-a împlinit încă din 8 Septembrie 2021.

Dacă l-ar fi trimis și ar fi cerut coaliției care îl susține și care îi asigură o majoritate suficientă pentru a trece proiectele, ar fi evitat astfel efectul devastator pe care îl poate avea decizia de ieri a CCR privind întreruperea prescripției răspunderii penale.
Dacă legea nu va fi modificată urgent, chiar înainte sa fie publicată decizia CCR în Monitorul oficial, toate dosarele penale în care ar fi fost depășit termenul de prescripție a răspunderii penale dacă nu ar fi operat întreruperea, inclusiv dosare de politicieni corupți sau interlopi periculoși vor putea fi închise prin prescrierea răspunderii penale. Dacă Iordache legifera activ pentru a scăpa grangurii de dosare, Predoiu îi face scăpați prin inacțiune.
Azi am depus la Parlament împreună cu colegii mei din USR proiectul pentru modificarea art. 155 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Le cer lui Ciolacu, Cîțu și Ciucă să îl votăm urgent pentru a rămâne într-un stat de drept. Îi cer ministrului Predoiu să înțeleagă că rolul lui la Minister era să se asigure și că statul de drept funcționează, adică legea este respectată, se aplică tuturor, iar cei care o încalcă trebuie să răspundă. Nu să fie scăpați de dosare pentru că ministrul Justiției uită legile prin sertare. Pentru aceasta nouă gafă impardonabilă ar trebui să își dea demisia.
Declarația lui Predoiu, prin care recunoaște că proiectul era deja finalizat la Minister, dar că încă mai așteaptă până îl trimite la Parlament, să vadă mai întâi motivarea CCR, este încă o dovadă a relei sale credințe sau a incompetenței crase. Problemele sunt cunoscute din decizia interpretativa CCR nr. 297/2018, însă publicarea în M. Of. a noii decizii ar avea ca efect suspendarea de drept a dispozițiilor art. 155 Cod penal care s-ar aplica asemenea unei legi penale mai favorabile”
scrie Ion.
Am putea spune ca știe ce spune, doar a fost ministru la Justiție, dar NU o facem. De acolo a scos în forță de preș. Iohannis; devenise extrem de periculos. Și vă reamintiți, „extracția” a fost atât de puternică că s-a ajuns să-i scoată și de la guvernare, stricând ditamai „guvernul Meu” (adică a preș. Iohannis).
Doar după unii și o susținem și noi, catastrofa de Stelian ar trebui să ceară ca dosarele sa fie se rezolvate cu celeritate, adică si cercetarea si judecata sa se faca în interiorul termenului de 10 ani. Așa cum o impune legea, considerăm că este suficient termenul de 10 ani de cercetare penala si judecata. Iar dacă cei care se ocupă de „împărțirea dreptății” nu își fac treaba în interiorul prevazut de lege să fie aspru sancționați, Nu avansați!

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.